Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

F. M. Dostoievski - "Crimă și pedeapsă"

Am văzut de curând un articol pe bookaholic, care mi s-a părut foarte interesant: Cele mai citite cărți pe care nu le-a citit de fapt nimeni, în care erau trecute în revistă câteva dintre cele mai importante titluri din literatura universală pe care mulți se laudă că le-au citit, dar, de fapt, nu au făcut-o niciodată. Și am dat peste fraza asta: "Dacă mă întrebați pe mine, marele clasic Dostoievski are o problemă mare: scrie cărți grele, dar pe care nimeni nu se poate abține să nu le citească". Iată provocarea! Da, recunosc, nu mai citisem nimic sub semnătura "marelui rus", rușine să-mi fie! Nu știu ce am așteptat până acum, dar, mai mult ca sigur, m-a dat înapoi voluminozitatea operelor. 


 Așa că am citit "Crimă și pedeapsă", iar acum mă simt atât de ciudat! Eu, o vietate atât de neînsemnată să comentez așa un autor. Da, Dostoievski (1821-1881) te intimidează, te face să-ți vezi lungul nasului, în privința scrisului. Dar dacă tot facem aici un jurnal de lectură, hai să trec peste aceste fasoane și să încep să-mi spun impresiile. Ca o primă remarcă, Dostoievski se axează în cea mai mare parte pe trăirile personajelor. Iar personajele sale nu sunt dintre cele mai zen din literatură... trăiesc drame, sunt, ca să mă exprim eufemistic, cu ceva probleme la mansardă, sunt capabile de lucruri monstruoase. Așa se întâmplă și cu personajul principal, Rodion Romanîci Raskolnikov, un tânăr care ucide o cămătăreasă și pe sora acesteia, după care se perpelește, tot romanul, în mocirla unei vieți la limita nebuniei. La un moment dat, nu mai înțelegi: regretă fapta sau nu, vrea să se predea sau nu, e ateu sau credincios, e un criminal cu sânge rece sau un nebun. Eu l-am înțeles foarte târziu pe Rodion, atunci când am realizat că el și-a căutat mereu motive pentru a fi îndreptățit să comită o crimă. Romanul prezintă lupta crâncenă pe care o duce Raskolnikov pentru mântuire, mântuire care vine, într-un târziu, prin caznă, acceptare și dragoste.

Dacă până acum am descris partea grea și apăsătoare din roman, să știți că nu toate cele 600 și ceva de pagini sunt în direcția unei psihologii a crimei, are autorul grijă să ne lase și câte un moment de respiro (respiro de la nebunie, nu de la drame și tragedii). Nu veți găsi niciun "sirop" în această carte, chiar și dragostea se rezumă, în mare parte, la datorii și obligații. Dostoievski este neîngăduitor până la extrem cu personajele sale. Toate personajele suferă de boli grave, au un trecut care le ajunge din urmă și le sufocă, se zbat în sărăcie sau vicii și sunt lipsite de aspirații. 

Ceea ce-l salvează de la sinucidere și-l menține pe linia de plutire pe Raskolnikov este dorința de a trăi, pe care nu o conștientizează, dar care se manifestă pregnant. De unde vine oare această dorință? Nu este ea oare triumful unui sine care se vrea spălat și reînnoit? Asta a fost întrebarea mea pe durata romanului, la care am găsit răspunsul multdorit în ultimele fraze. 

"Crimă și pedeapsă" a apărut în 1866, într-o revistă. Eu nu o să mai citesc prea curând un roman de-al lui Dostoievski, asta e clar. Nu pentru că nu mi-a plăcut (nu are cum să nu-ți placă Dostoievski), ci doar pentru că simt nevoia să mă "tratez" o perioadă cu lecturi mai ușoare. Să vedem ce-mi mai iese în cale!

Comentarii

EmaPirciu a spus…
E una din puținele cărți pe care nu le voi termina niciodată. Pentru că n-am omorât-o eu pe femeia aia. Am citit cam trei sferturi din carte, apoi am hotărât că nu are rost să plătesc pentru o crima inventata :)
Raluca Nicula a spus…
Te înțeleg perfect!

Postări populare de pe acest blog

Să o cunoaștem mai bine pe bloggerița și scriitoarea Zăpă Strit!

Cu ceva timp în urmă vă vorbeam pentru prima dată despre Zăpă Strit și prima ei carte: "Dau totul pentru un secret". Vă spuneam că m-a impresionat foarte mult cartea, făcând parte din acea categorie de scrieri care-ți alină sufletul și te ajută să te descoperi. Privind înapoi, acum, după ce stările și impresiile s-au așezat pe rafturile minții și ale sufletului, pot spune cu mâna pe inimă că această carte merită recitită o dată pe lună. De ce? Ca să zâmbim, ca să iubim, ca să ne reamintim cine suntem. 

CITIȚI ȘI:
În așteptarea ta, Rodica
În oglindă
Așa că, dacă pentru mine "Dau totul pentru un secret" a devenit o carte atât de importantă, poate și pentru restul fanilor Zăpă Strit este la fel. În consecință, scriitoarea merită să ajungă, nu unde și-a propus, nici unde am vedea-o noi, ci acolo unde TREBUIE, unde i-a fost dat să ajungă. Adică, sus de tot, pe culmile succesului și ale celebrității. Sunt sigură că v-am stârnit dorința de a o cunoaște mai bine pe Adriana, cr…

Cerșetorul

Fănuț avea trei lei în buzunar. Mama îi îndesase de dimineață în geaca uzată de fâș și-i dăduse indicații clare:
- Ia ăștia să-ți iei ceva de mâncare. Un pachet de biscuiți și un iaurt. Sau un senviș de la chioșcul de lângă școală. Ai înțeles? L-a pupat și i-a urat o zi frumoasă, privindu-l de la scară cum dispare după bloc. Fănuț s-a întâlnit cu Daniel, colegul lui, și au început să discute aprins despre teme, despre învățătoare și despre Arina, blonda cu ochi albaștri care vine mereu la școală îmbrăcată în ștrampi și fuste deasupra genunchilor.  Frunze de arțar și de tei cad și se așează pe trotuar, pavându-le calea celor doi în nuanțe calde de galben. E frig. Mâinile camarazilor sunt îndesate în buzunare. Un vânt tăios suflă dinspre munte, aducând cu el aroma rece a zăpezii.
-    A nins la munte, zice Fănuț.
-    Da, a început de ieri. Am văzut la știri.
-    De abia aștept să ningă și la noi, să ieșim prin parc cu săniile.
Fănuț își ridică privirea printre crengile aproape goale. Cerul…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…