Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Nesimțire urbană 1: Fumătorii din parcuri


Seară, în parc. În Expo Parc. După o zi de stat în casă, ne-am scos copiii la plimbare și la joacă, la "aer curat", cum ne place nouă să ne amăgim.
O urc pe fetiță în leagănul pentru bebeluși, iar băiatul e în grija tăticului. În timp ce fata râde și se distrează zburând ba sus, ba jos, în balansoarul cam șubred, adulmec ceva care îmi amorțește nările. Doi nesimțiți, mamă și tată, erau cu lulelele în bot chiar lângă noi, la un metru, mai exact. Simt cum mi se zbârlește părul prins în coc, așa că mă abțin cu greu să nu izbucnesc, zic că hai că poate se autosesizează și ei că e un copil mic care le inspiră "borhotul" ieșit pe gură, dar nimic. Ba, mai mult, nesimțiții cu pricina se hlizesc și trag mai cu poftă din țigară, expirând în direcția propriului lor copil, de data asta, care se joacă nestingherit, obișnuit, pare-se, cu acest tratament din partea alor lui. Văzând că nu au nicio reacție să împânzească aerul și așa greu al parcului cu nicotina lor, nu am de ales și intervin:
- Nu vă supărați, dar chiar e nevoie să fumați aici, lângă copii? El și ea comentează ceva între ei, în șoaptă, după care se retrag amândoi doi metri mai încolo și își continuă activitatea. Ce-i drept, după ce au terminat de fumat, nu și-au mai aprins altă țigară, dar vai cât apreciez actul acesta de bun simț din partea lor! Cred că nu mai are rost să vă spun cum m-au privit și câte grimase au făcut de fiecare dată când intram în raza lor vizuală...
Nu am nimic împotriva fumătorilor, absolut nimic, atât timp cât îi respectă pe cei din jur, mai ales când vorbim de copii care nu știu să evite fumul de țigară. Pot să fumeze unde vor ei, chiar și în parc, nu mă deranjează, dar nu veni cu țigara în nasul copiilor că nu-mi dai de ales decât să ți-o iau și să ți-o bag invers în gură! Ipotetic vorbind!

Comentarii

Anonim a spus…
Cred ca am avut de-a face cu aceleași persoane, nu a trecut mai mult de o luna de cand am trecut printr-o situație identică, in același loc. Din fericire, acum nu se mai poate fuma in locurile de joaca.
Raluca Nicula a spus…
Măcar în parcurile pentru copii, bunul simț îi putea împiedica pe fumătorii în cauză să se abțină sau să se ducă pe băncile de lângă... Dar, ăștia suntem!

Postări populare de pe acest blog

După deget

Acesta este noul trend în politica românească: datul după deget. Băsescu jură pe Biblie că "nu i-a dat un pumn în plex sau în faţă" copilului de la Ploieşti (aţi observat pesemne că nu a jurat că nu l-a lovit), Geoană s-a dus să se "relaxeze", cu o zi înainte de marea confruntare, acasă la mogulul Vântu. Între un preşedinte mincinos, agresiv, beţiv, manipulator, jucător, actor şi unul Prostănac, moale, influenţabil, care nu gândeşte cu propriul creier , pe cine aţi alege dacă aţi avea ghinionul de neşansă ca duminică să se organizeze alegeri?

O, ce veste minunată!

Am câştigat locul II la concursul de proză arhiscurtă organizat de Mircea Popescu (Trilema) şi, odată cu el, 200 RON. Dacă v-aş spune că banii nu mă încălzesc, n-aţi crede. Dar eu vă spun (chiar dacă mi-am planificat deja ce o să fac cu ei). Am tresăltat văzând că unii cititori au crezut în PA-ul meu, am primit o dovadă că nu ar fi recomandat să mă opresc din scris. Cred că fiecare dintre noi cei care vrem să facem ceva cu frumoasele cuvinte, nu numai să le irosim, avem nevoie de acest imbold. Le mulţumesc votanţilor mei şi îi felicit pe toţi participanţii. Am citit acolo nişte texte extraordinare! În continuare vă las cu PA-ul meu cel purtător de noroc, care a intrat cu #5 în concurs: "Sunt un ceas de masă fericit. Ceea ce, pentru un anodin de condiţia mea, e o performanţă. În fiecare dimineaţă îi alung somnul, iar EA, drept răsplată, mă loveşte cu pumnul în cap. Şi tac. Şi rabd. Şi mai rău o doresc. Dar astăzi, astăzi neamul ceasornicelor, de la obelisc încoace, e invidios pe m

CA SĂ fiu eu fericită...

În această dimineaţă m-am trezit foarte greu (de când mi-am pus draperii e numai noapte în dormitor). Am venit la serviciu, tonomatul mi-a livrat o cafea neobişnuit de amară. Am intrat pe bloguri, nimic să mă atragă. Numai Farmville mă mai tentează, acolo mai mulg o vacă, mai cultiv nişte floarea soarelui, mai stau pe o bancă, în mijlocul naturii... Şi trebuie să recunosc, viaţa asta îmi surâde tare mult. Parcă m-aş lua şi eu după draga de Simf şi să schimb confortul urban cu libertatea rurală. Mi-ar plăcea să muncesc la câmp, în loc să-mi distrug ochii la calculator şi creierii cu stres. Să mă trezesc în zori, să simt cum respiră natura şi să pornesc, doar cu un ulcior de apă proaspătă, la muncile ogoarelor. Iar seara, după atâta muncă, să mă răsfăţ cu o delicatesă culinară preparată din legumele şi fructele culese tot de mâna mea. Aşa că, bărbate drag, pune mâna şi schimbă Prima casă de la bloc cu cea de-a doua: de la ţară. Promit că învăţ să-ţi cos cămăşile de in rupte atunci când