Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

În oglindă

#dinscrierilemele

 - Bunico, tălică te gândești la moarte? Am întrebat-o într-o zi, în timp ce mă fâțâiam ca o umbră după ea, prin bucătăria de vară. Zeama de găină scotea aburi pe plită.
 - Da’ ce-ți veni, Miruță? Nu mai bine cureți tu morcovu’ ăsta? Na cuțitu’!
Am luat morcovul, am luat cuțitul și m-am dus în colțul gheretei, unde, sub mătura din paie, era dosit gunoiul. M-am aplecat și am început să râcâi așchiile subțiri, portocalii, jos, pe ciment.
- De ce murim, mămăiță? Insistai eu.
- Fă, mamaie, tu vezi-ți de degete să rămână-ntregi! Moartea... las-o-n plata Domnului!

Mâinile ei mărunțeau ca un bucătar cu experiență solzii de ceapă, scoțând un sunet ce semăna cu toaca de la Mânăstirea Robaia, în zilele de sărbătoare.

- Moartea, Miruțo, e mai ușoară decât viața. Moartea nu te pune să faci de mâncare atunci când n-ai de niciunele, moartea nu te bate cu lemnul, ca un bărbat abțiguit. Moartea nici măcar nu te cicălește.
- Mămăiță, tălică-mi spui că moartea e mai bună decât viața, atunci noi de ce mai trăim pe lume?
- Ehei, Miruță! Gata, îl curățași? Dă-mi-l să-l toc cu ceapa!

Mi-a luat morcovul din mână și a început să-l felieze, după ce l-a despicat pe din două. Șorțul prăzuliu i se hâțâna pe rochia înflorată, cumpărată acum treizeci de ani de la un magazin din Lupeni.

- Cum de ce trăim? Ca să murim! Nu te-a învățat la Religie? Adevărata viață începe după moarte. Aici, fiecare trebuie să ne pregătim pentru ea. Aici, ne botezăm, ținem post, facem fapte bune, mergem la biserică și dincolo o ducem mult și bine, în sânul lui Avram! Amin!

S-a închinat de trei ori, cu mâna dreaptă, în care ținea cuțitul. Eu o priveam și o asemănam unei icoane. Părul șaten împletit într-o coadă lungă, ce-i ajungea până la noadă, fusese încolăcit într-un coc în vârful capului. Și acum asemăn acea împletitură cu aura sfinților de pe pereții de la Răsărit.

- Mamaie, tu de ce nu ai fire albe ca bunica Lenuței?
- Că eu am trăit jumătate din viață la oraș. D-aia!
- Păi și? Ce legătură are?
- Eu nu am avut atât de multe pe cap. Am stat acasă, în timp ce bunicul tău, Dumnezeu să-l ierte!, muncea în mină. Eu aveam grijă ca el, taică-to și unchi-to să fie curați, spălați, să aibă mâncare caldă pe masă. Eu n-am muncit să mă spetesc. Iar când ne-am mutat aici, la țară, mi-am văzut de ale mele: am gătit în fiecare zi, am cârpit bluze și pantaloni, am lucrat ciorapi la cinci andrele, cum mă știi. Am trăit, cât de cât, în liniște. Iar liniștea nu-ți albește părul.
- Mămăiță, ai rămas frumoasă! Uite, eu când o să fiu bătrână, vreau să fiu la fel ca tine!
- Ai de abia 10 ani, Miruță! Nu te mai gândi la bătrânețe! Ia, curăță și cartoful ăsta!

Urmez același traseu ca mai devreme, în timp ce ea răstoarnă zarzavatul în ciorbă. Îmi place s-o privesc când curăță tocătorul cu lama cuțitului, în jocul aburilor, ca să se asigure că nu mai rămâne nici pic de legumă lipită de lemn. În bucătărie se revarsă instantaneu o aromă dulceagă de ceapă și morcov opărite, ce-mi intră-n nări și acum, la treizeci de ani distanță.

Mă uit în oglindă. N-am niciun fir de păr alb, deși prietena mea, Vera, se vopsește de două ori pe lună ca să-și ascundă perii cărunți. Și e mai mică decât mine cu cinci ani. N-am nici riduri, poate niște linii foarte fine, în colțurile ochilor. De la râs. Râd mult. Câteodată și plâng, dar nu se pune, pentru că plâng de fericire. Așa m-a învățat bunica: să-i râd în față vieții, ca s-o intimidez și să mă știe de stăpân.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cu umor despre viața cu cinci copii, în „Tata este gras”, de Jim Gaffigan

De când sunt mămică, am citit câteva cărți de parenting și am răsfoit bloguri de profil, toate scrise de femei. Niciodată nu am avut curiozitatea să aflu și versiunea masculină a poveștilor de familie. Ei bine, îmi place să cred că încep să recuperez acum, prin intermediul cărții „Tata este gras”, de Jim Gaffigan, carte apărută la Editura ACT și Politon în 2015!   Să vă spun întâi ceva despre autor ca să înțelegeți de la bun început cu cine avem de-a face. Jim Gaffigan este un actor american care a jucat în filme de comedie (Hot Pursuit, Going the Distance, 17 Again, Away We Go, The Love Guru etc). Dacă românii îl cunosc din aceste filme, americanii sunt pur și simplu înnebuniți după spectacolele sale de stand-up, în care vorbește despre viața de familie, despre mâncare, pasiuni și viață sedentară, într-un limbaj  curat și fără injurii, numit de conaționalii săi „politically correct”.
În colecția de eseuri „Tata este gras”, Gaffigan descrie (cum altfel, dacă nu cu un umor de râzi în hoh…

Frances Hodgson Burnett - "Grădina secretă"

Dacă aș fi psiholog, aș recomanda această carte în tratamentul depresiilor, și spun asta cu toată convingerea. Citind-o, vei simți cum încolțesc în tine dragostea de natură și de frumos, la fel cum o fac trandafirii și crinii din fascinanta grădină secretă.

Cartea, care este una pentru copiii de toate vârstele, prezintă povestea unei fetițe din India rămasă orfană după ce holera îi seceră pe toți cei apropiați, ea fiind nevoită să plece în Anglia, la conacul unchiului Archibald Craven. Odată ajunsă la Misselthwaite Manor, începe o minunată aventură pentru Mary Lennox. Aici, ea va descoperi un conac cu 100 de camere, majoritatea încuiate, dar și o grădină secretă ale cărei porți au fost ferecate în urmă cu 10 ani, după ce stăpâna a murit. Bineînțeles că firea curioasă nu o poate ține pe copilă departe de grădina secretă și de povestea ei. În scurt timp, Mary cea sălbatică și "foarte încăpățânată", care nu știa și nici nu voia să-și facă prieteni, se schimbă complet, devine mai…

Zăpă Strit - „Cavalerii mesei oltenești”

Pe masă - zaibăr, gogoși și prăjituri, de-ți plouă-n gură, nu alta. Pe scaune, lume multă ca la spectacolele lui Fuego. Atmosfera - destinsă și caldă. Oare ce se-ntâmplă aici? S-o da ceva gratis? Or fi tigăi la promoție? Mai ceva, muică! Se lansează Cavalerii mesei oltenești (august, 2017, Editura Smart Publishing)! Zăpă Strit a dat iar lovitura, după succesul volumului său de debut „Dau totul pentru un secret”!

 A venit lume din toată țara la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu”! Ba chiar, unii au lăsat răcoarea Londrei, pentru canicula Piteștiului, doar pentru a o vedea în carne și oase pe cea care le descrețește frunțile, în fiecare zi, cu textele ei savuroase, pline de umor. N-ai cum să n-o iubești pe Adriana - Zăpă Strit! N-ai cum! Ți se cuibărește acolo în inimă și nu mai pleacă nici cu procuratura! Și știți de ce? Pentru că Adriana scrie onest și sensibil, așa cum e ea. Cuvintele ei curg cu lejeritate, dându-i și cititorului încredere să se deschidă, să se asculte pe dinăuntru …