D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!
Citisem cartea asta în adolescență și, deși știam că m-a marcat la momentul ăla, nu-mi mai aduceam aminte prea multe lucruri despre ea. Așa că m-am decis să o citesc din nou și bine am făcut, pentru că acum o apreciez cu adevărat, după ce am savurat-o pe îndelete.
Se spune că "Un veac de singurătate" (apărută în 1967) nu este o carte ușoară. Sunt de acord! Dacă ești dispus să uiți tot ce știai până acum despre lume, să renunți la viziunile, ideile, concepțiile tale despre realitate, despre viață, despre moarte... doar dacă ești dispus să faci asta pentru câteva minute-ore pe zi pentru a te lăsa purtat/ă într-o lume nouă, să începi să citești această carte. Dacă nu, nu!
Marquez te poartă pe urmele întemeietorilor satului Macondo, Jose Arcadio Buendia și nevasta lui, Ursula Iguaran, prin venele cărora curge același sânge, din acest motiv cei doi trăind toată viața cu frica blestemului plozilor cu cozi de purcel ce se nasc din împreunarea rudelor apropiate.
Pe parcursul poveștii, asistăm la o serie de întâmplări evocate cu o măiestrie cum rar ți-e dat să citești. Practic, totul te ia prin surprindere și te face să te minunezi de capacitățile imaginative ale autorului, dar, cu toată această fascinație în care te scalzi, realizezi că povestea nu este nicidecum trasă de păr, ci este așezată în albia ei. Alții mai deștepți și mai informați au spus că "Un veac de singurătate" este o "alegorie a istoriei latino-americane, a condiției umane și o meditație asupra timpului".
Casa Buendia este, timp de un veac, martora singurătății până la moarte, a pasiunilor ce înfioară minți și suflete. Cu fiecare generație care se naște, apare o speranță de schimbare, dar ciclicitatea evenimentelor stranii și tragice nu poate fi pusă decât pe seama unui "blestem al sângelui", prevestit de țiganul Melchiade și răstălmăcit de Aureliano Babilonia, ultimul supraviețuitor din neam.
Sursa: Frank Ballesteros - Cien años de soledad, CC BY-SA 3.0, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=898038
Chiar
dacă par diferiți până în măduva oaselor, membrii celor șapte generații
sunt programați genetic să aibă pofta sângelui (care-i face să se
împreuneze cu cei din neam), să-și urmeze pasiunile indiferent de urmări
și să aibă o predispoziție spre alienare. Însăși Ursula trage, la un moment dat, concluzia că patru calamități au dus la decăderea neamului ei: războiul, cocoșii de luptă, femeile stricate și întreprinderile delirante.
Sunt multe de spus despre această carte, așa că, pentru a nu mă lungi aici, vă las îndemnul-clișeu de a o citi cu sufletul și mintea deschise. Am scotocit internetul în căutarea unui eventual film, dar am aflat că nu a fost făcută o ecranizare niciodată. Pot înțelege și de ce. Este greu să transpui această capodoperă pe ecrane, cel mai probabil și-ar pierde din valoare și din esență.
Părintele realismului magic, Gabriel Garcia Marquez, s-a născut în 1927, la Aracataca, Columbia, și a primit Nobelul pentru literatură în 1982. Ar trebui să fim mândri că am fost contemporani (până în 2014) cu acest colos al literaturii universale.
Câteva citate:
"- N-o să plecăm, i-a spus. O să rămânem aici, fiindcă aici am avut un copil.
- N-avem însă niciun mort, a spus și el. Omul nu aparține niciunui loc atâta timp cât nu are un mort îngropat în pământul acela";
"Să te zbați atâta ca până la urmă să te omoare șase neputincioși fără să poți face nimic";
"- Ia spune-mi, frate: pentru ce lupți?
- Cum pentru ce, frate? a zis colonelul Gerineldo Marquez: pentru marele partid liberal.
- Ferice de tine că știi, i-a răspuns. În ceea ce mă privește, abia acum îmi dau seama că eu lupt din orgoliu.
- Asta-i rău, a spus colonelul Gerineldo Márquez.
Îngrijorarea lui l-a amuzat pe colonelul Aureliano Buendia. "Bineînțeles, a spus, dar oricum e mai bine decât să nu știi pentru ce lupți". L-a privit în ochi și a adăugat zâmbind:
- Sau decât să lupți ca tine pentru ceva ce nu înseamnă nimic pentru nimeni";
Ursula despre copii: "Toți sunt la fel, se lamenta Ursula. La început îi crești foarte bine, sunt ascultători și cuminți și par a nu fi în stare să omoare o muscă, dar abia le mijește barba că o și apucă pe calea pierzaniei";
Ursula către magistrați: "Dar nu uitați că atâta vreme cât Domnul ne ține în viață, noi vom continua să fim mame, și oricât de revoluționari ați fi, avem dreptul să vă dăm jos pantalonii și să vă tragem o bătaie la prima lipsă de respect!";
"Un minut de împăcare e mai de preț decât o viață întreagă de prietenie";
"Lumea se va duce naibii în ziua în care oamenii vor călători cu clasa întâi și literatura în vagonul de marfă".
Comentarii