Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Hermann Hesse - Cele mai frumoase povestiri

Am terminat de citit primul volum al "Celor mai frumoase povestiri", de Hermann Hesse, ediția apărută cu ceva timp în urmă alături de Jurnalul Național (al doilea volum nu-l am, din păcate) cu gândul că dacă aș avea posibilitatea să mă teleportez în spațiu și timp pentru a întâlni un scriitor, cu siguranță l-aș alege pe Hesse. Ce l-aș întreba? Nimic. Doar l-aș asculta. Și l-aș privi aplecat la birou cum scrie, cum își lasă gândurile să-i curgă pe foaie. Și ce gânduri! Și ce scriitură!
În aceste "Povestiri", scrise între 1903-1910, pe când avea, așadar, în jur de 30 de ani, întâlnim un stil optimist, tineresc, dar elaborat, al lui Hesse, care dovedește capacitatea sa uimitoare de perseverență și reinventare, un stil care se va maturiza atât de frumos și de nobil peste ani. Aici, mă refer în special la "Lupul de stepă" (1946), o poveste apăsătoare despre un bărbat care ajunge în pragul unei crize existențiale, redate sub forma unui "teatru magic", care-l face pe Harry Haller (personajul principal are aceleași inițiale ca autorul) să-și dorească moartea.

În cele 11 povestiri de față, Hesse ne vorbește atât de dulce, de suav, de pasional și de inocent, cu zvâcul specific vârstei, aș spune, despre: dragostea pasională, dragostea neîmpărtășită, dragostea infidelă, despre  viață și moarte, despre oameni, despre animale, despre sate și orașe. Opera lui Hesse nu are hotare. Citindu-l, îți vine să te mai uiți o dată pe copertă, să-ți amintești pe cine citești, pentru că descrierile lui, personajele, trăirile acestora, par rupte din trecutul și prezentul nostru, al tuturor. Da, Hesse parcă vorbește despre noi, despre vecinii noștri sau rudele noastre. El nu-și cunoaște doar personajele, ci și cititorii. Este un vizionar.  

Cele 11 povestiri sunt următoarele: "Lupul", "Din copilărie", "Elevul de la școala secundară", "Luna lui cuptor", "Prima aventură", "Convertirea lui Casanova", "Ucenicia lui Hans Dierlamm", "Taedium vitae", "Logodna", "Orașul", "Sfârșitul doctorului Knolge". După cum am scris deja, în ele găsim un stil diferit chiar de cel pe care îl întâlnim în alte "Povestiri" ce-i poartă semnătura, despre condiția artistului.

Comentarii

Crengu a spus…
Da' citesti, nu gluma!
Raluca Nicula a spus…
Îmi și place... :)

Postări populare de pe acest blog

Să o cunoaștem mai bine pe bloggerița și scriitoarea Zăpă Strit!

Cu ceva timp în urmă vă vorbeam pentru prima dată despre Zăpă Strit și prima ei carte: "Dau totul pentru un secret". Vă spuneam că m-a impresionat foarte mult cartea, făcând parte din acea categorie de scrieri care-ți alină sufletul și te ajută să te descoperi. Privind înapoi, acum, după ce stările și impresiile s-au așezat pe rafturile minții și ale sufletului, pot spune cu mâna pe inimă că această carte merită recitită o dată pe lună. De ce? Ca să zâmbim, ca să iubim, ca să ne reamintim cine suntem. 

CITIȚI ȘI:
În așteptarea ta, Rodica
În oglindă
Așa că, dacă pentru mine "Dau totul pentru un secret" a devenit o carte atât de importantă, poate și pentru restul fanilor Zăpă Strit este la fel. În consecință, scriitoarea merită să ajungă, nu unde și-a propus, nici unde am vedea-o noi, ci acolo unde TREBUIE, unde i-a fost dat să ajungă. Adică, sus de tot, pe culmile succesului și ale celebrității. Sunt sigură că v-am stârnit dorința de a o cunoaște mai bine pe Adriana, cr…

Cerșetorul

Fănuț avea trei lei în buzunar. Mama îi îndesase de dimineață în geaca uzată de fâș și-i dăduse indicații clare:
- Ia ăștia să-ți iei ceva de mâncare. Un pachet de biscuiți și un iaurt. Sau un senviș de la chioșcul de lângă școală. Ai înțeles? L-a pupat și i-a urat o zi frumoasă, privindu-l de la scară cum dispare după bloc. Fănuț s-a întâlnit cu Daniel, colegul lui, și au început să discute aprins despre teme, despre învățătoare și despre Arina, blonda cu ochi albaștri care vine mereu la școală îmbrăcată în ștrampi și fuste deasupra genunchilor.  Frunze de arțar și de tei cad și se așează pe trotuar, pavându-le calea celor doi în nuanțe calde de galben. E frig. Mâinile camarazilor sunt îndesate în buzunare. Un vânt tăios suflă dinspre munte, aducând cu el aroma rece a zăpezii.
-    A nins la munte, zice Fănuț.
-    Da, a început de ieri. Am văzut la știri.
-    De abia aștept să ningă și la noi, să ieșim prin parc cu săniile.
Fănuț își ridică privirea printre crengile aproape goale. Cerul…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…