D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!
Am terminat de citit primul volum al "Celor mai frumoase povestiri", de Hermann Hesse, ediția apărută cu ceva timp în urmă alături de Jurnalul Național (al doilea volum nu-l am, din păcate) cu gândul că dacă aș avea posibilitatea să mă teleportez în spațiu și timp pentru a întâlni un scriitor, cu siguranță l-aș alege pe Hesse. Ce l-aș întreba? Nimic. Doar l-aș asculta. Și l-aș privi aplecat la birou cum scrie, cum își lasă gândurile să-i curgă pe foaie. Și ce gânduri! Și ce scriitură!
În aceste "Povestiri", scrise între 1903-1910, pe când avea, așadar, în jur de 30 de ani, întâlnim un stil optimist, tineresc, dar elaborat, al lui Hesse, care dovedește capacitatea sa uimitoare de perseverență și reinventare, un stil care se va maturiza atât de frumos și de nobil peste ani. Aici, mă refer în special la "Lupul de stepă" (1946), o poveste apăsătoare despre un bărbat care ajunge în pragul unei crize existențiale, redate sub forma unui "teatru magic", care-l face pe Harry Haller (personajul principal are aceleași inițiale ca autorul) să-și dorească moartea.
În cele 11 povestiri de față, Hesse ne vorbește atât de dulce, de suav, de pasional și de inocent, cu zvâcul specific vârstei, aș spune, despre: dragostea pasională, dragostea neîmpărtășită, dragostea infidelă, despre viață și moarte, despre oameni, despre animale, despre sate și orașe. Opera lui Hesse nu are hotare. Citindu-l, îți vine să te mai uiți o dată pe copertă, să-ți amintești pe cine citești, pentru că descrierile lui, personajele, trăirile acestora, par rupte din trecutul și prezentul nostru, al tuturor. Da, Hesse parcă vorbește despre noi, despre vecinii noștri sau rudele noastre. El nu-și cunoaște doar personajele, ci și cititorii. Este un vizionar.
Cele 11 povestiri sunt următoarele: "Lupul", "Din copilărie", "Elevul de la școala secundară", "Luna lui cuptor", "Prima aventură", "Convertirea lui Casanova", "Ucenicia lui Hans Dierlamm", "Taedium vitae", "Logodna", "Orașul", "Sfârșitul doctorului Knolge". După cum am scris deja, în ele găsim un stil diferit chiar de cel pe care îl întâlnim în alte "Povestiri" ce-i poartă semnătura, despre condiția artistului.
Comentarii