duminică, 27 ianuarie 2008

Ereditate

Aţi privit vreodată ceva mai frumos decât un răsărit? Eu, nu!
Nu degeaba Soarele a fost considerat dintotdeauna un zeu. Pentru mine el este metafora vieţii. Răsăritul lui e (re)naşterea unei speranţe, e simbolul unui nou început. Apusul închide în întunericul său colorat o iluzie, o părere, o tragedie, un extaz. Lipsa lui parţială (totală), pentru câteva secunde (eclipsă), provoacă haos; simţim că ne sufocăm, că ne pierdem rostul, identitatea de cetăţeni ai Universului şi ai vieţii. Ne învârtim în jurul său. Atât ca Planetă, cât şi ca oameni de rând. El e centrul nostru, fratele nostru mai mare (fiind o parte a creaţiei divine), de la el avem energie. Îl simţim aproape, ştim că ne veghează, dar nu-l putem vedea, în toată splendoarea sa, cu ochiul liber. Datorită lui zvâcneşte seva în plante, în animale şi în noi! Soarele e bunătate, e viaţă, Centru, optimism, e culoare, lumină, căldură. Iată ce bine a conservat (milioane de ani la rând), în nucleul său, genele Tatălui!

Un comentariu:

anamaria spunea...

Pacat k un simplu astru atat de frumos,poate face rau,dar in acelasi timp e un bine!Lumina si caldura lui ne aduce in fiecare zi un zambet pe buze!El e unul dintre putinele astre neatinse de mana umana si uite k naturaletea lui e cea care ne atrage!