Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Madeline Miller - "Cântul lui Ahile"

Întâi și întâi, trebuie să vă spun despre Madeline Miller! Este o scriitoare americană, născută în 1978. Fraților, femeia asta e un geniu! La 34 de ani, adică în 2012, lua Orange Prize for Fiction pentru "Cântul lui Ahile", pe care îl lansase în 2011, după 10 ani de muncă asiduă. Adică, a plămădit primele fraze ale acestei opere colosale când avea doar 23 de ani... Oare eu ce făceam la vârsta aia? Cred că mă jucam în țărână (încă mă mai joc, nu-i problemă!).


"Cântul lui Ahile" te cucerește irevocabil, oricât de necruțător, de cusurgiu sau de înțesat cu prejudecăți ai fi. Romanul prezintă războiul din Troia dintr-o perspectivă nouă: aceea a lui Patroclu, fiul dezmoștenit al regelui Menoitios. Exilat la curtea lui Peleu, Patroclu se îndrăgostește de fiul acestuia și al zeiței Thetis, puternicul și agerul Ahile. Până acum, poate, ați căscat deja ochii: cum? O iubire între doi bărbați? Da, despre asta este vorba, însă tânăra scriitoare reușește să conducă povestea în așa fel încât să nu te oripilezi, să nu-ți verși mațele sau mai știu eu ce. Accentul se pune, deci, pe puterea sentimentelor, nu pe felul cum acestea se manifestă.

Citiți și:
BEN HUR, cartea care a făcut istorie, față în față cu ecranizarea kitsch

Vă spun sincer, pe mine m-a convins Madeline Miller de talentul ei. Să scrie așa la vârsta aia! Ai paria că felul cum povestește, cum descrie sau cum vede viața aparține unui om ajuns deja la maturitate. Scriitoarea recunoaște că este fascinată de când se știe de poveștile din umbra vechilor greci, iar lucrul acesta se reflectă în pasiunea și măiestria cu care a descris copilăria lui Patroclu și Ahile, "călirea" lor ca bărbați pe muntele Pelion, alături de centaurul Chiron, dar și războiul propriu-zis, de la poalele cetății Troia.

 
Pe lângă claritatea în exprimare, Madeline Miller mai impresionează și prin jocuri de cuvinte, ironii sau dialoguri scurte, dar de efect. Trebuie să spun că, pentru mine, cele mai șocante (da, am rămas impasibilă la țeste strivite, piepturi străpunse de sulițe și alte asemenea) au fost scenele în care își făcea apariția zeița Thetis. De fapt, nu "șocante" ar fi termenul potrivit, dar, ca să mă fac mai bine înțeleasă, îți provoacă fiori pe șira spinării.

Merită să citiți această carte măcar pentru a vedea o varianta modernă a  Iliadei homerice. A, și dacă veți face asta, categoric vă recomand să revedeți filmul "Troy", cu Brad Pitt în rolul lui Ahile!

Comentarii

Anonim a spus…
Imi place homofobia subtila :) Ce ati spus a sunat ceva de genul acesta: "homosexualitatea este in general extrem de scarboasa, dar aceasta autoare a reusit ca printr-un miracol să o facă mai putin dezgustatoare". Inainte de a fi citit aceasta carte, poate ar fi trebuit sa invatati mai multe despre toleranta.Ma bucur totusi ca v-ati putut bucura de aceasta carte, in ciuda "oripilantei" iubiri intre doi barbati care, personal, este una dintre cele mai sincere si profunde povesti de dragoste intalnite de mine. Dar poate nu toata lumea este capabila sa aprecieze ceva atat de frumos.
Raluca Nicula a spus…
Ati inteles total gresit. Eu nu judec pe nimeni, fiecare face exact ceea ce considera, e loc sub soare pentru toata lumea (asta referitor la homosexuali). Eu nu am facut decat sa subliniez reactiile majoritatii in fata acestui subiect. Daca eram homofoba, poate nu citeam cartea.
Va asigur ca am apreciat acest roman fara prejudecati, tocmai pentru ca am sesizat încărcătura emoțională atât de puternică!

Postări populare de pe acest blog

Să o cunoaștem mai bine pe bloggerița și scriitoarea Zăpă Strit!

Cu ceva timp în urmă vă vorbeam pentru prima dată despre Zăpă Strit și prima ei carte: "Dau totul pentru un secret". Vă spuneam că m-a impresionat foarte mult cartea, făcând parte din acea categorie de scrieri care-ți alină sufletul și te ajută să te descoperi. Privind înapoi, acum, după ce stările și impresiile s-au așezat pe rafturile minții și ale sufletului, pot spune cu mâna pe inimă că această carte merită recitită o dată pe lună. De ce? Ca să zâmbim, ca să iubim, ca să ne reamintim cine suntem. 

CITIȚI ȘI:
În așteptarea ta, Rodica
În oglindă
Așa că, dacă pentru mine "Dau totul pentru un secret" a devenit o carte atât de importantă, poate și pentru restul fanilor Zăpă Strit este la fel. În consecință, scriitoarea merită să ajungă, nu unde și-a propus, nici unde am vedea-o noi, ci acolo unde TREBUIE, unde i-a fost dat să ajungă. Adică, sus de tot, pe culmile succesului și ale celebrității. Sunt sigură că v-am stârnit dorința de a o cunoaște mai bine pe Adriana, cr…

Cerșetorul

Fănuț avea trei lei în buzunar. Mama îi îndesase de dimineață în geaca uzată de fâș și-i dăduse indicații clare:
- Ia ăștia să-ți iei ceva de mâncare. Un pachet de biscuiți și un iaurt. Sau un senviș de la chioșcul de lângă școală. Ai înțeles? L-a pupat și i-a urat o zi frumoasă, privindu-l de la scară cum dispare după bloc. Fănuț s-a întâlnit cu Daniel, colegul lui, și au început să discute aprins despre teme, despre învățătoare și despre Arina, blonda cu ochi albaștri care vine mereu la școală îmbrăcată în ștrampi și fuste deasupra genunchilor.  Frunze de arțar și de tei cad și se așează pe trotuar, pavându-le calea celor doi în nuanțe calde de galben. E frig. Mâinile camarazilor sunt îndesate în buzunare. Un vânt tăios suflă dinspre munte, aducând cu el aroma rece a zăpezii.
-    A nins la munte, zice Fănuț.
-    Da, a început de ieri. Am văzut la știri.
-    De abia aștept să ningă și la noi, să ieșim prin parc cu săniile.
Fănuț își ridică privirea printre crengile aproape goale. Cerul…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…