Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Haruki Murakami - "Bărbați fără femei"

De când aștept să-mi pice în mâini o carte de-a lui Murakami... S-a întâmplat să fac rost de "Bărbați fără femei", deși, sincer, nu este cea mai reușită carte a scriitorului japonez. 
"Bărbați fără femei" este, de fapt, o colecție de povestiri (șapte la număr). Factorul comun al cărții îl reprezintă, cum spune și titlul, viața unor bărbați care au pierdut o iubire după care nu și-au mai revenit niciodată. 


Deși, inițial, am crezut că voi afla cât de incitantă și de frumoasă poate fi viața bărbaților fără femei, am descoperit exact contrariul. Și, trebuie să vă spun, îmi place foarte mult stilul lui Murakami. Autorul se reinventează cu fiecare povestire, îi descoperi rând pe rând calitățile literare, parcă mai intens cu cât cartea se apropie de final. Nu cred că am mai citit vreun scriitor japonez până acum, dar sigur am început în forță cu Murakami. 

Să vă fac un rezumat cât mai scurt al povestirilor? Hai, deși nu am mai făcut asta până acum cu povestirile în volum!

1. "Drive my car" - un actor văduv, Kafuku, angajează o tânără șoferiță să-l ducă și să-l aducă de la teatru. De la Kafuku aflăm că femeile care conduc se împart în două categorii: cele care conduc un pic prea agresiv și cele care conduc un pic prea precaut. Tânăra Misaki s-a dovedit a fi o șoferiță pe placul său, astfel că ajunge să i se confeseze și să-i povestească întreaga viață. Așa aflăm și noi cum Kafuku și soția lui (tot actriță și ea) au avut un copil care a trăit trei zile, cum nevasta a ajuns să-l înșele cu un actor mai tânăr, cum s-a îmbolnăvit ea de cancer, iar el a luat parte pas cu pas la tragedia ei.

2. "Yesterday" este o povestire pe acorduri de Beatles. Un tânăr vine la Tokio la facultate și se împrietenește cu un băiat ciudat, pe nume Kitaru, care vorbea într-un dialect perfect de Kansai. Cei doi, care lucrau la un restaurant, cu jumătate de normă, unul la bucătărie, iar celălalt ca ospătar, ajung să se confeseze unul altuia, iar Kitaru are o propunere bizară pentru prietenul lui: vrea ca acesta să o cunoască și să o scoată la întâlniri pe Erika, iubita lui Kitaru. Ce urmărește, de fapt, Kitaru, vă las pe voi să descoperiți.

3. Organul independent - cred că este povestirea mea preferată. "Există oameni care, fiind atât de puțin întortocheați sau frământați sufletește, sunt nevoiți să-și trăiască viața cu uluitor de multă pricepere. Nu sunt mulți, dar se mai întâmplă să vezi câte unul. Doctorul Tokai era un astfel de om" - așa începe povestirea, iar doctorul estetician Tokai te cucerește prin prisma prietenului său care ne aduce la cunoștință întreaga lui viață amoroasă, de la care i s-a tras și sfârșitul. Tokai era un bărbat de cincizeci și ceva de ani, căruia îi plăcea meseria lui, îi plăceau femeile cu obligații și viața frumoasă. Numai că atunci când întâlnește o femeie măritată, care are și un copil, viața îi este dată peste cap. Tokai se îndrăgostește nebunește de ea și, frământat de grija unei vieți imposibile alături de ea, intră în depresie și nimic nu mai pare să-l salveze. Lovitura de grație o va primi chiar de la cea pe care o adoră.

4.  Șeherezada -  m-a lăsat un pic cu ochii în soare. Habara locuiește singur ca un pustnic. Singurul său contact cu exteriorul este o femeie al cărei nume nu-l știe, care-i aduce mâncare, ziare și toate cele de trebuință, ba, în plus, de fiecare dată, îi oferă și plăcerea unei partide de sex. Dar, generoasa femeie cu familie și obligații, îi devine lui Habara și mai dragă datorită poveștilor pe care i le spune (și în baza cărora a și numit-o Șeherezada). Povestirile Șeherezadei, inspirate din viața ei, se opresc de fiecare dată în jurul orei 4 după-amiaza, când femeia trebuie să plece acasă pentru a pregăti cina.

5. Kino - are un stil puțin diferit față de celelalte povestiri (v-am zis, de fapt, că Murakami este greu de încadrat într-un anume stil, el poate scrie despre orice și noi să zicem "Wow, cum scrie"!) Ei bine, Kino află că soția l-a înșelat și se mută la mătușa lui, care avea o cafenea. Kino transformă cafeneaua într-un bar care-i poartă numele și pare că lucrurile din viața lui intră pe un făgaș normal, însă lanțul ciudățeniilor începe atunci când în bar își face apariția Kamita, un străin care bea bere, whiskey și citește o carte. La sfârșit, Kino descoperă de fapt cât de tare l-a afectat infidelitatea soției.

6. Samsa îndrăgostit - este o povestire tare ciudată și interesantă, în același timp (a doua preferată de mine din volum). Samsa se trezește pe un pat gol, cu scânduri bătute la fereastră și singurul lucru pe care-l știe e că se numește Gregor Samsa. Atât și nimic mai mult. Cu greu, el se ridică din pat și începe să bâjbâie prin casa imensă, unde lucrurile sunt puse în ordine, iar bucatele sunt aburinde pe masă. Ce s-a întâmplat? Unde au dispărut toți ai casei? La usă bate cineva. Samsa deschide și află că este o femeie cocoșată care a răspuns apelului de a repara o încuietoare de la o ușă. În fine, ciudățeniile se țin lanț, iar concluziile le vom trage singuri, după puterea imaginației noastre.  

7. Bărbați fără femei - un bărbat căsătorit primește, în miez de noapte, un telefon de la soțul unei foste iubite. Vocea de la celălalt capăt îl anunță că M., fosta lui, s-a sinucis. De aici, o întreagă frământare în capul bărbatului: de ce s-a sinucis fosta lui, de ce l-a anunțat tocmai pe el soțul rămas văduv și multe altele. Această povestire sintetizează, cred eu, întregul volum. 
"E foarte ușor să ajungi unul dintre bărbații fără femei. E suficient să iubești enorm o femeie, iar ea să plece undeva. În cele mai multe cazuri (după cum știți) viclenii de marinari sunt cei care le iau cu ei. Le ademenesc cu vorbe iscusite, le fură numaidecât și le duc în Marsilia sau pe Coasta de Azur. În fața acestui fapt, noi suntem complet neputincioși. Sau poate că, fără nicio legătură cu marinarii, ele își pun capăt zilelor. Și aici suntem complet neputincioși. Nici marinarii nu pot face nimic.
În orice caz, așa ajungeți bărbați fără femei. Într-o clipită. Iar odată ce v-ați transformat în bărbați fără femei, culoarea singurătății pătrunde adânc în trupul vostru, ca o pată de vin roșu vărsat pe un covor în nuanțe deschise. Oricât de pricepuți ați fi în domeniul științelor gospodărești, scoaterea acestei pete e o treabă cumplit de dificilă. Poate că se mai estompează cu vremea, dar pata asta rămâne pată până vă dați ultima suflare" (Haruki Murakami, "Bărbați fără femei", Polirom, 2014).

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Să o cunoaștem mai bine pe bloggerița și scriitoarea Zăpă Strit!

Cu ceva timp în urmă vă vorbeam pentru prima dată despre Zăpă Strit și prima ei carte: "Dau totul pentru un secret". Vă spuneam că m-a impresionat foarte mult cartea, făcând parte din acea categorie de scrieri care-ți alină sufletul și te ajută să te descoperi. Privind înapoi, acum, după ce stările și impresiile s-au așezat pe rafturile minții și ale sufletului, pot spune cu mâna pe inimă că această carte merită recitită o dată pe lună. De ce? Ca să zâmbim, ca să iubim, ca să ne reamintim cine suntem. 

CITIȚI ȘI:
În așteptarea ta, Rodica
În oglindă
Așa că, dacă pentru mine "Dau totul pentru un secret" a devenit o carte atât de importantă, poate și pentru restul fanilor Zăpă Strit este la fel. În consecință, scriitoarea merită să ajungă, nu unde și-a propus, nici unde am vedea-o noi, ci acolo unde TREBUIE, unde i-a fost dat să ajungă. Adică, sus de tot, pe culmile succesului și ale celebrității. Sunt sigură că v-am stârnit dorința de a o cunoaște mai bine pe Adriana, cr…

Cerșetorul

Fănuț avea trei lei în buzunar. Mama îi îndesase de dimineață în geaca uzată de fâș și-i dăduse indicații clare:
- Ia ăștia să-ți iei ceva de mâncare. Un pachet de biscuiți și un iaurt. Sau un senviș de la chioșcul de lângă școală. Ai înțeles? L-a pupat și i-a urat o zi frumoasă, privindu-l de la scară cum dispare după bloc. Fănuț s-a întâlnit cu Daniel, colegul lui, și au început să discute aprins despre teme, despre învățătoare și despre Arina, blonda cu ochi albaștri care vine mereu la școală îmbrăcată în ștrampi și fuste deasupra genunchilor.  Frunze de arțar și de tei cad și se așează pe trotuar, pavându-le calea celor doi în nuanțe calde de galben. E frig. Mâinile camarazilor sunt îndesate în buzunare. Un vânt tăios suflă dinspre munte, aducând cu el aroma rece a zăpezii.
-    A nins la munte, zice Fănuț.
-    Da, a început de ieri. Am văzut la știri.
-    De abia aștept să ningă și la noi, să ieșim prin parc cu săniile.
Fănuț își ridică privirea printre crengile aproape goale. Cerul…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…