D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!
Mult timp m-am răzvrătit împotriva Valentine’s day, neînţelegând pornirile şi obsesiile românilor de a împrumuta din cutumele de peste Ocean când le avem şi noi, foarte frumos, pe ale noastre. Cu timpul m-am resemnat, înţelegând de fapt că mă lupt cu morile de vânt: pe 14 februarie, în centrul Piteştiului apăreau şi mai multe tarabe cu kitschuri, din ce în ce mai mulţi îndrăgostiţi făceau coadă la uşa unor ofiţeri de stare civilă de ocazie, aproape toate discotecile organizau show-uri erotice drept cadou de „Valentine’s”.
M-am scuturat apoi de nesimţirea de a încerca să răstorn mentalităţi şi mi-am zis că voi privi detaşat la aceste forme comerciale în care iubirea e exploatată pe bani frumoşi. Dacă ei, românii, vor să cadă în penibil, lasă-i în plata Domnului. După vorba unui înţelept antic care spunea că „Dragostea şi foamea conduc lumea”, aş spune că „Foamea şi prostia conduc România” (na, că mai şi rimează). Şi-a răcit gura destul săracul Maiorescu cu forma fără fond specifică nouă, romanezilor, şi tot n-am învăţat nimic (Cazul Dragobete îngropat de Valentin spune muuuuulte).
Eu, însă, iubesc şi sunt iubită, primesc şi ofer cadouri nu neapărat de 14 sau 24 februarie, nu numai de 1, 8 martie sau 25 decembrie. Mă bucur de iubire în orice zi, la orice oră. De ce? Pentru că n-avem nevoie de o zi anume (fie ea importată sau tradiţională) ca să ne aducem aminte că iubim. Noi suntem îmbibaţi cu acest sentiment încă de la naştere, când îi zâmbim mamei cu gingiile fragede până îi străpungem sufletul cu o stare pe care nici ea n-a mai cunoscut-o. Păşind pe treptele vieţii, începem să respirăm mai multe feluri de iubire. Unele dintre ele rămân neschimbate pentru toată viaţa, altele se pierd precum aburii dimineţii. Dar nu putem trăi dacă nu ne hrănim constant sufletul cu o altă inimă, dacă nu împărţim cu cineva din fericirea şi drama acestei vieţi trecătoare.
Cine îşi închipuie că iubirea stă într-un kitsch achiziţionat de la tarabă, o căsătorie de-o zi executată de unii care nu vor altceva decât să le crească procentul în campanie sau o cutie de prezervative câştigate la tombola din discotecă, se înşeală amarnic. Adevărata dragoste e cea din sufletul nostru, cea care se manifestă în fiecare zi şi nu aşteaptă o zi anume pentru a ieşi din carapace gata să încropească nişte gesturi fariseice, după modelul turmei.
M-am scuturat apoi de nesimţirea de a încerca să răstorn mentalităţi şi mi-am zis că voi privi detaşat la aceste forme comerciale în care iubirea e exploatată pe bani frumoşi. Dacă ei, românii, vor să cadă în penibil, lasă-i în plata Domnului. După vorba unui înţelept antic care spunea că „Dragostea şi foamea conduc lumea”, aş spune că „Foamea şi prostia conduc România” (na, că mai şi rimează). Şi-a răcit gura destul săracul Maiorescu cu forma fără fond specifică nouă, romanezilor, şi tot n-am învăţat nimic (Cazul Dragobete îngropat de Valentin spune muuuuulte).
Eu, însă, iubesc şi sunt iubită, primesc şi ofer cadouri nu neapărat de 14 sau 24 februarie, nu numai de 1, 8 martie sau 25 decembrie. Mă bucur de iubire în orice zi, la orice oră. De ce? Pentru că n-avem nevoie de o zi anume (fie ea importată sau tradiţională) ca să ne aducem aminte că iubim. Noi suntem îmbibaţi cu acest sentiment încă de la naştere, când îi zâmbim mamei cu gingiile fragede până îi străpungem sufletul cu o stare pe care nici ea n-a mai cunoscut-o. Păşind pe treptele vieţii, începem să respirăm mai multe feluri de iubire. Unele dintre ele rămân neschimbate pentru toată viaţa, altele se pierd precum aburii dimineţii. Dar nu putem trăi dacă nu ne hrănim constant sufletul cu o altă inimă, dacă nu împărţim cu cineva din fericirea şi drama acestei vieţi trecătoare.
Cine îşi închipuie că iubirea stă într-un kitsch achiziţionat de la tarabă, o căsătorie de-o zi executată de unii care nu vor altceva decât să le crească procentul în campanie sau o cutie de prezervative câştigate la tombola din discotecă, se înşeală amarnic. Adevărata dragoste e cea din sufletul nostru, cea care se manifestă în fiecare zi şi nu aşteaptă o zi anume pentru a ieşi din carapace gata să încropească nişte gesturi fariseice, după modelul turmei.
Comentarii
Trăim într-o lume care exploatează individul la maximum, transformându-l într-un robot. Mulţi dintre noi uită că mai există şi bucurii în viaţă şi au nevoie de să li se amintească de ele. Şi nişte băieţi deştepţi inventează sau exploatează o sărbătoare care să le amintească roboţeilor că sunt oameni.
Nu vreau să mă transform într-un robot şi în fiecare zi încerc să rămân om. Să nu uităm că bucuria e în lucruri mărunte...