Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Când dormi cu puii tăi. Pledoarie pentru co-sleeping

Deși sunt atâtea locuri comode în casă, ne strângem toți seara în dormitor și ne găsim fiecare de lucru. Copii, părinți, cărți de colorat, culori, carioci, cărți de povești, mașinuțe, păpușele, ne facem cu toții loc în pat și-i dăm drumul distracției.

CITIȚI ȘI:
Grădinița de acasă: Cele mai bune auxiliare pentru vârsta de doi ani
"Mami, te iubesc de nu te vezi!"
Pot să-mi pup și să-mi îmbrățișez copilul? Pot?


Cred că povestea asta începe încă de când Darius avea câteva luni. Citisem atunci că nou-născuții trebuie să stea în pătuțul lor. Reușeam seara să-l adorm, dar noaptea, când se trezea să pape, îl luam în pat lângă noi. Trebuie să recunosc că dormeam iepurește de teamă să nu-l asfixiez sau să nu-l lovim. Apoi, am văzut că nicăieri puiul nu se simțea mai bine decât cuibărit lângă mami și tati, așa că adio, pătuț! Cu Giulia, a fost și mai simplu: nu a dormit decât în prima ei noapte acasă în pătuț. Din a doua, am mutat-o în patul meu și acolo a rămas până în ziua de azi. Și tare bine a fost: și pentru mine (care nu mai eram nevoită să bâjbâi prin casă noaptea să-mi iau copilul, să-l alăptez și să-l duc înapoi în pătuț), dar mai ales pentru ea, care se ghemuia la pieptul meu și adormea fericită.

Un cuib de rândunică

După câțiva ani de la aceste experiențe, pot spune că dormitul cu puii noștri a fost cea mai bună decizie. De fiecare dată când mai citeam sau mai auzeam diverse opinii cum că nu e bine pentru copil să doarmă cu părinții (unii insistă chiar să-și "exileze" pruncii în altă cameră), îmi venea în minte imaginea cuibului de rândunică. Animalele nu construiesc căsuțe separate pentru ele și pui, dorm împreună, își țin de cald, cresc și se bucură unii de alții. Pentru mine, cuibul de rândunică este cea mai frumoasă imagine a familiei perfecte: dragoste, căldură, susținere, totul la superlativ. 

Mami e aici!

Sunt nopți când dorm cu amândoi copiii în pat și pot spune din toată inima că sunt unele dintre cele mai frumoase momente din viața de părinte. Să simți respirația acestor suflețele, să îi învelești, să îi pupi ușor pe frunte, să le așezi de "n" ori bluza de pijama sau pur și simplu să le privești mutrițele destinse - sunt atâtea motive de fericire! În plus, sentimentul că ești acolo când puiuțul tău a avut un coșmar și îl iei în brațe să-l liniștești și să-i spui că "Mami e aici!" nu se compară cu nimic, nici pentru el, dar nici pentru tine. 

O relație frumoasă

În plus, mă bucur să constat că dormitul împreună a consolidat și relația frate-soră. Dacă atunci când erau mici, Darius avea multe tentative de a-și brusca surioara, de aproape un an lucrurile merg mult mai bine: acum, foarte rar are astfel de momente, iar eu sunt convinsă că apropierea lor se datorează și faptului că au împărțit patul. Mai nou, frățiorul își protejează surioara în somn, da, i-a intrat în reflex să-și miște ușor mâinile și picioarele, astfel încât să nu o lovească.

Sfaturi pentru părinți

Ca o concluzie, e sănătos și frumos să dormi cu puiul tău. Nu te lua după cei care îți recomandă contrariul. Crede-mă, sunt dubioși (glumesc!... puțin).

- Dacă îți e teamă să dormi totuși cu nou-născutul în pat, lipește pătuțul de patul tău și detașează partea care vă desparte;


- Dacă vrei totuși să îl ții în pat și iar ți-e teamă că ai putea să-l asfixiezi/lovești, pune-l pe el mai sus în pat, capul și trunchiul lui să fie mai sus decât capul tău;
- Ar mai fi multe de spus, dar aș prefera să vă las să citiți păreri avizate și bine documentate de pe blogul Alăptează! Citiți aici mai multe despre co-sleeping!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cu umor despre viața cu cinci copii, în „Tata este gras”, de Jim Gaffigan

De când sunt mămică, am citit câteva cărți de parenting și am răsfoit bloguri de profil, toate scrise de femei. Niciodată nu am avut curiozitatea să aflu și versiunea masculină a poveștilor de familie. Ei bine, îmi place să cred că încep să recuperez acum, prin intermediul cărții „Tata este gras”, de Jim Gaffigan, carte apărută la Editura ACT și Politon în 2015!   Să vă spun întâi ceva despre autor ca să înțelegeți de la bun început cu cine avem de-a face. Jim Gaffigan este un actor american care a jucat în filme de comedie (Hot Pursuit, Going the Distance, 17 Again, Away We Go, The Love Guru etc). Dacă românii îl cunosc din aceste filme, americanii sunt pur și simplu înnebuniți după spectacolele sale de stand-up, în care vorbește despre viața de familie, despre mâncare, pasiuni și viață sedentară, într-un limbaj  curat și fără injurii, numit de conaționalii săi „politically correct”.
În colecția de eseuri „Tata este gras”, Gaffigan descrie (cum altfel, dacă nu cu un umor de râzi în hoh…

Frances Hodgson Burnett - "Grădina secretă"

Dacă aș fi psiholog, aș recomanda această carte în tratamentul depresiilor, și spun asta cu toată convingerea. Citind-o, vei simți cum încolțesc în tine dragostea de natură și de frumos, la fel cum o fac trandafirii și crinii din fascinanta grădină secretă.

Cartea, care este una pentru copiii de toate vârstele, prezintă povestea unei fetițe din India rămasă orfană după ce holera îi seceră pe toți cei apropiați, ea fiind nevoită să plece în Anglia, la conacul unchiului Archibald Craven. Odată ajunsă la Misselthwaite Manor, începe o minunată aventură pentru Mary Lennox. Aici, ea va descoperi un conac cu 100 de camere, majoritatea încuiate, dar și o grădină secretă ale cărei porți au fost ferecate în urmă cu 10 ani, după ce stăpâna a murit. Bineînțeles că firea curioasă nu o poate ține pe copilă departe de grădina secretă și de povestea ei. În scurt timp, Mary cea sălbatică și "foarte încăpățânată", care nu știa și nici nu voia să-și facă prieteni, se schimbă complet, devine mai…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…