Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Gabriel Garcia Marquez - "Un veac de singurătate"

Citisem cartea asta în adolescență și, deși știam că m-a marcat la momentul ăla, nu-mi mai aduceam aminte prea multe lucruri despre ea. Așa că m-am decis să o citesc din nou și bine am făcut, pentru că acum o apreciez cu adevărat, după ce am savurat-o pe îndelete.


Se spune că "Un veac de singurătate" (apărută în 1967) nu este o carte ușoară. Sunt de acord! Dacă ești dispus să uiți tot ce știai până acum despre lume, să renunți la viziunile, ideile, concepțiile tale despre realitate, despre viață, despre moarte... doar dacă ești dispus să faci asta pentru câteva minute-ore pe zi pentru a te lăsa purtat/ă într-o lume nouă, să începi să citești această carte. Dacă nu, nu! 

Marquez te poartă pe urmele întemeietorilor satului Macondo,  Jose Arcadio Buendia și nevasta lui, Ursula Iguaran, prin venele cărora curge același sânge, din acest motiv cei doi trăind toată viața cu frica blestemului plozilor cu cozi de purcel ce se nasc din împreunarea rudelor apropiate. 

Pe parcursul poveștii, asistăm la o serie de întâmplări evocate cu o măiestrie cum rar ți-e dat să citești. Practic, totul te ia prin surprindere și te face să te minunezi de capacitățile imaginative ale autorului, dar, cu toată această fascinație în care te scalzi, realizezi că povestea nu este nicidecum trasă de păr, ci este așezată în albia ei. Alții mai deștepți și mai informați au spus că "Un veac de singurătate" este o "alegorie a istoriei latino-americane, a condiției umane și  o meditație asupra timpului". 

Casa Buendia este, timp de un veac, martora singurătății până la moarte, a pasiunilor ce înfioară minți și suflete. Cu fiecare generație care se naște, apare o speranță de schimbare, dar ciclicitatea evenimentelor stranii și tragice nu poate fi pusă decât pe seama unui "blestem al sângelui", prevestit de țiganul Melchiade și răstălmăcit de Aureliano Babilonia, ultimul supraviețuitor din neam.

 Sursa: Frank Ballesteros - Cien años de soledad, CC BY-SA 3.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=898038

Chiar dacă par diferiți până în măduva oaselor, membrii celor șapte generații sunt programați genetic să aibă pofta sângelui (care-i face să se împreuneze cu cei din neam), să-și urmeze pasiunile indiferent de urmări și să aibă o predispoziție spre alienare.  Însăși Ursula trage, la un moment dat, concluzia că patru calamități au dus la decăderea neamului ei: războiul, cocoșii de luptă, femeile stricate și întreprinderile delirante. 

Sunt multe de spus despre această carte, așa că, pentru a nu mă lungi aici, vă las îndemnul-clișeu de a o citi cu sufletul și mintea deschise. Am scotocit internetul în căutarea unui eventual film, dar am aflat că nu a fost făcută o ecranizare niciodată. Pot înțelege și de ce. Este greu să transpui această capodoperă pe ecrane, cel mai probabil și-ar pierde din valoare și din esență.

Părintele realismului magic, Gabriel Garcia Marquez, s-a născut în 1927, la Aracataca, Columbia, și a primit Nobelul pentru literatură în 1982. Ar trebui să fim mândri că am fost contemporani (până în 2014) cu acest colos al literaturii universale.

Câteva citate:

"- N-o să plecăm, i-a spus. O să rămânem aici, fiindcă aici am avut un copil.
- N-avem însă niciun mort, a spus și el. Omul nu aparține niciunui loc atâta timp cât nu are un mort îngropat în pământul acela";

"Să te zbați atâta ca până la urmă să te omoare șase neputincioși fără să poți face nimic";

"- Ia spune-mi, frate: pentru ce lupți? 
- Cum pentru ce, frate? a zis colonelul Gerineldo Marquez: pentru marele partid liberal. 
- Ferice de tine că știi, i-a răspuns. În ceea ce mă privește, abia acum îmi dau seama că eu lupt din orgoliu. 
- Asta-i rău, a spus colonelul Gerineldo Márquez. 
Îngrijorarea lui l-a amuzat pe colonelul Aureliano Buendia. "Bineînțeles, a spus, dar oricum e mai bine decât să nu știi pentru ce lupți". L-a privit în ochi și a adăugat zâmbind: 
- Sau decât să lupți ca tine pentru ceva ce nu înseamnă nimic pentru nimeni";

Ursula despre copii: "Toți sunt la fel, se lamenta Ursula. La început îi crești foarte bine, sunt ascultători și cuminți și par a nu fi în stare să omoare o muscă, dar abia le mijește barba că o și apucă pe calea pierzaniei";
 
Ursula către magistrați: "Dar nu uitați că atâta vreme cât Domnul ne ține în viață, noi vom continua să fim mame, și oricât de revoluționari ați fi, avem dreptul să vă dăm jos pantalonii și să vă tragem o bătaie la prima lipsă de respect!";

"Un minut de împăcare e mai de preț decât o viață întreagă de prietenie";

"Lumea se va duce naibii în ziua în care oamenii vor călători cu clasa întâi și literatura în vagonul de marfă".

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Să o cunoaștem mai bine pe bloggerița și scriitoarea Zăpă Strit!

Cu ceva timp în urmă vă vorbeam pentru prima dată despre Zăpă Strit și prima ei carte: "Dau totul pentru un secret". Vă spuneam că m-a impresionat foarte mult cartea, făcând parte din acea categorie de scrieri care-ți alină sufletul și te ajută să te descoperi. Privind înapoi, acum, după ce stările și impresiile s-au așezat pe rafturile minții și ale sufletului, pot spune cu mâna pe inimă că această carte merită recitită o dată pe lună. De ce? Ca să zâmbim, ca să iubim, ca să ne reamintim cine suntem. 

CITIȚI ȘI:
În așteptarea ta, Rodica
În oglindă
Așa că, dacă pentru mine "Dau totul pentru un secret" a devenit o carte atât de importantă, poate și pentru restul fanilor Zăpă Strit este la fel. În consecință, scriitoarea merită să ajungă, nu unde și-a propus, nici unde am vedea-o noi, ci acolo unde TREBUIE, unde i-a fost dat să ajungă. Adică, sus de tot, pe culmile succesului și ale celebrității. Sunt sigură că v-am stârnit dorința de a o cunoaște mai bine pe Adriana, cr…

Cerșetorul

Fănuț avea trei lei în buzunar. Mama îi îndesase de dimineață în geaca uzată de fâș și-i dăduse indicații clare:
- Ia ăștia să-ți iei ceva de mâncare. Un pachet de biscuiți și un iaurt. Sau un senviș de la chioșcul de lângă școală. Ai înțeles? L-a pupat și i-a urat o zi frumoasă, privindu-l de la scară cum dispare după bloc. Fănuț s-a întâlnit cu Daniel, colegul lui, și au început să discute aprins despre teme, despre învățătoare și despre Arina, blonda cu ochi albaștri care vine mereu la școală îmbrăcată în ștrampi și fuste deasupra genunchilor.  Frunze de arțar și de tei cad și se așează pe trotuar, pavându-le calea celor doi în nuanțe calde de galben. E frig. Mâinile camarazilor sunt îndesate în buzunare. Un vânt tăios suflă dinspre munte, aducând cu el aroma rece a zăpezii.
-    A nins la munte, zice Fănuț.
-    Da, a început de ieri. Am văzut la știri.
-    De abia aștept să ningă și la noi, să ieșim prin parc cu săniile.
Fănuț își ridică privirea printre crengile aproape goale. Cerul…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…