Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

zei Cretinoizi

Regii şoselelor, stăpânii animalelor, dumnezeii Planetei. Aşa au ajuns oamenii, în făţărnicia lor, să se considere. Pentru ei orice obstacol trebuie înlăturat... nu contează că e unul uman sau de altă natură. Ei au acest drept: de viaţă şi de moarte asupra a tot ceea ce mişcă sau nu pe pământul ăsta. Aceste fiinţe josnice omoară pentru distracţie şi pentru înavuţire, torturează din nerozie şi teribilism, pierzându-şi cu paşi repezi calitatea de "om", atribuită cândva de Cineva. Mi-e ruşine din ce în ce mai des că sunt om. Şi asta pentru că ar trebui să am câte un răspuns pentru fiecare victimă a acestor cretinoizi. Şi nu am... nici pentru mine însămi!

*** Circulând astăzi pe autostrada Bucureşti-Piteşti am văzut câini zbătându-se în agonie şi alţii zăcând fără suflare. Şi asta pentru că au avut "tupeul" să circule în faţa... zeilor.

Comentarii

MariGabi a spus…
Ai dreptate, dar cainii nu prea au ce cauta pe o autostrada...
Raluca Nicula a spus…
Mă temeam de un asemenea răspuns! Sunt convinsă că de foarte multe ori astfel de accidente puteau fi evitate, dar din nesimţire sau indiferenţă şoferii respectivi au preferat să comită crime! Cunosc destule cazuri!
eIordache a spus…
Raluca, nu pot sa fiu de acord cu tine in totalitate.
Pe A1 am lovit de curand un caine, aveam vreo 140 km/h, intuneric, nu se putea evita. Ideea e ca nu au ce sa caute pe autostrada animale. Puteau sa moara oameni, putea sa se trandforme intr-o tragedie..daca mai aveam masini in spate sau in fata!!
Un prieten de-al meu circula pe un drum national si i-au sarit 2 cai in fata, in masina avea si copil si sotie. Toti au ajuns la spital!
Asta sepoate intampla din cauza animalelo nesupravegheate. Bine stiu ca poate nu e vina lor, e a stapanilor.Dar nu poti spune ca soferii sunt de vina. Ei pot devine victime.
Cat despre caini, nu ma impac deloc cu ideea de a convietui cu ei..ca asa s-a ajuns. Nu poti merge pe jos noapte prin oras..fara sa dai de niste caini nervosi. Im fine ar fi multe de spus...
Eu unul nu sunt de acord cu cainii la oras..si nici pe drumurile publice.
Raluca Nicula a spus…
@Iordache: Păi... şi cine o fi de vină că animalele ajung pe străzi? Dacă ar avea bietele minte probabil nu s-ar avânta. Dar, deh...
eIordache a spus…
Da, ti-am zis, tot oamenii sunt de vina ca ele ajung pe strazi.
Dar de exp de fiecare data cand cineva s-a mobilizat sa stranga cainii din cartiere..toti locatarii cu prea mult timp liber..s-au napustit asupra lor..."sa le lase cainii in pace".
Caini trebuie sa dipsara, prin orice mijloc, din orase. Cine vrea sa tina caini sa raspunda pentru ei.
Daca lasi un copil afara risca sa fie desfigurat de un caine.
Pe strazi poti devenii victima din cauza lor..s.a.m.d.

Postări populare de pe acest blog

Cu umor despre viața cu cinci copii, în „Tata este gras”, de Jim Gaffigan

De când sunt mămică, am citit câteva cărți de parenting și am răsfoit bloguri de profil, toate scrise de femei. Niciodată nu am avut curiozitatea să aflu și versiunea masculină a poveștilor de familie. Ei bine, îmi place să cred că încep să recuperez acum, prin intermediul cărții „Tata este gras”, de Jim Gaffigan, carte apărută la Editura ACT și Politon în 2015!   Să vă spun întâi ceva despre autor ca să înțelegeți de la bun început cu cine avem de-a face. Jim Gaffigan este un actor american care a jucat în filme de comedie (Hot Pursuit, Going the Distance, 17 Again, Away We Go, The Love Guru etc). Dacă românii îl cunosc din aceste filme, americanii sunt pur și simplu înnebuniți după spectacolele sale de stand-up, în care vorbește despre viața de familie, despre mâncare, pasiuni și viață sedentară, într-un limbaj  curat și fără injurii, numit de conaționalii săi „politically correct”.
În colecția de eseuri „Tata este gras”, Gaffigan descrie (cum altfel, dacă nu cu un umor de râzi în hoh…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…

Bătrânul cu floare la pălărie

#dinscrierilemele

Îl văd în fiecare marți, când mă întorc de la facultate. E neschimbat. Același corp aplecat, cu picioare crăcănate și înțepenite. De fiecare dată, poartă o geacă de piele în culoarea ciocolatei, cam veche, probabil la modă prin anii 80. Pălăria gri, de postav, stă neclintită pe capul pleșuv. Să aibă în jur de 75 de ani, tot atât cât a avut bunicul meu înainte să se prăpădească. Dar bunicul meu a trăit la țară și nu avea nimic din postura aceasta sobră și elevată a bătrânului din fața mea. 
    Acum o lună, am aflat că-l cheamă Nelu Mihalcea. Stăteam cufundată într-o carte de-a lui Murakami, pe o bancă din parcul Tineretului. El, ca de obicei, hrănea porumbeii dintr-o pungă plină cu grâu. Un copil de vreo patru ani, bucălat și înfofolit într-o salopetă pufoasă de fâș, s-a apropiat și i-a strigat pe un ton alintat:
- Vleau să fac papa la polumbei!
- Îti plac porumbeii?
- Da. Și vleau papa la ei!
- Bagă mânuța și ia de aici! 
    Însoțitoarea micuțului, o bonă cam de seama m…