Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Sven Hassel - "Gestapo"

Am făcut-o și pe asta: am citit două cărți în (aproximativ) același timp. Este vorba despre doi coloși, două cărți esențiale care te cuceresc încă de la primele paragrafe. 
Inițial, mă apucasem să "urc" pe "Muntele vrăjit", al lui Thomas Mann, o carte extraordinară, despre care voi vorbi data viitoare, dar, cum lentoarea poveștii mă obosise cumva, am decis să mă apuc de un roman de război, care să contrabalanseze (oarecum) pasivitatea faptelor din prima carte. Și bine am făcut.



Imediat ce începi să citești GESTAPO, te simți ca la cinematograf, vizionând un film 3d care te absoarbe cu totul. Devii un martor oripilat al unor scene despre care doar auzisei vag că ar exista. Macabrul de pe câmpul de război și atrocitățile din închisorile naziste te vor face să trăiești acțiunea cu un nod în gât, dacă ești mai slab de înger. Autorul danez Sven Hassel descrie fără pic de milă, dar cu un umor nebun, scene terifiante, având experiența implicării personale în luptele din cel de-al Doilea Război Mondial.
Personajele care vor capta rapid simpatia cititorului sunt soldații companiei a 5-a din Regimentul 27 Blindate: Porta, Micuțul, Bătrânul, Legionarul. Cele două lucruri care îi fac  pe acești luptători cu experiență să devină imuni la ororile din jurul lor sunt femeile de-o noapte și alcoolul în cantități industriale.  
Sunt multe scene care îți vor rămâne în minte după ce citești această carte, dar mie mi s-a părut delicioasă cea în care o bătrână a intrat în ghearele poliției secrete hitleriste (GESTAPO) după ce i s-a spovedit unei vecine că Führerul a fost un prost că a început războiul. Evident că în secunda doi un tinerel all black a oprit Mercedesul în fața ei și a luat-o pe sus "la o plimbare". Ingenuitatea femeii, care nu știa ce o așteaptă, și se temea că-și pierde programarea la pedichiură dacă mașina cu care a venit nu o și întoarce acasă, laolaltă cu pozitivitatea ei, fac o scenă de-a râsul-plânsul. Ulterior, femeia va trăi pe propria piele amarul vremurilor: "Nimeni nu e liber în cel de-al treilea Reich. Toată lumea e prizonieră. De la pruncul din leagăn până la bătrânul de pe patul de moarte".
Unul dintre cele mai importante episoade din carte este cel dedicat comandantului companiei mai sus-amintite, locotenentul Viktor Ohlsen, care este și el cercetat și, ulterior, decapitat pentru injurii aduse "atotputernicului" Hitler. De fapt, scenele descrise nu sunt departe de cele trăite de eroii noștri pe vremea comunismului.

Ca o concluzie, "Gestapo" este o carte despre oroare și nedreptate, în care vedem fața cea mai urâtă a omului, o față schimonosită de ură și de intoleranță.

Am selectat și câteva citate de referință, pe care vă rog să aveți răbdarea de a le parcurge! Merită!

"Când cineva devine turnător, are el destule motive";

"Inamicul apreciază trădarea, dar îl disprețuiește pe trădător" - citat

"Într-un război, mai trebuie din când în când și câte o execuție. E indispensabil dacă vrem ca oamenii să ia războiul în serios. Poporul trebuie să simtă și să înțeleagă că moartea amenință de pretutindeni. Ș-apoi, generalii și comandanții vor și ei să vadă cum cade ucis un om. E țelul carierei lor. Și întrucât pe front nu se pot duce, fiindcă doctorii lor pretind că au ulcer la stomac, găsesc câțiva pe care să-i execute, astfel ca, odată terminat războiul, să poată vorbi și ei de morți";

"Brav e numai cel care ține pistolul-mitralieră de partea unde-i trăgaciul";

"Doar noi ne închipuim că războaiele încep și se sfârșesc; de fapt, e același război, dus pe fronturi diferite și în chip diferit";

"Oamenii în mantale negre sunt întotdeauna grăbiți";

"Dumnezeu e bun. El mi-a hărăzit un ochi sigur și un deget făcut să apese pe trăgaci. Tot el așează înaintea mea țintele interesante, căci știe în cine se ascunde diavolul";

"Fiul meu drag, o, fericirea mea,/ Trebuie să te las orfan./ Părăsesc nu un popor, ci doar pe tine/ Și-o lume întreagă vei avea drept tată/."

"Blândețea degradează un popor";

"În vreme de război, popii și chirurgii au întotdeauna o groază de treburi. Când vine pacea nu mai sunt atât de importanți".

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

După deget

Acesta este noul trend în politica românească: datul după deget. Băsescu jură pe Biblie că "nu i-a dat un pumn în plex sau în faţă" copilului de la Ploieşti (aţi observat pesemne că nu a jurat că nu l-a lovit), Geoană s-a dus să se "relaxeze", cu o zi înainte de marea confruntare, acasă la mogulul Vântu. Între un preşedinte mincinos, agresiv, beţiv, manipulator, jucător, actor şi unul Prostănac, moale, influenţabil, care nu gândeşte cu propriul creier , pe cine aţi alege dacă aţi avea ghinionul de neşansă ca duminică să se organizeze alegeri?

O, ce veste minunată!

Am câştigat locul II la concursul de proză arhiscurtă organizat de Mircea Popescu (Trilema) şi, odată cu el, 200 RON. Dacă v-aş spune că banii nu mă încălzesc, n-aţi crede. Dar eu vă spun (chiar dacă mi-am planificat deja ce o să fac cu ei). Am tresăltat văzând că unii cititori au crezut în PA-ul meu, am primit o dovadă că nu ar fi recomandat să mă opresc din scris. Cred că fiecare dintre noi cei care vrem să facem ceva cu frumoasele cuvinte, nu numai să le irosim, avem nevoie de acest imbold. Le mulţumesc votanţilor mei şi îi felicit pe toţi participanţii. Am citit acolo nişte texte extraordinare! În continuare vă las cu PA-ul meu cel purtător de noroc, care a intrat cu #5 în concurs: "Sunt un ceas de masă fericit. Ceea ce, pentru un anodin de condiţia mea, e o performanţă. În fiecare dimineaţă îi alung somnul, iar EA, drept răsplată, mă loveşte cu pumnul în cap. Şi tac. Şi rabd. Şi mai rău o doresc. Dar astăzi, astăzi neamul ceasornicelor, de la obelisc încoace, e invidios pe m

CA SĂ fiu eu fericită...

În această dimineaţă m-am trezit foarte greu (de când mi-am pus draperii e numai noapte în dormitor). Am venit la serviciu, tonomatul mi-a livrat o cafea neobişnuit de amară. Am intrat pe bloguri, nimic să mă atragă. Numai Farmville mă mai tentează, acolo mai mulg o vacă, mai cultiv nişte floarea soarelui, mai stau pe o bancă, în mijlocul naturii... Şi trebuie să recunosc, viaţa asta îmi surâde tare mult. Parcă m-aş lua şi eu după draga de Simf şi să schimb confortul urban cu libertatea rurală. Mi-ar plăcea să muncesc la câmp, în loc să-mi distrug ochii la calculator şi creierii cu stres. Să mă trezesc în zori, să simt cum respiră natura şi să pornesc, doar cu un ulcior de apă proaspătă, la muncile ogoarelor. Iar seara, după atâta muncă, să mă răsfăţ cu o delicatesă culinară preparată din legumele şi fructele culese tot de mâna mea. Aşa că, bărbate drag, pune mâna şi schimbă Prima casă de la bloc cu cea de-a doua: de la ţară. Promit că învăţ să-ţi cos cămăşile de in rupte atunci când