Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!
Un comentariu

Octavian Paler - "Viața pe un peron"




Ce ai face dacă viața ta ți-ar da o "temă": s-o trăiești pe un peron al unei gări părăsite? Te-ai transforma într-un sfânt sau într-un șobolan? Ai fi o cobră sau un îmblânzitor? O victimă sau un călău? Cum ai suporta vijeliile, mlaștina împuțită din apropiere, ceasul care nu mai arată ora, telefonul care nu mai are fir? Praful? Liniștea? Dar mai ales ce ai face cu gândurile tale?

După ce am terminat de citit această carte, am reflectat. Mult! Pentru că acesta este unul dintre meritele cele mai mari ale literaturii lui Paler: că te face să te privești pe dinăuntru, să te lupți cu demonii tăi, să te gândești cine ești! 

"Viața pe un peron", apărută în 1981, ne vorbește atât de franc despre... noi. Personajul principal nu este Profesorul, nici Eleonora, cei doi care-și țin de urât în așteptarea unui tren care nu mai vine. Suntem noi, cititorii, care ne descoperim pe parcursul cărții așa cum suntem de fapt: goi de secrete, plini de angoase și de așteptări. 

După cum deja știți (pentru că netul dă pe dinafară de citate din Paler), "Viața pe un peron", romanul de debut al autorului, este plin de cugetări filosofice. Din acest motiv cred că vă este cunoscut și decalogul de la începutul cărții, dar vi-l las totuși aici, pentru că merită să-l revedeți a mia oară:
DECALOGUL lui Paler:
Prima poruncă: Să aștepți oricât;
A doua poruncă: Să aștepți orice;
A treia poruncă: Să nu-ți amintești, în schimb, orice. Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăiești în prezent;
A patra poruncă: Să nu numeri zilele;
A cincea poruncă: Să nu uiți că orice așteptare e provizorie, chiar dacă durează toată viața;
A șasea poruncă: Repetă că nu există pustiu. Există doar incapacitatea noastră de a umple golul în care trăim;
A șaptea poruncă: Nu pune în aceeași oală și rugăciunea și pe Dumnezeu. Rugăciunea este uneori o formă de a spera a celui ce nu îndrăznește să spere singur;
A opta poruncă: Dacă gândul ăsta te ajută, nu căuta să recunoști că speri neavând altceva mai bun de făcut sau chiar pentru a te feri de urmările faptului că nu faci nimic;
A noua poruncă: Binecuvântează ocazia de a-ți aparține în întregime. Singurătatea e o târfă care nu te învinuiește că ești egoist;
 A zecea poruncă: Amintește-ți că paradisul a fost, aproape sigur, într-o grotă.

În rest, "Viața pe un peron" face parte din categoria acelor cărți pe care le citești, nu le povestești, pentru că ți se lipesc de suflet și rămân acolo mult și bine!

Octavian Paler (1926-2007) a fost scriitor, jurnalist, om politic.

Citate:

"Adevărata tărie este de a dansa și de a cânta înainte de a ne prăbuși";

"Nu te purifici de frică decât lăsând-o să-ți pârlească mâinile";

"Dacă singurul merit al unui om este acela de a fi supraviețuit, el nu mai are dreptul să se creadă inocent";

"Tortură, masacre, ruguri! Iată istoria! Un trecut de noapte și sânge! Trebuie să căutăm lumina în viitor";

"Înfrângerea nu înseamnă automat că dreptatea e de partea învingătorilor".
Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Ce părere aveţi?

Vă spun doar atât: face parte dintr-un proiect măreţ la care ţin foarte mult, deci, am nevoie de reacţii! "Acelaşi parc tivit de arţari i se arăta şi acum la fel de trist. Vrăbiile săgetau văzduhul atât de alert şi precipitat, încât i se părea că sunt nişte puncte pictate furios şi rapid de un artist cuprins de febra creaţiei. Nu se mai mişca. Încerca să simtă tot, să prindă acele momente tăiate şi răsuflate într-un cotlon fraged al minţii şi să le păstreze acolo ca într-o puşculiţă. Ori de câte ori îi mai apărea în cadru câte o faţă sau chiar câte o bancă de lemn, care sta ţeapănă şi inertă în aşteptarea unui trup cald, se oprea. Îşi fremăta întreaga faţă, scoţându-şi nevralgic ochii din orbite. Un nou fragment prindea contur şi nu trebuia să dea greş pentru nimic în lume. Scrâşnea din dinţi de parcă ar fi vrut să şi-i spargă şi, în acelaşi timp, cu un efort familiar, îşi dilata nările groase şi vinete. După câteva momente, istovit de atâta schimonoseală, părea că se dă bătut. D...
16 comentarii
Citiți mai multe

Câinii latră, ursul merge

Dacă ar fi să caracterizez cumva presa din Argeș, nu aș face-o prin prisma produselor media, ci prin prisma oamenilor care lucrează în această branșă. De mai bine de un an, am tot mers cu ei la conferințe, i-am citit, am interacționat. Când s-a deschis Argeș TV au dat buzna majoritatea cu cv-uri. Cum au venit, așa au plecat, iar apoi ce să facă și ei, ca niște câini cu cozile între picioare ce erau? S-au apucat să arunce cu tot ce puteau înspre tânărul colectiv care se formase: habar n-au cu ce se mănâncă presa (de parcă ei, lucrători la Washington Post de Pitești, aveau), sunt "pipițe și pițiponci", sunt "lingăii" lui Penescu, sunt pierduți. Acuze care ies de obicei din gura oamenilor frustrați. Ceea ce nu știu acești atotștiutori și atotcalomniatori este că la Argeș TV chiar s-a muncit și se muncește în continuare. Acei tineri, veniți majoritatea de pe băncile facultății, s-au format aici, și-au văzut lungul nasului și nu au deranjat pe nimeni (dintre colegi). Eu,...
21 de comentarii
Citiți mai multe

Hai să facem un club al bloggerilor!

Am văzut mai demult un film cu un club de carte în memoria scriitoarei Jane Austen (ştiţi voi, Mândrie şi Prejudecată). Membrii se întâlneau săptămânal (parcă!) şi aveau ca temă să citească o carte scrisă de Austen şi să povestească apoi ce le-a plăcut, ce i-a marcat, în fine să facă un fel de recenzie personalizată a cărţii respective. Pe moment m-a încântat şi pe mine această idee, chiar îmi spuneam: cât de mişto e să întâlneşti câteva persoane cu care să împărtăşeşti pasiunea cititului. Am abandonat ideea la fel de simplu pe cum am întâlnit-o, fiind convinsă că în vecii vecilor n-aş avea cu cine să pun în practică aşa ceva. Şi totuşi. Astăzi am primit un mesaj pe twitter de la colega Ema (aşa suntem noi fete emancipate şi, deşi avem ocazia să vorbim face2face, folosim şi acest mijloc de comunicare) în care spunea cam aşa: "poate reusim sa facem si nou un fel de club de carteb(bookclub), ca tot mi-a venit pofta de citit :) Te gandesti si imi zici". Aşa că, dacă printre vo...
22 de comentarii
Citiți mai multe