Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Femei, femei...

Oare natura a făcut bine cu noi, femeile, atunci când ne-a ajutat să ne creem cariere, independenţa financiară fiind condiţia sine qua non a existenţei noastre? Sau ne-ar fi fost mai bine în rolul de "la cratiţă", crescut copii, spălat, călcat soţ? Cu siguranţă sunt unele dintre noi care calcă pe cadavre, sunt oportuniste, parşive, perverse şi consideră carierele principalul scop în viaţă. Pentru ele familia, dacă există, stă undeva în umbra biroului, afacerilor, sau, de multe ori stă chiar în calea realizării profesionale. Cu tot feminismul din mine, afirm cu tărie că ele şi-au pierdut feminitatea Evei, devenind nişte roboţi puşi pe fapte mari, mai mult dintr-o luptă cu propriile idealuri.
Celelalte femei sunt "casnice" prin obiceiuri şi mentalitate. Aduc banul în casă, dar, cu o plăcere şi mai mare, "ţin rostul" acesteia. Ele dau petreceri la primul dinţişor al bebeluşului, şi nu la o învestire. Ele fac gesturi culinare doar pentru a-l surprinde pe EL, şi nu încearcă să iasă în evidenţă în ochii şefului pentru fel de fel de nimicuri.
Pentru toate acelea care ştiu să îmbine familia şi serviciul într-un mod prin care cea dintâi să primeze, am tot respectul! Pentru restul arunc un şerveţel, cu care să se şteargă la bot după atâta pupat în fund!

Comentarii

ivory a spus…
citind aceste randuri nu pot sa nu ma gandesc la versurile lui Adrian Paunescu:
Aşa e mama şi a fost bunica
Şi ca ele mâine eu voi fi.
Ce facem noi, femeile? Nimica,
Decât curat şi uneori copii.

Suntem veriga firului de aţă
În fiecare lanţ făcut din doi
Ce greu cu noi femeile în viaţă
Dar e şi imposibil fără noi...
Cat de bine a stiut sa caracterizeze femeia....
dumis a spus…
Salut!

Nu e spam, e doar o invitatie la A 4-a Editie A Intalnirii Bloggerilor Pitesteni / Argeseni ce va avea loc pe 6 decembrie (momentan nu stim locatia) . Va fi o editie extraordinara!. Te asteptam acolo, cu multe suprize si discutii relaxante despre blogging, internet si multe altele.

Confirma venirea ta trimitandu-mi id-ul tau de messenger la dumis [at] dumisblog [dot] com sau scriind un articol pe blogul tau.

Mai multe detalii aici : http://dumisblog.com/in-curand-a-4-a-editie-a-intalnirii-bloggerilor-pitesteniargeseni/ si aici : http://dumisblog.com/propuneti-subiecte/

Vino sa ajutam la promovarea blogging-ului in Pitesti si in Judet! Adu-ti si prietenii care au blog.

Te asteptam!

Postări populare de pe acest blog

Zăpă Strit - „Cavalerii mesei oltenești”

Pe masă - zaibăr, gogoși și prăjituri, de-ți plouă-n gură, nu alta. Pe scaune, lume multă ca la spectacolele lui Fuego. Atmosfera - destinsă și caldă. Oare ce se-ntâmplă aici? S-o da ceva gratis? Or fi tigăi la promoție? Mai ceva, muică! Se lansează Cavalerii mesei oltenești (august, 2017, Editura Smart Publishing)! Zăpă Strit a dat iar lovitura, după succesul volumului său de debut „Dau totul pentru un secret”!

 A venit lume din toată țara la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu”! Ba chiar, unii au lăsat răcoarea Londrei, pentru canicula Piteștiului, doar pentru a o vedea în carne și oase pe cea care le descrețește frunțile, în fiecare zi, cu textele ei savuroase, pline de umor. N-ai cum să n-o iubești pe Adriana - Zăpă Strit! N-ai cum! Ți se cuibărește acolo în inimă și nu mai pleacă nici cu procuratura! Și știți de ce? Pentru că Adriana scrie onest și sensibil, așa cum e ea. Cuvintele ei curg cu lejeritate, dându-i și cititorului încredere să se deschidă, să se asculte pe dinăuntru …

Frances Hodgson Burnett - "Grădina secretă"

Dacă aș fi psiholog, aș recomanda această carte în tratamentul depresiilor, și spun asta cu toată convingerea. Citind-o, vei simți cum încolțesc în tine dragostea de natură și de frumos, la fel cum o fac trandafirii și crinii din fascinanta grădină secretă.

Cartea, care este una pentru copiii de toate vârstele, prezintă povestea unei fetițe din India rămasă orfană după ce holera îi seceră pe toți cei apropiați, ea fiind nevoită să plece în Anglia, la conacul unchiului Archibald Craven. Odată ajunsă la Misselthwaite Manor, începe o minunată aventură pentru Mary Lennox. Aici, ea va descoperi un conac cu 100 de camere, majoritatea încuiate, dar și o grădină secretă ale cărei porți au fost ferecate în urmă cu 10 ani, după ce stăpâna a murit. Bineînțeles că firea curioasă nu o poate ține pe copilă departe de grădina secretă și de povestea ei. În scurt timp, Mary cea sălbatică și "foarte încăpățânată", care nu știa și nici nu voia să-și facă prieteni, se schimbă complet, devine mai…

Lupul

#povestire, #madebyme
Când eram mic, casele din Vânjoi îmi păreau niște ciuperci de piatră și cărămidă cu pălării țuguiate din tablă ruginită. Pe atunci, pe locul acesta de la poalele Munților Înalți, unde ceața se împrăștie ca dintr-un sac de făină cu fundul spart, eu mă aflam în grija bunicilor, Ila și Mălaie – doi bătrâni scunzi, cu fețele uscate, dar vioi și muncitori -  pentru că părinții mei munceau la un boier din satul învecinat și-și petreceau acolo mai tot timpul.


    O dată pe an, în concediul de iarnă, îmi fac curaj să-mi vizitez mama, pe care n-a fost chip s-o înduplec, după ce a murit tata, să se rupă de meleagurile natale pentru a o muta la mine, în apartamentul cu trei camere din București. Mama e aproape oarbă, iar medicul de la dispensarul din sat m-a anunțat telefonic că nu mai are mult de trăit. El spune că asta e cam ultima fază a diabetului zaharat de care suferă de peste douăzeci de ani. I-a spus-o și ei și i-am mai întărit și eu ultimatumul, dar degeaba, ea și ma…