Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

BEN HUR: Cartea care a făcut istorie, față în față cu ecranizarea kitsch

Înainte de Paștele din acest an, am descoperit o carte care m-a impresionat foarte mult: "Ben Hur" de Lew Wallace (dați click să vă convingeți de ce!). Am citit-o pe nerăsuflate, pentru că eu, recunosc, mă simt foarte atrasă chiar de acest gen: ficțiune istorico-religioasă. În timp ce scriam recenzia cărții pentru blog, am dat un search pe youtube și am găsit, pe lângă ecranizări mai vechi, un trailer ce anunța un nou film BEN HUR ce urma să se lanseze în acest an. Am urmărit site-ul Cinema City și am tot așteptat producția. Mai pe scurt, azi am fost la film și m-am gândit să încerc să prezint diferențele dintre carte și film (nu garantez că le prind însă pe toate, pentru că sunt foooarte multe). Romanul lui Wallace este unul de mari dimensiuni, așa că am pornit sceptică spre cinema, cu preconcepția că sigur nu poți comprima sute de pagini în două ore și ceva în așa fel încât povestea, frumoasa poveste, să nu aibă de suferit. Și nu m-am înșelat:


- în film, lipsesc scene întregi și personaje: întâlnirea magilor atât de frumos descrisă chiar la începutul cărții; salvarea tribunului Quintus Arrius, care, drept răsplată, îl face pe Ben Hur fiul său și îi lasă toată averea; minunile săvârșite de Iisus; întâlnirea de la fântână cu unul dintre magi; regăsirea lui Simonide, fostul sclav al tatălui lui Iuda Ben Hur; traiul insuportabil al mamei Miriam și al surorii lui Iuda, Tirzah, într-una dintre încăperile izolate și infectate cu lepră dintr-o pușcarie; de asemenea, lipsește Amrah, sluga credincioasă din casa lui Hur, care are grijă de cele două leproase și este omul de legătură între ele și Iuda; tot absentă din film este și Iras, fiica lui Balthasar, care are un rol foarte important în carte, trădându-l pe Iuda și devenind iubita lui Messala, pe care îl și ucide; și ar mai lipsi și scena în care Messala angajează un supus să-l ucidă pe Iuda.

 - Apoi, alte secvențe sunt tratate în film cu superficialitate, iar aici exemplul care îmi vine imediat în minte este scena vindecării celor două leproase, care în carte este săvârșită de Iisus Hristos, în cadrul unei procesiuni, în timp ce în film vindecarea survine ploii ce cade peste bolnave după ce Mesia moare pe cruce.

- Scene din film care nu apar însă în carte: aici, o s-o nominalizez pe aceea a tentativei de asasinat asupra prefectului roman, pe cea de "Happily ever after" dintre Iuda și Messala, dar și pe cea în care Estera se află deja în casa din Ierusalim a lui Ben Hur (în carte ea apare mult mai târziu și are un rol foarte important, de iubită care se sacrifică din dragoste).

Nu știu dacă s-a înțeles până acum cât de dezamăgită sunt, așa că o spun clar și răspicat: "Ben Hur", filmul lansat zilele acestea, este o porcărie, un kitsch, fiind evident de la o poștă că a fost făcut doar pentru profit și doar pentru puștani ce pun botul la chestii trase de păr și superficiale, așa cum ne obișnuiește din ce în ce mai mult cinematografia americană a zilelor noastre (și când mă gândesc ce ecranizare s-a făcut în 1959 după acest roman, una care a obținut 11 premii Oscar!!!).

Bilele negre merg către: efectele speciale de duzină, coloana sonoră bubuită și, pe alocuri, depășită de situație și de evenimente (o doamne!, ce piesă rula, pe final, în timp ce Iuda și Messala  călăreau), scenariul de cacao cu replici banale, dar de impact pentru copii de 10 ani.

În concluzie, decât să pierdeți peste două ore văzând acest film, mai bine puneți mâna și citiți cartea! Cartea are altă traiectorie, peste care planează frământările lui Ben Hur cu privire la Mesia, la mântuire, la soarta Ierusalimului în acele timpuri de expansiune imperială, când creștinii erau persecutați, când cei săraci erau robi ai bogaților, când cei bolnavi erau omorâți cu pietre, când dragostea era ucisă de ură.

Comentarii

Aimée a spus…
M-am gandit la tine cand am vazut reclama pentru film si banuiam ca vei fi dezamagita. Cred ca-ti va placea si aceasta carte

http://www.humanitas.ro/humanitas-fiction/relatare-despre-regele-david
Raluca Nicula a spus…
Mulțumesc, Crengu!

Postări populare de pe acest blog

Ce părere aveţi?

Vă spun doar atât: face parte dintr-un proiect măreţ la care ţin foarte mult, deci, am nevoie de reacţii! "Acelaşi parc tivit de arţari i se arăta şi acum la fel de trist. Vrăbiile săgetau văzduhul atât de alert şi precipitat, încât i se părea că sunt nişte puncte pictate furios şi rapid de un artist cuprins de febra creaţiei. Nu se mai mişca. Încerca să simtă tot, să prindă acele momente tăiate şi răsuflate într-un cotlon fraged al minţii şi să le păstreze acolo ca într-o puşculiţă. Ori de câte ori îi mai apărea în cadru câte o faţă sau chiar câte o bancă de lemn, care sta ţeapănă şi inertă în aşteptarea unui trup cald, se oprea. Îşi fremăta întreaga faţă, scoţându-şi nevralgic ochii din orbite. Un nou fragment prindea contur şi nu trebuia să dea greş pentru nimic în lume. Scrâşnea din dinţi de parcă ar fi vrut să şi-i spargă şi, în acelaşi timp, cu un efort familiar, îşi dilata nările groase şi vinete. După câteva momente, istovit de atâta schimonoseală, părea că se dă bătut. D...

Câinii latră, ursul merge

Dacă ar fi să caracterizez cumva presa din Argeș, nu aș face-o prin prisma produselor media, ci prin prisma oamenilor care lucrează în această branșă. De mai bine de un an, am tot mers cu ei la conferințe, i-am citit, am interacționat. Când s-a deschis Argeș TV au dat buzna majoritatea cu cv-uri. Cum au venit, așa au plecat, iar apoi ce să facă și ei, ca niște câini cu cozile între picioare ce erau? S-au apucat să arunce cu tot ce puteau înspre tânărul colectiv care se formase: habar n-au cu ce se mănâncă presa (de parcă ei, lucrători la Washington Post de Pitești, aveau), sunt "pipițe și pițiponci", sunt "lingăii" lui Penescu, sunt pierduți. Acuze care ies de obicei din gura oamenilor frustrați. Ceea ce nu știu acești atotștiutori și atotcalomniatori este că la Argeș TV chiar s-a muncit și se muncește în continuare. Acei tineri, veniți majoritatea de pe băncile facultății, s-au format aici, și-au văzut lungul nasului și nu au deranjat pe nimeni (dintre colegi). Eu,...

Hai să facem un club al bloggerilor!

Am văzut mai demult un film cu un club de carte în memoria scriitoarei Jane Austen (ştiţi voi, Mândrie şi Prejudecată). Membrii se întâlneau săptămânal (parcă!) şi aveau ca temă să citească o carte scrisă de Austen şi să povestească apoi ce le-a plăcut, ce i-a marcat, în fine să facă un fel de recenzie personalizată a cărţii respective. Pe moment m-a încântat şi pe mine această idee, chiar îmi spuneam: cât de mişto e să întâlneşti câteva persoane cu care să împărtăşeşti pasiunea cititului. Am abandonat ideea la fel de simplu pe cum am întâlnit-o, fiind convinsă că în vecii vecilor n-aş avea cu cine să pun în practică aşa ceva. Şi totuşi. Astăzi am primit un mesaj pe twitter de la colega Ema (aşa suntem noi fete emancipate şi, deşi avem ocazia să vorbim face2face, folosim şi acest mijloc de comunicare) în care spunea cam aşa: "poate reusim sa facem si nou un fel de club de carteb(bookclub), ca tot mi-a venit pofta de citit :) Te gandesti si imi zici". Aşa că, dacă printre vo...