joi, 17 ianuarie 2008

Încăpăţânare...

De unde ne luăm puterea de a merge mai departe? Din dragoste, din resemnare sau din încăpăţânare?
Eu, personal, din toate... După fiecare piedică sau căzătură încerc să-mi scutur genunchii şi să privesc în sus. Câteodată am nevoie de mai mult, alteori reuşesc să mă uimesc de forţa pe care o posed în a-mi cicatriza durerea. Orice necaz se scurge din inima întinsă pe sârmă, din sufletul expus la soarele puternic al amiezii. Încăpăţânarea e şi ea bună câteodată... Atunci când eşti conştient de ea şi o canalizezi spre bine. În cazul de faţă e extraordinară. Da, trebuie să fim încăpăţânaţi; încăpăţânaţi să gustăm dulcele în paharul cu pelin; încăpăţânaţi să privim frumosul în furtuna cumplită a dezamăgirii!

Un comentariu:

anamaria spunea...

Dupa fiecare piedica invatam sa plangem sa ne lasam la vedere durerea si in cele din urma sa ne ricicam ochii sa ne scuturam de praful care s-a asezat si sa ne ridicam mai puternici ca inainte si cu o lectie invatata!