Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Experiența mea la Pediatrie Pitești sau cum dracul nu e chiar atât de negru!


Trebuie să recunosc că mă ia cu fiori când ma gândesc la spitale. De fapt nu am întâlnit pe cineva care să se simtă prea confortabil când vine vorba despre asta. Dar, că vrem, că nu vrem, uneori suntem puși în situația de a ne lua de gât cu demonii noștri. Așa se face că zilele trecute am ajuns la  Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului de Pediatrie din Pitești cu fetița care a răcit și părea că nu respiră bine. Am intrat în sediul cel nou al urgențelor (inaugurat ieri, 23 martie 2016), iar portarul ne-a spus să intrăm la triaj pentru a spune ce problemă avem. Ne-am așteptat rândul și apoi am intrat. O doamnă doctor a luat la cunoștință situația noastră, după care a examinat fetița, a văzut că nu e în regulă, iar o asistentă ne-a condus la un pat de la "Urgențe minore". Până aici totul a decurs rapid și, contrar așteptărilor, fără incidente. În secunda doi, două asistente i-au luat sânge micuței, pentru o hemogramă și i-au făcut aerosoli cu adrenalină pentru că avea insuficiență respiratorie. În plus, am fost conduși și spre radiologie, pentru a-i face un RX pulmonar. Întoarse pe patul din urgență, fata a adormit liniștită, iar eu așteptam lângă ea să vină rezultatul analizei,  care a venit cam într-o oră. Văzând că unele valori nu se încadrau în intervalul normal de referință, doctorița UPU ne-a trimis la etajul 5, la o doamnă doctor despre care auzisem numai de bine. Aici, puiuța a fost din nou examinată atent și am fost sfătuită să rămânem internate, deoarece boala este de abia la debut, și, conform analizelor, pacienta va avea nevoie de aerosoli cu adrenalină câteva zile, hidrocortizon și de un antibiotic intravenos. M-am resemnat și am ales să urmez această recomandare chiar dacă nu mă tenta gândul de a rămâne în spital. Am solicitat o rezervă privată și am avut norocul să primesc una cu un singur pat (mai era una cu două paturi).

Despre condiții, personal medical, mâncare

Ne-am instalat repede (venisem cu bagajele făcute pentru că mă așteptam să rămânem internate) și vreau să vă spun că am remarcat din prima curățenia și condițiile bune din rezervă (pat, pătuț, cu lenjerii apretate, tv hd, frigider, dulap, masă, toate noi, iar în rezerva în care am stat este și o chiuvetă). Nici urmă de gândac, de mizerie, de miros urât. Ulterior, am observat că zilnic se dă cu mătura și se spală pe jos, iar deșeurile sunt colectate selectiv.

Asistentele, ce să vă spun, în toate cele patru zile cât am stat internată, o dată nu am fost tratată urât (asta deși nu am dat nici măcar un leu la nimeni). Din contră, mi s-a vorbit numai cu "mămica", mi s-a spus la orice pas ce tratament i se face fetiței și nu mai spun că de fiecare dată când veneau să pună antibioticul și cortizonul o luau cu frumosul pe pitica mea, îi spuneau că au venit să-i dea "apă la broscuță" (branulă). 

Despre tânăra doamnă doctor (aleg totuși să nu-i dau numele) am rămas cu o impresie excelentă. Zilnic a venit să vadă pacienta (într-o zi chiar de două ori) și poate ar fi venit și mai des dacă evoluția stării de sănătate ar fi impus-o. Acum doi ani fusesem internată cu ambii copii, la etajul 6, la un doctor cu vechime și am rămas atunci cu un gust amar. Pe lângă faptul că acesta schimbase un tratament de trei ori (trei antibiotice diferite schimbate în trei zile), nici nu binevoia să vină să vadă ce face pacientul, de fiecare dată îi consulta pe copii alt medic.

Cât despre mâncare, eu chiar am mâncat din ea, fără să am preconcepții stupide. Porțiile erau generoase, servite la ore fixe. Am servit acolo (ni s-a adus în salon): mâncare de mazăre, ciorbă de legume, mămăligă cu brânză, macaroane cu brânză, mâncare de cartofi, cartofi la cuptor cu pulpe. Repet, neașteptat de bună hrana în spital. 

În rest, fără să fiu acuzată de rasism, sau mai știu eu ce, trebuie să vă spun că țiganul, tot țigan. În fiecare zi asistam pe hol la țipete din partea lor, la deranj, la nesimțire, la un tupeu maxim. Nu știu ce e ăla bun simț, intră peste medici, țipă la asistente, cred că totul li se cuvine și că trebuie să fie tratați cu prioritate. Atât timp cât nu au fost angajați la un patron/stat nici măcar o zi, ce pretenții să ai să respecte ei înșiși un angajat sau măcar munca cuiva?

Concluzii:
Sunt sigură că sunt nemulțumiri de ambele părți: personal medical - pacienți, însă eu am câteva sugestii pentru cei din tabăra din care fac și eu parte: înainte de a cere respect, trebuie să și oferi; înainte de a cere condiții bune, trebuie să menții și tu măcar curățenia în salon; înainte de a te împinge în față cu copilul tău, considerându-l cel mai urgent caz dintre toate, poate ar trebui să te gândești că sunt alții care chiar au o problemă mai gravă.

În rest, sper să nu fiu acuzată că am parte de vreun beneficiu pentru acest articol. Am ales să-l scriu  obiectiv (sau subiectiv, catalogați cum vreți abordarea) strict din experiența mea, în speranța că, poate, va fi cuiva de folos, măcar pentru a vedea că nu e dracul chiar atât de negru la Pediatrie Pitești.

Comentarii

Crengu a spus…
Iti dai seama ca sunt oameni care stiu cum stau lucrurile si nu se grabesc sa acuze. In alta ordine de idei, hidrocortizon, adica dexametazona cumva? Ai grija ca e destul de pacatoasa, scade foarte mult sistemul imunitar si nu se recomanda prea multe cure cu ea intr.un an. Noi am evitat.o pe cat posibil, d.ra noastra nu o recomanda. Am folosit ventolin si flixotide la Matei si adrenalina la Miriam, bine ca au racit mult mai rar decat m.as fi asteptat. Sa fiti sanatosi, dragilor!
Raluca Nicula a spus…
Crengu, în cazul nostru, analizele au arătat că este mai mult decât necesar un hidrocortizon (nu a fost dexa). Aerosoli cu adrenalină încă facem, mai avem până sâmbătă (sper să nu ne prelungească).

Postări populare de pe acest blog

Să o cunoaștem mai bine pe bloggerița și scriitoarea Zăpă Strit!

Cu ceva timp în urmă vă vorbeam pentru prima dată despre Zăpă Strit și prima ei carte: "Dau totul pentru un secret". Vă spuneam că m-a impresionat foarte mult cartea, făcând parte din acea categorie de scrieri care-ți alină sufletul și te ajută să te descoperi. Privind înapoi, acum, după ce stările și impresiile s-au așezat pe rafturile minții și ale sufletului, pot spune cu mâna pe inimă că această carte merită recitită o dată pe lună. De ce? Ca să zâmbim, ca să iubim, ca să ne reamintim cine suntem. 

CITIȚI ȘI:
În așteptarea ta, Rodica
În oglindă
Așa că, dacă pentru mine "Dau totul pentru un secret" a devenit o carte atât de importantă, poate și pentru restul fanilor Zăpă Strit este la fel. În consecință, scriitoarea merită să ajungă, nu unde și-a propus, nici unde am vedea-o noi, ci acolo unde TREBUIE, unde i-a fost dat să ajungă. Adică, sus de tot, pe culmile succesului și ale celebrității. Sunt sigură că v-am stârnit dorința de a o cunoaște mai bine pe Adriana, cr…

Cerșetorul

Fănuț avea trei lei în buzunar. Mama îi îndesase de dimineață în geaca uzată de fâș și-i dăduse indicații clare:
- Ia ăștia să-ți iei ceva de mâncare. Un pachet de biscuiți și un iaurt. Sau un senviș de la chioșcul de lângă școală. Ai înțeles? L-a pupat și i-a urat o zi frumoasă, privindu-l de la scară cum dispare după bloc. Fănuț s-a întâlnit cu Daniel, colegul lui, și au început să discute aprins despre teme, despre învățătoare și despre Arina, blonda cu ochi albaștri care vine mereu la școală îmbrăcată în ștrampi și fuste deasupra genunchilor.  Frunze de arțar și de tei cad și se așează pe trotuar, pavându-le calea celor doi în nuanțe calde de galben. E frig. Mâinile camarazilor sunt îndesate în buzunare. Un vânt tăios suflă dinspre munte, aducând cu el aroma rece a zăpezii.
-    A nins la munte, zice Fănuț.
-    Da, a început de ieri. Am văzut la știri.
-    De abia aștept să ningă și la noi, să ieșim prin parc cu săniile.
Fănuț își ridică privirea printre crengile aproape goale. Cerul…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…