Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Nesimțire urbană 1: Fumătorii din parcuri


Seară, în parc. În Expo Parc. După o zi de stat în casă, ne-am scos copiii la plimbare și la joacă, la "aer curat", cum ne place nouă să ne amăgim.
O urc pe fetiță în leagănul pentru bebeluși, iar băiatul e în grija tăticului. În timp ce fata râde și se distrează zburând ba sus, ba jos, în balansoarul cam șubred, adulmec ceva care îmi amorțește nările. Doi nesimțiți, mamă și tată, erau cu lulelele în bot chiar lângă noi, la un metru, mai exact. Simt cum mi se zbârlește părul prins în coc, așa că mă abțin cu greu să nu izbucnesc, zic că hai că poate se autosesizează și ei că e un copil mic care le inspiră "borhotul" ieșit pe gură, dar nimic. Ba, mai mult, nesimțiții cu pricina se hlizesc și trag mai cu poftă din țigară, expirând în direcția propriului lor copil, de data asta, care se joacă nestingherit, obișnuit, pare-se, cu acest tratament din partea alor lui. Văzând că nu au nicio reacție să împânzească aerul și așa greu al parcului cu nicotina lor, nu am de ales și intervin:
- Nu vă supărați, dar chiar e nevoie să fumați aici, lângă copii? El și ea comentează ceva între ei, în șoaptă, după care se retrag amândoi doi metri mai încolo și își continuă activitatea. Ce-i drept, după ce au terminat de fumat, nu și-au mai aprins altă țigară, dar vai cât apreciez actul acesta de bun simț din partea lor! Cred că nu mai are rost să vă spun cum m-au privit și câte grimase au făcut de fiecare dată când intram în raza lor vizuală...
Nu am nimic împotriva fumătorilor, absolut nimic, atât timp cât îi respectă pe cei din jur, mai ales când vorbim de copii care nu știu să evite fumul de țigară. Pot să fumeze unde vor ei, chiar și în parc, nu mă deranjează, dar nu veni cu țigara în nasul copiilor că nu-mi dai de ales decât să ți-o iau și să ți-o bag invers în gură! Ipotetic vorbind!

Comentarii

Anonim a spus…
Cred ca am avut de-a face cu aceleași persoane, nu a trecut mai mult de o luna de cand am trecut printr-o situație identică, in același loc. Din fericire, acum nu se mai poate fuma in locurile de joaca.
Raluca Nicula a spus…
Măcar în parcurile pentru copii, bunul simț îi putea împiedica pe fumătorii în cauză să se abțină sau să se ducă pe băncile de lângă... Dar, ăștia suntem!

Postări populare de pe acest blog

Ce părere aveţi?

Vă spun doar atât: face parte dintr-un proiect măreţ la care ţin foarte mult, deci, am nevoie de reacţii! "Acelaşi parc tivit de arţari i se arăta şi acum la fel de trist. Vrăbiile săgetau văzduhul atât de alert şi precipitat, încât i se părea că sunt nişte puncte pictate furios şi rapid de un artist cuprins de febra creaţiei. Nu se mai mişca. Încerca să simtă tot, să prindă acele momente tăiate şi răsuflate într-un cotlon fraged al minţii şi să le păstreze acolo ca într-o puşculiţă. Ori de câte ori îi mai apărea în cadru câte o faţă sau chiar câte o bancă de lemn, care sta ţeapănă şi inertă în aşteptarea unui trup cald, se oprea. Îşi fremăta întreaga faţă, scoţându-şi nevralgic ochii din orbite. Un nou fragment prindea contur şi nu trebuia să dea greş pentru nimic în lume. Scrâşnea din dinţi de parcă ar fi vrut să şi-i spargă şi, în acelaşi timp, cu un efort familiar, îşi dilata nările groase şi vinete. După câteva momente, istovit de atâta schimonoseală, părea că se dă bătut. D...

Câinii latră, ursul merge

Dacă ar fi să caracterizez cumva presa din Argeș, nu aș face-o prin prisma produselor media, ci prin prisma oamenilor care lucrează în această branșă. De mai bine de un an, am tot mers cu ei la conferințe, i-am citit, am interacționat. Când s-a deschis Argeș TV au dat buzna majoritatea cu cv-uri. Cum au venit, așa au plecat, iar apoi ce să facă și ei, ca niște câini cu cozile între picioare ce erau? S-au apucat să arunce cu tot ce puteau înspre tânărul colectiv care se formase: habar n-au cu ce se mănâncă presa (de parcă ei, lucrători la Washington Post de Pitești, aveau), sunt "pipițe și pițiponci", sunt "lingăii" lui Penescu, sunt pierduți. Acuze care ies de obicei din gura oamenilor frustrați. Ceea ce nu știu acești atotștiutori și atotcalomniatori este că la Argeș TV chiar s-a muncit și se muncește în continuare. Acei tineri, veniți majoritatea de pe băncile facultății, s-au format aici, și-au văzut lungul nasului și nu au deranjat pe nimeni (dintre colegi). Eu,...

Hai să facem un club al bloggerilor!

Am văzut mai demult un film cu un club de carte în memoria scriitoarei Jane Austen (ştiţi voi, Mândrie şi Prejudecată). Membrii se întâlneau săptămânal (parcă!) şi aveau ca temă să citească o carte scrisă de Austen şi să povestească apoi ce le-a plăcut, ce i-a marcat, în fine să facă un fel de recenzie personalizată a cărţii respective. Pe moment m-a încântat şi pe mine această idee, chiar îmi spuneam: cât de mişto e să întâlneşti câteva persoane cu care să împărtăşeşti pasiunea cititului. Am abandonat ideea la fel de simplu pe cum am întâlnit-o, fiind convinsă că în vecii vecilor n-aş avea cu cine să pun în practică aşa ceva. Şi totuşi. Astăzi am primit un mesaj pe twitter de la colega Ema (aşa suntem noi fete emancipate şi, deşi avem ocazia să vorbim face2face, folosim şi acest mijloc de comunicare) în care spunea cam aşa: "poate reusim sa facem si nou un fel de club de carteb(bookclub), ca tot mi-a venit pofta de citit :) Te gandesti si imi zici". Aşa că, dacă printre vo...