Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Și noi ce mai mâncăm?

Trăim vremuri grele, în care omul nou încearcă să se debaraseze de obiceiurile alimentare împământenite, de mămăliga cu slană și cu ceapă, de fasolea cu ciolan sau de varza murată din beciul bunicii. Acum e la modă să mănânci raw-vegan (de aia nu sunt pline KFC-urile și Mac-urile din toată țara!), pentru că bucata de carne de porc este blasfemie curată, ficatul de pasăre este ghena organismului, cât despre carnea de vită - cică e cancer curat.


Nu-i problemă, renunțăm la festinul cu carne și mai bine facem o supă cremă de dovleac, un piure de linte, o salată de fructe, un smoothie cu pepene galben și gata. Dar stai, că de câțiva ani încoace tot citesc că și astea sunt pline de pesticide, fungicide și alte otrăvuri. Acum, cântărim: ce e mai sănătos, puiul injectat cu hormoni și medicamente sau legumele din sere, stropite cu soluții oncogene? 
Să ne mai bazăm pe agricultura românească, ca fiind un garant al purității și tradiției noastre de cultivare ecologică a pământului? Neah... M-am lecuit și cu țăranii ăștia "bio", după ce am citit că folosesc substanțe controversate pentru a face legumele să crească precum vrejul de fasole din poveste.
Mai  trist este că trăim într-o mare minciună, aceea că mai există produse bio în lumea asta. Ei bine, nu mai există. Nici măcar la țară, atât timp cât răsadurile de zarzavaturi sunt cumpărate tot din piețe și apoi plantate în pământul care cere și el o "gură" de îngrășământ chimic, că doar așa a fost învățat încă de pe vremea "colectivului" comunist. 
E trist că suntem nevoiți să ingerăm chimicale non stop, e trist că nu le putem pune pe masă copiilor noștri o roșie gustoasă și aromată, cum ne puneau nouă bunicii noștri, e trist că nici la țară nu mai găsesc să cumpăr un litru de lapte, pentru că țăranii de acum s-au emancipat și cumpără de la hipermarket pulpe de pui și lapte la cutie.

Comentarii

EmaPirciu a spus…
Acum ceva timp gandeam ca tine. Acum mi-am dat seama ca nu ma opreste nimeni sa fac agricultura bio pentru familie, cu rosii gustoase si ardei grasi care nu incep sa puta a doua zi dupa ce i-ai cumparat din magazin.
Totul depinde de fiecare dintre noi. Nu ma obliga nimeni sa intru la KFC, nu imi baga nimeni carnea in plasa cu forta cand ies din supermarket, nu ma pune nimeni sa cumpar rasaduri de rosii de la producatorul X,cunoscut ca foloseste substante controversate. Totul tine de alegerile fiecaruia.
Daca nu am timp sa cultiv, pot sa caut pe cineva care o face. Rosia va fi de doua ori mai scumpa, dar nu pentru ca omul ala vrea sa se imbogateasca, ci pentru ca fructul se coace lent, iar planta creste greu, are nevoie de apa, soare, munca fizica. Sunt lucruri pe care cultivatorul le-ar face chimic in jumatate din timp, dar alege sa nu o faca. Apoi sunt costuri cu deplasarea, ca agricultura bio nu se face in oras, unde trec sute de masini prin fata gradinii.
Unii nu reusesc sa castige suficient pentru a-si permite totul din curte. Asta inseamna ca taranul e obligat sa mai taie din costuri pentru a reusi sa vanda. Depinde deci doar de noi sa apreciem munca corecta si sa platim adevarata ei valoare, daca putem. Multi nu pot, dar pe acestia nu ii vom gasi nici la KFC ca nu au bani nici de una nici de alta. Suntem intr-un cerc vicios pe care trebuie doar sa il rupa cineva.
Nu mai acuz pe nimeni ca nu vrea sa mai creasca vaca si gaini, ca nici eu nu vreau si ii inteleg perfect motivele: mirosuri, costuri, aproape zero beneficii, daca nu vrei sa treci de faza "merge si asa". E greu sa vezi care e de fapt victima si care e doar un incapatanat care nu vrea sa se adapteze la nevoile clientilor, de-aia ma feresc sa ii pun pe toti in aceeasi categorie.
Raluca Nicula a spus…
Da, îi înțeleg şi eu pe țăranii care aleg să renunțe la agricultură din pricina banilor sau a altor interese (unii au serviciu şi le e imposibil să țină o gospodărie, cu tot ce implică asta). Din păcate, în multe cazuri e vorba însă de o lene generalizată combinată cu un miserupism cras. Şi aşa se duce pe copcă satul românesc.

Postări populare de pe acest blog

Zăpă Strit - „Cavalerii mesei oltenești”

Pe masă - zaibăr, gogoși și prăjituri, de-ți plouă-n gură, nu alta. Pe scaune, lume multă ca la spectacolele lui Fuego. Atmosfera - destinsă și caldă. Oare ce se-ntâmplă aici? S-o da ceva gratis? Or fi tigăi la promoție? Mai ceva, muică! Se lansează Cavalerii mesei oltenești (august, 2017, Editura Smart Publishing)! Zăpă Strit a dat iar lovitura, după succesul volumului său de debut „Dau totul pentru un secret”!

 A venit lume din toată țara la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu”! Ba chiar, unii au lăsat răcoarea Londrei, pentru canicula Piteștiului, doar pentru a o vedea în carne și oase pe cea care le descrețește frunțile, în fiecare zi, cu textele ei savuroase, pline de umor. N-ai cum să n-o iubești pe Adriana - Zăpă Strit! N-ai cum! Ți se cuibărește acolo în inimă și nu mai pleacă nici cu procuratura! Și știți de ce? Pentru că Adriana scrie onest și sensibil, așa cum e ea. Cuvintele ei curg cu lejeritate, dându-i și cititorului încredere să se deschidă, să se asculte pe dinăuntru …

Frances Hodgson Burnett - "Grădina secretă"

Dacă aș fi psiholog, aș recomanda această carte în tratamentul depresiilor, și spun asta cu toată convingerea. Citind-o, vei simți cum încolțesc în tine dragostea de natură și de frumos, la fel cum o fac trandafirii și crinii din fascinanta grădină secretă.

Cartea, care este una pentru copiii de toate vârstele, prezintă povestea unei fetițe din India rămasă orfană după ce holera îi seceră pe toți cei apropiați, ea fiind nevoită să plece în Anglia, la conacul unchiului Archibald Craven. Odată ajunsă la Misselthwaite Manor, începe o minunată aventură pentru Mary Lennox. Aici, ea va descoperi un conac cu 100 de camere, majoritatea încuiate, dar și o grădină secretă ale cărei porți au fost ferecate în urmă cu 10 ani, după ce stăpâna a murit. Bineînțeles că firea curioasă nu o poate ține pe copilă departe de grădina secretă și de povestea ei. În scurt timp, Mary cea sălbatică și "foarte încăpățânată", care nu știa și nici nu voia să-și facă prieteni, se schimbă complet, devine mai…

Lupul

#povestire, #madebyme
Când eram mic, casele din Vânjoi îmi păreau niște ciuperci de piatră și cărămidă cu pălării țuguiate din tablă ruginită. Pe atunci, pe locul acesta de la poalele Munților Înalți, unde ceața se împrăștie ca dintr-un sac de făină cu fundul spart, eu mă aflam în grija bunicilor, Ila și Mălaie – doi bătrâni scunzi, cu fețele uscate, dar vioi și muncitori -  pentru că părinții mei munceau la un boier din satul învecinat și-și petreceau acolo mai tot timpul.


    O dată pe an, în concediul de iarnă, îmi fac curaj să-mi vizitez mama, pe care n-a fost chip s-o înduplec, după ce a murit tata, să se rupă de meleagurile natale pentru a o muta la mine, în apartamentul cu trei camere din București. Mama e aproape oarbă, iar medicul de la dispensarul din sat m-a anunțat telefonic că nu mai are mult de trăit. El spune că asta e cam ultima fază a diabetului zaharat de care suferă de peste douăzeci de ani. I-a spus-o și ei și i-am mai întărit și eu ultimatumul, dar degeaba, ea și ma…