Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

François Mauriac - "Thérèse Desqueyroux"


Am reușit să descopăr un scriitor francez de înaltă clasă, căruia, în 1952 i-a fost acordat Premiul Nobel pentru Literatură. François Mauriac, născut în 1885 și decedat la 1 septembrie 1970, a fost romancier, poet, dramaturg și gazetar, autor a peste 20 de romane și nuvele. În 1927, apărea "Thérèse Desqueyroux", o bijuterie pe cât de mică în dimensiuni (puțin peste 130 de pagini), pe atât de mare ca operă, ce are la bază o știre din ziar despre o femeie care a încercat să-şi otrăvească soţul cu tratamentul Fowler – o soluţie de arsenic.


Thérèse Desqueyroux provine dintr-o familie care ține la principii și la ierarhia socială. Orfană de mamă, cu un tată care desconsideră femeile și e în stare de orice ca să câștige alegerile pentru Senat, măritată din interes cu un soț pe care nu-l iubește, Thérèse acumulează nemulțumiri și frustrări, iar la un moment dat răbufnește. Îl otrăvește pe soțul Bernard, dar acesta, încurajat de tatăl ei, căruia nu-i sunt străine mușamalizările, reușește s-o scape din ghearele justiției. Ajunsă acasă și dând nas în nas cu cel pe care încercase să-l ucidă, femeia se confruntă din nou cu temerile, nemulțumirile și reproșurile la adresa lui. Fumând țigară după țigară și izolându-se, Thérèse se transformă într-o umbră a ceea ce fusese odinioară - o doamnă nu neapărat frumoasă, dar plină de farmec.

Monologul Thérèsei se împletește cu povestirea la persoana a treia pentru a crea o mărturie impresionantă și emoționantă asupra motivelor pentru care femeia a eșuat în plan sentimental.  Îmi place structura cărții, îmi place personajul principal, atât de real, plin de frământări interioare, îmi place stilul lui Mauriac, dar mi-aș fi dorit ca el să insiste și să dezvolte nuvela într-un roman axat foarte mult pe încercările disperate ale Theresei de a ieși la liman. În concluzie, o carte bună care cu siguranță te va face să citești și celelalte opere celebre ale lui Francois Mauriac, precum: "Sărutul dat leprosului" (1922; romanul care i-a adus notorietatea), "Génitrix" (1923), "Pustiul dragostei" (1925), "Destine" (1928), "Cuibul de vipere" (1932), "Căile mării" (1939), "La Pharisienne" (1941), "Galigaï" (1952), "Un adolescent de altădată" (1969).

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Zăpă Strit - „Cavalerii mesei oltenești”

Pe masă - zaibăr, gogoși și prăjituri, de-ți plouă-n gură, nu alta. Pe scaune, lume multă ca la spectacolele lui Fuego. Atmosfera - destinsă și caldă. Oare ce se-ntâmplă aici? S-o da ceva gratis? Or fi tigăi la promoție? Mai ceva, muică! Se lansează Cavalerii mesei oltenești (august, 2017, Editura Smart Publishing)! Zăpă Strit a dat iar lovitura, după succesul volumului său de debut „Dau totul pentru un secret”!

 A venit lume din toată țara la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu”! Ba chiar, unii au lăsat răcoarea Londrei, pentru canicula Piteștiului, doar pentru a o vedea în carne și oase pe cea care le descrețește frunțile, în fiecare zi, cu textele ei savuroase, pline de umor. N-ai cum să n-o iubești pe Adriana - Zăpă Strit! N-ai cum! Ți se cuibărește acolo în inimă și nu mai pleacă nici cu procuratura! Și știți de ce? Pentru că Adriana scrie onest și sensibil, așa cum e ea. Cuvintele ei curg cu lejeritate, dându-i și cititorului încredere să se deschidă, să se asculte pe dinăuntru …

Nervi pe caniculă

Cineva mă sabotează zilele astea şi, ca o noutate, nu sunt eu aia. Am îngroşat rândul celor care sunt nemulţumiţi de furnizorul de internet. Înjurături, scrâşnete, păr smuls din cap, tot tacâmul. Cred că le-am zis de întreg familionul, că nu sunt zgârcită de fel. Într-un final, plătesc internet ca să nu-l am. Bună treabă! Acum vă scriu ajutată fiind de bunul meu prieten Digi Net Mobil care vă salută. Eu nu, că încă nu mi-au trecut nervii.
Până şi vara asta îmi vrea răul. Căldură infernală, aer irespirabil, femei care se îmbracă în sintetice sclipitoare, asortate cu tocuri cui pe care merg mai clătinat ca un sătean afumat pe uliţa din cătun. Alături de ele, băieţi cu tricou negru, mulat. La ăştia n-o fi venit vara? În fine. Îi las în plata Domnului.
Şi mai am o pică pe ţăranii de la oraş, care se dau în stambă atât de stângaci în faţa urmaşelor Evei. Exemplu: zi de vară la bazin. Un exemplar blond şi unul brunet, ambele de rasă, vorba aia, fac topless. Vânătorii de ocazie, care s-au tr…