Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Prietenia mea cu cărțile

Niciodată nu am fost o cititoare înfocată. Nu știu de ce. Poate pentru că școala, în loc să-mi cultive pasiunea pentru citit, mi-a inhibat adevărata plăcere a lecturii, sub imperiul terorii că trebuie musai să parcurg toate operele de la clasă. Totuși, am citit și în școala generală, dar și în liceu, majoritatea fiind lecturi obligatorii, dar, trebuie să recunosc, atunci când scăpam și savuram o carte ce nu se regăsea în programă mă simțeam mult mai liberă și mai fericită. Anii au trecut, am citit constant, urmând ca, în perioada mea de proaspătă mămică, să nu mai citesc nimic, exceptând cărțile de creșterea copiilor. Dar, în sinea mea, am știut că-mi voi recăpăta pasiunea (și timpul!) pentru a mă cufunda în lumea lecturilor care te țin cu mintea și sufletul conectate în alte lumi.


Imboldul a fost Reading challenge 2016, de pe site-ul goodreads.com, o provocare pe care mi-am lansat-o mie însămi, în ianuarie, impunându-mi un target de 30 de cărți, target pe care, sunt mândră să recunosc, l-am depășit cu mult. Nu mă umflu în pene, nici măcar nu țin să demonstrez cuiva că sunt vreo bibliofilă, dar vreau să arăt că se poate, da, poți citi până noaptea târziu (după ce ți-ai pus copilașii la nani), dar va trebui să renunți astfel la televizor și la filme, da, poți citi în timp ce supa scoate aburi pe aragaz, da, poți citi într-o sală de așteptare, într-un mijloc de transport, pe o bancă din curtea grădiniței, oriunde. 

Mie, cărțile mi-au deschis ochii și mintea. Citind, mi-am îmbogățit cultura generală, am ajuns să văd viața din mai multe perspective, să mă cunosc mai bine, să mă apreciez mai mult, să trăiesc mai frumos. Dar, sigur, contează ce citești! Eu am decis anul acesta să recuperez, pe principiul Mai bine mai târziu decât niciodată, toate acele lecturi pe care ar fi trebuit să le parcurg încă de acum mulți ani (cu unele am reușit, altele au rămas pe listă pentru 2017): Un veac de singurătate, Bătrânul și marea, Crimă și pedeapsă, Viața pe un peron, Roșu și negru, Muntele vrăjit, Departe de lumea dezlănțuită sunt titlurile celebre pe care le-am savurat cu sufletul la gură.

Pe lângă aceste cărți-monument, am avut bucuria să descopăr altele de care nu știam, dar care mi-au plăcut peste măsură: Kim (Rudyard Kipling), Ben Hur (Lew Wallace), Shalimar Clovnul (Salman Rushdie), Zeița orezului (Rani Manicka), Distanța dintre noi (Jhumpa Lahiri). În plus, am descoperit și autori contemporani pe care de mult îi așteptam, Haruki Murakami fiind doar unul dintre aceștia.

Ultima carte citită în 2016 a fost Moș Goriot - Honore de Balzac (despre care voi scrie zilele acestea).  Și uite așa, un an trece, altul vine, iar eu am deja în bibliotecă vreo 2-3 volume pe care de abia aștept să le răsfoiesc: "Să ucizi o pasăre cântătoare", "La Răsărit de Eden" și multe altele din colecțiile Adevărul, Cotidianul și Jurnalul Național. 

În concluzie ce să-mi (vă) mai doresc decât: SPOR LA CITIT!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Zăpă Strit - „Cavalerii mesei oltenești”

Pe masă - zaibăr, gogoși și prăjituri, de-ți plouă-n gură, nu alta. Pe scaune, lume multă ca la spectacolele lui Fuego. Atmosfera - destinsă și caldă. Oare ce se-ntâmplă aici? S-o da ceva gratis? Or fi tigăi la promoție? Mai ceva, muică! Se lansează Cavalerii mesei oltenești (august, 2017, Editura Smart Publishing)! Zăpă Strit a dat iar lovitura, după succesul volumului său de debut „Dau totul pentru un secret”!

 A venit lume din toată țara la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu”! Ba chiar, unii au lăsat răcoarea Londrei, pentru canicula Piteștiului, doar pentru a o vedea în carne și oase pe cea care le descrețește frunțile, în fiecare zi, cu textele ei savuroase, pline de umor. N-ai cum să n-o iubești pe Adriana - Zăpă Strit! N-ai cum! Ți se cuibărește acolo în inimă și nu mai pleacă nici cu procuratura! Și știți de ce? Pentru că Adriana scrie onest și sensibil, așa cum e ea. Cuvintele ei curg cu lejeritate, dându-i și cititorului încredere să se deschidă, să se asculte pe dinăuntru …

Frances Hodgson Burnett - "Grădina secretă"

Dacă aș fi psiholog, aș recomanda această carte în tratamentul depresiilor, și spun asta cu toată convingerea. Citind-o, vei simți cum încolțesc în tine dragostea de natură și de frumos, la fel cum o fac trandafirii și crinii din fascinanta grădină secretă.

Cartea, care este una pentru copiii de toate vârstele, prezintă povestea unei fetițe din India rămasă orfană după ce holera îi seceră pe toți cei apropiați, ea fiind nevoită să plece în Anglia, la conacul unchiului Archibald Craven. Odată ajunsă la Misselthwaite Manor, începe o minunată aventură pentru Mary Lennox. Aici, ea va descoperi un conac cu 100 de camere, majoritatea încuiate, dar și o grădină secretă ale cărei porți au fost ferecate în urmă cu 10 ani, după ce stăpâna a murit. Bineînțeles că firea curioasă nu o poate ține pe copilă departe de grădina secretă și de povestea ei. În scurt timp, Mary cea sălbatică și "foarte încăpățânată", care nu știa și nici nu voia să-și facă prieteni, se schimbă complet, devine mai…

Lupul

#povestire, #madebyme
Când eram mic, casele din Vânjoi îmi păreau niște ciuperci de piatră și cărămidă cu pălării țuguiate din tablă ruginită. Pe atunci, pe locul acesta de la poalele Munților Înalți, unde ceața se împrăștie ca dintr-un sac de făină cu fundul spart, eu mă aflam în grija bunicilor, Ila și Mălaie – doi bătrâni scunzi, cu fețele uscate, dar vioi și muncitori -  pentru că părinții mei munceau la un boier din satul învecinat și-și petreceau acolo mai tot timpul.


    O dată pe an, în concediul de iarnă, îmi fac curaj să-mi vizitez mama, pe care n-a fost chip s-o înduplec, după ce a murit tata, să se rupă de meleagurile natale pentru a o muta la mine, în apartamentul cu trei camere din București. Mama e aproape oarbă, iar medicul de la dispensarul din sat m-a anunțat telefonic că nu mai are mult de trăit. El spune că asta e cam ultima fază a diabetului zaharat de care suferă de peste douăzeci de ani. I-a spus-o și ei și i-am mai întărit și eu ultimatumul, dar degeaba, ea și ma…