Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Nesimțire urbană 1: Fumătorii din parcuri


Seară, în parc. În Expo Parc. După o zi de stat în casă, ne-am scos copiii la plimbare și la joacă, la "aer curat", cum ne place nouă să ne amăgim.
O urc pe fetiță în leagănul pentru bebeluși, iar băiatul e în grija tăticului. În timp ce fata râde și se distrează zburând ba sus, ba jos, în balansoarul cam șubred, adulmec ceva care îmi amorțește nările. Doi nesimțiți, mamă și tată, erau cu lulelele în bot chiar lângă noi, la un metru, mai exact. Simt cum mi se zbârlește părul prins în coc, așa că mă abțin cu greu să nu izbucnesc, zic că hai că poate se autosesizează și ei că e un copil mic care le inspiră "borhotul" ieșit pe gură, dar nimic. Ba, mai mult, nesimțiții cu pricina se hlizesc și trag mai cu poftă din țigară, expirând în direcția propriului lor copil, de data asta, care se joacă nestingherit, obișnuit, pare-se, cu acest tratament din partea alor lui. Văzând că nu au nicio reacție să împânzească aerul și așa greu al parcului cu nicotina lor, nu am de ales și intervin:
- Nu vă supărați, dar chiar e nevoie să fumați aici, lângă copii? El și ea comentează ceva între ei, în șoaptă, după care se retrag amândoi doi metri mai încolo și își continuă activitatea. Ce-i drept, după ce au terminat de fumat, nu și-au mai aprins altă țigară, dar vai cât apreciez actul acesta de bun simț din partea lor! Cred că nu mai are rost să vă spun cum m-au privit și câte grimase au făcut de fiecare dată când intram în raza lor vizuală...
Nu am nimic împotriva fumătorilor, absolut nimic, atât timp cât îi respectă pe cei din jur, mai ales când vorbim de copii care nu știu să evite fumul de țigară. Pot să fumeze unde vor ei, chiar și în parc, nu mă deranjează, dar nu veni cu țigara în nasul copiilor că nu-mi dai de ales decât să ți-o iau și să ți-o bag invers în gură! Ipotetic vorbind!

Comentarii

Anonim a spus…
Cred ca am avut de-a face cu aceleași persoane, nu a trecut mai mult de o luna de cand am trecut printr-o situație identică, in același loc. Din fericire, acum nu se mai poate fuma in locurile de joaca.
Raluca Nicula a spus…
Măcar în parcurile pentru copii, bunul simț îi putea împiedica pe fumătorii în cauză să se abțină sau să se ducă pe băncile de lângă... Dar, ăștia suntem!

Postări populare de pe acest blog

Cu umor despre viața cu cinci copii, în „Tata este gras”, de Jim Gaffigan

De când sunt mămică, am citit câteva cărți de parenting și am răsfoit bloguri de profil, toate scrise de femei. Niciodată nu am avut curiozitatea să aflu și versiunea masculină a poveștilor de familie. Ei bine, îmi place să cred că încep să recuperez acum, prin intermediul cărții „Tata este gras”, de Jim Gaffigan, carte apărută la Editura ACT și Politon în 2015!   Să vă spun întâi ceva despre autor ca să înțelegeți de la bun început cu cine avem de-a face. Jim Gaffigan este un actor american care a jucat în filme de comedie (Hot Pursuit, Going the Distance, 17 Again, Away We Go, The Love Guru etc). Dacă românii îl cunosc din aceste filme, americanii sunt pur și simplu înnebuniți după spectacolele sale de stand-up, în care vorbește despre viața de familie, despre mâncare, pasiuni și viață sedentară, într-un limbaj  curat și fără injurii, numit de conaționalii săi „politically correct”.
În colecția de eseuri „Tata este gras”, Gaffigan descrie (cum altfel, dacă nu cu un umor de râzi în hoh…

Frances Hodgson Burnett - "Grădina secretă"

Dacă aș fi psiholog, aș recomanda această carte în tratamentul depresiilor, și spun asta cu toată convingerea. Citind-o, vei simți cum încolțesc în tine dragostea de natură și de frumos, la fel cum o fac trandafirii și crinii din fascinanta grădină secretă.

Cartea, care este una pentru copiii de toate vârstele, prezintă povestea unei fetițe din India rămasă orfană după ce holera îi seceră pe toți cei apropiați, ea fiind nevoită să plece în Anglia, la conacul unchiului Archibald Craven. Odată ajunsă la Misselthwaite Manor, începe o minunată aventură pentru Mary Lennox. Aici, ea va descoperi un conac cu 100 de camere, majoritatea încuiate, dar și o grădină secretă ale cărei porți au fost ferecate în urmă cu 10 ani, după ce stăpâna a murit. Bineînțeles că firea curioasă nu o poate ține pe copilă departe de grădina secretă și de povestea ei. În scurt timp, Mary cea sălbatică și "foarte încăpățânată", care nu știa și nici nu voia să-și facă prieteni, se schimbă complet, devine mai…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…