Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Nesimțire urbană 1: Fumătorii din parcuri


Seară, în parc. În Expo Parc. După o zi de stat în casă, ne-am scos copiii la plimbare și la joacă, la "aer curat", cum ne place nouă să ne amăgim.
O urc pe fetiță în leagănul pentru bebeluși, iar băiatul e în grija tăticului. În timp ce fata râde și se distrează zburând ba sus, ba jos, în balansoarul cam șubred, adulmec ceva care îmi amorțește nările. Doi nesimțiți, mamă și tată, erau cu lulelele în bot chiar lângă noi, la un metru, mai exact. Simt cum mi se zbârlește părul prins în coc, așa că mă abțin cu greu să nu izbucnesc, zic că hai că poate se autosesizează și ei că e un copil mic care le inspiră "borhotul" ieșit pe gură, dar nimic. Ba, mai mult, nesimțiții cu pricina se hlizesc și trag mai cu poftă din țigară, expirând în direcția propriului lor copil, de data asta, care se joacă nestingherit, obișnuit, pare-se, cu acest tratament din partea alor lui. Văzând că nu au nicio reacție să împânzească aerul și așa greu al parcului cu nicotina lor, nu am de ales și intervin:
- Nu vă supărați, dar chiar e nevoie să fumați aici, lângă copii? El și ea comentează ceva între ei, în șoaptă, după care se retrag amândoi doi metri mai încolo și își continuă activitatea. Ce-i drept, după ce au terminat de fumat, nu și-au mai aprins altă țigară, dar vai cât apreciez actul acesta de bun simț din partea lor! Cred că nu mai are rost să vă spun cum m-au privit și câte grimase au făcut de fiecare dată când intram în raza lor vizuală...
Nu am nimic împotriva fumătorilor, absolut nimic, atât timp cât îi respectă pe cei din jur, mai ales când vorbim de copii care nu știu să evite fumul de țigară. Pot să fumeze unde vor ei, chiar și în parc, nu mă deranjează, dar nu veni cu țigara în nasul copiilor că nu-mi dai de ales decât să ți-o iau și să ți-o bag invers în gură! Ipotetic vorbind!

Comentarii

Anonim a spus…
Cred ca am avut de-a face cu aceleași persoane, nu a trecut mai mult de o luna de cand am trecut printr-o situație identică, in același loc. Din fericire, acum nu se mai poate fuma in locurile de joaca.
Raluca Nicula a spus…
Măcar în parcurile pentru copii, bunul simț îi putea împiedica pe fumătorii în cauză să se abțină sau să se ducă pe băncile de lângă... Dar, ăștia suntem!

Postări populare de pe acest blog

Să o cunoaștem mai bine pe bloggerița și scriitoarea Zăpă Strit!

Cu ceva timp în urmă vă vorbeam pentru prima dată despre Zăpă Strit și prima ei carte: "Dau totul pentru un secret". Vă spuneam că m-a impresionat foarte mult cartea, făcând parte din acea categorie de scrieri care-ți alină sufletul și te ajută să te descoperi. Privind înapoi, acum, după ce stările și impresiile s-au așezat pe rafturile minții și ale sufletului, pot spune cu mâna pe inimă că această carte merită recitită o dată pe lună. De ce? Ca să zâmbim, ca să iubim, ca să ne reamintim cine suntem. 

CITIȚI ȘI:
În așteptarea ta, Rodica
În oglindă
Așa că, dacă pentru mine "Dau totul pentru un secret" a devenit o carte atât de importantă, poate și pentru restul fanilor Zăpă Strit este la fel. În consecință, scriitoarea merită să ajungă, nu unde și-a propus, nici unde am vedea-o noi, ci acolo unde TREBUIE, unde i-a fost dat să ajungă. Adică, sus de tot, pe culmile succesului și ale celebrității. Sunt sigură că v-am stârnit dorința de a o cunoaște mai bine pe Adriana, cr…

Cerșetorul

Fănuț avea trei lei în buzunar. Mama îi îndesase de dimineață în geaca uzată de fâș și-i dăduse indicații clare:
- Ia ăștia să-ți iei ceva de mâncare. Un pachet de biscuiți și un iaurt. Sau un senviș de la chioșcul de lângă școală. Ai înțeles? L-a pupat și i-a urat o zi frumoasă, privindu-l de la scară cum dispare după bloc. Fănuț s-a întâlnit cu Daniel, colegul lui, și au început să discute aprins despre teme, despre învățătoare și despre Arina, blonda cu ochi albaștri care vine mereu la școală îmbrăcată în ștrampi și fuste deasupra genunchilor.  Frunze de arțar și de tei cad și se așează pe trotuar, pavându-le calea celor doi în nuanțe calde de galben. E frig. Mâinile camarazilor sunt îndesate în buzunare. Un vânt tăios suflă dinspre munte, aducând cu el aroma rece a zăpezii.
-    A nins la munte, zice Fănuț.
-    Da, a început de ieri. Am văzut la știri.
-    De abia aștept să ningă și la noi, să ieșim prin parc cu săniile.
Fănuț își ridică privirea printre crengile aproape goale. Cerul…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…