Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Madeline Miller - "Cântul lui Ahile"

Întâi și întâi, trebuie să vă spun despre Madeline Miller! Este o scriitoare americană, născută în 1978. Fraților, femeia asta e un geniu! La 34 de ani, adică în 2012, lua Orange Prize for Fiction pentru "Cântul lui Ahile", pe care îl lansase în 2011, după 10 ani de muncă asiduă. Adică, a plămădit primele fraze ale acestei opere colosale când avea doar 23 de ani... Oare eu ce făceam la vârsta aia? Cred că mă jucam în țărână (încă mă mai joc, nu-i problemă!).


"Cântul lui Ahile" te cucerește irevocabil, oricât de necruțător, de cusurgiu sau de înțesat cu prejudecăți ai fi. Romanul prezintă războiul din Troia dintr-o perspectivă nouă: aceea a lui Patroclu, fiul dezmoștenit al regelui Menoitios. Exilat la curtea lui Peleu, Patroclu se îndrăgostește de fiul acestuia și al zeiței Thetis, puternicul și agerul Ahile. Până acum, poate, ați căscat deja ochii: cum? O iubire între doi bărbați? Da, despre asta este vorba, însă tânăra scriitoare reușește să conducă povestea în așa fel încât să nu te oripilezi, să nu-ți verși mațele sau mai știu eu ce. Accentul se pune, deci, pe puterea sentimentelor, nu pe felul cum acestea se manifestă.

Citiți și:
BEN HUR, cartea care a făcut istorie, față în față cu ecranizarea kitsch

Vă spun sincer, pe mine m-a convins Madeline Miller de talentul ei. Să scrie așa la vârsta aia! Ai paria că felul cum povestește, cum descrie sau cum vede viața aparține unui om ajuns deja la maturitate. Scriitoarea recunoaște că este fascinată de când se știe de poveștile din umbra vechilor greci, iar lucrul acesta se reflectă în pasiunea și măiestria cu care a descris copilăria lui Patroclu și Ahile, "călirea" lor ca bărbați pe muntele Pelion, alături de centaurul Chiron, dar și războiul propriu-zis, de la poalele cetății Troia.

 
Pe lângă claritatea în exprimare, Madeline Miller mai impresionează și prin jocuri de cuvinte, ironii sau dialoguri scurte, dar de efect. Trebuie să spun că, pentru mine, cele mai șocante (da, am rămas impasibilă la țeste strivite, piepturi străpunse de sulițe și alte asemenea) au fost scenele în care își făcea apariția zeița Thetis. De fapt, nu "șocante" ar fi termenul potrivit, dar, ca să mă fac mai bine înțeleasă, îți provoacă fiori pe șira spinării.

Merită să citiți această carte măcar pentru a vedea o varianta modernă a  Iliadei homerice. A, și dacă veți face asta, categoric vă recomand să revedeți filmul "Troy", cu Brad Pitt în rolul lui Ahile!

Comentarii

Anonim a spus…
Imi place homofobia subtila :) Ce ati spus a sunat ceva de genul acesta: "homosexualitatea este in general extrem de scarboasa, dar aceasta autoare a reusit ca printr-un miracol să o facă mai putin dezgustatoare". Inainte de a fi citit aceasta carte, poate ar fi trebuit sa invatati mai multe despre toleranta.Ma bucur totusi ca v-ati putut bucura de aceasta carte, in ciuda "oripilantei" iubiri intre doi barbati care, personal, este una dintre cele mai sincere si profunde povesti de dragoste intalnite de mine. Dar poate nu toata lumea este capabila sa aprecieze ceva atat de frumos.
Raluca Nicula a spus…
Ati inteles total gresit. Eu nu judec pe nimeni, fiecare face exact ceea ce considera, e loc sub soare pentru toata lumea (asta referitor la homosexuali). Eu nu am facut decat sa subliniez reactiile majoritatii in fata acestui subiect. Daca eram homofoba, poate nu citeam cartea.
Va asigur ca am apreciat acest roman fara prejudecati, tocmai pentru ca am sesizat încărcătura emoțională atât de puternică!

Postări populare de pe acest blog

După deget

Acesta este noul trend în politica românească: datul după deget. Băsescu jură pe Biblie că "nu i-a dat un pumn în plex sau în faţă" copilului de la Ploieşti (aţi observat pesemne că nu a jurat că nu l-a lovit), Geoană s-a dus să se "relaxeze", cu o zi înainte de marea confruntare, acasă la mogulul Vântu. Între un preşedinte mincinos, agresiv, beţiv, manipulator, jucător, actor şi unul Prostănac, moale, influenţabil, care nu gândeşte cu propriul creier , pe cine aţi alege dacă aţi avea ghinionul de neşansă ca duminică să se organizeze alegeri?

O, ce veste minunată!

Am câştigat locul II la concursul de proză arhiscurtă organizat de Mircea Popescu (Trilema) şi, odată cu el, 200 RON. Dacă v-aş spune că banii nu mă încălzesc, n-aţi crede. Dar eu vă spun (chiar dacă mi-am planificat deja ce o să fac cu ei). Am tresăltat văzând că unii cititori au crezut în PA-ul meu, am primit o dovadă că nu ar fi recomandat să mă opresc din scris. Cred că fiecare dintre noi cei care vrem să facem ceva cu frumoasele cuvinte, nu numai să le irosim, avem nevoie de acest imbold. Le mulţumesc votanţilor mei şi îi felicit pe toţi participanţii. Am citit acolo nişte texte extraordinare! În continuare vă las cu PA-ul meu cel purtător de noroc, care a intrat cu #5 în concurs: "Sunt un ceas de masă fericit. Ceea ce, pentru un anodin de condiţia mea, e o performanţă. În fiecare dimineaţă îi alung somnul, iar EA, drept răsplată, mă loveşte cu pumnul în cap. Şi tac. Şi rabd. Şi mai rău o doresc. Dar astăzi, astăzi neamul ceasornicelor, de la obelisc încoace, e invidios pe m

CA SĂ fiu eu fericită...

În această dimineaţă m-am trezit foarte greu (de când mi-am pus draperii e numai noapte în dormitor). Am venit la serviciu, tonomatul mi-a livrat o cafea neobişnuit de amară. Am intrat pe bloguri, nimic să mă atragă. Numai Farmville mă mai tentează, acolo mai mulg o vacă, mai cultiv nişte floarea soarelui, mai stau pe o bancă, în mijlocul naturii... Şi trebuie să recunosc, viaţa asta îmi surâde tare mult. Parcă m-aş lua şi eu după draga de Simf şi să schimb confortul urban cu libertatea rurală. Mi-ar plăcea să muncesc la câmp, în loc să-mi distrug ochii la calculator şi creierii cu stres. Să mă trezesc în zori, să simt cum respiră natura şi să pornesc, doar cu un ulcior de apă proaspătă, la muncile ogoarelor. Iar seara, după atâta muncă, să mă răsfăţ cu o delicatesă culinară preparată din legumele şi fructele culese tot de mâna mea. Aşa că, bărbate drag, pune mâna şi schimbă Prima casă de la bloc cu cea de-a doua: de la ţară. Promit că învăţ să-ţi cos cămăşile de in rupte atunci când