D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!
Trebuie să recunosc că mă ia cu fiori când ma gândesc la spitale. De fapt nu am întâlnit pe cineva care să se simtă prea confortabil când vine vorba despre asta. Dar, că vrem, că nu vrem, uneori suntem puși în situația de a ne lua de gât cu demonii noștri. Așa se face că zilele trecute am ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului de Pediatrie din Pitești cu fetița care a răcit și părea că nu respiră bine. Am intrat în sediul cel nou al urgențelor (inaugurat ieri, 23 martie 2016), iar portarul ne-a spus să intrăm la triaj pentru a spune ce problemă avem. Ne-am așteptat rândul și apoi am intrat. O doamnă doctor a luat la cunoștință situația noastră, după care a examinat fetița, a văzut că nu e în regulă, iar o asistentă ne-a condus la un pat de la "Urgențe minore". Până aici totul a decurs rapid și, contrar așteptărilor, fără incidente. În secunda doi, două asistente i-au luat sânge micuței, pentru o hemogramă și i-au făcut aerosoli cu adrenalină pentru că avea insuficiență respiratorie. În plus, am fost conduși și spre radiologie, pentru a-i face un RX pulmonar. Întoarse pe patul din urgență, fata a adormit liniștită, iar eu așteptam lângă ea să vină rezultatul analizei, care a venit cam într-o oră. Văzând că unele valori nu se încadrau în intervalul normal de referință, doctorița UPU ne-a trimis la etajul 5, la o doamnă doctor despre care auzisem numai de bine. Aici, puiuța a fost din nou examinată atent și am fost sfătuită să rămânem internate, deoarece boala este de abia la debut, și, conform analizelor, pacienta va avea nevoie de aerosoli cu adrenalină câteva zile, hidrocortizon și de un antibiotic intravenos. M-am resemnat și am ales să urmez această recomandare chiar dacă nu mă tenta gândul de a rămâne în spital. Am solicitat o rezervă privată și am avut norocul să primesc una cu un singur pat (mai era una cu două paturi).
Despre condiții, personal medical, mâncare
Ne-am instalat repede (venisem cu bagajele făcute pentru că mă așteptam să rămânem internate) și vreau să vă spun că am remarcat din prima curățenia și condițiile bune din rezervă (pat, pătuț, cu lenjerii apretate, tv hd, frigider, dulap, masă, toate noi, iar în rezerva în care am stat este și o chiuvetă). Nici urmă de gândac, de mizerie, de miros urât. Ulterior, am observat că zilnic se dă cu mătura și se spală pe jos, iar deșeurile sunt colectate selectiv.
Asistentele, ce să vă spun, în toate cele patru zile cât am stat internată, o dată nu am fost tratată urât (asta deși nu am dat nici măcar un leu la nimeni). Din contră, mi s-a vorbit numai cu "mămica", mi s-a spus la orice pas ce tratament i se face fetiței și nu mai spun că de fiecare dată când veneau să pună antibioticul și cortizonul o luau cu frumosul pe pitica mea, îi spuneau că au venit să-i dea "apă la broscuță" (branulă).
Despre tânăra doamnă doctor (aleg totuși să nu-i dau numele) am rămas cu o impresie excelentă. Zilnic a venit să vadă pacienta (într-o zi chiar de două ori) și poate ar fi venit și mai des dacă evoluția stării de sănătate ar fi impus-o. Acum doi ani fusesem internată cu ambii copii, la etajul 6, la un doctor cu vechime și am rămas atunci cu un gust amar. Pe lângă faptul că acesta schimbase un tratament de trei ori (trei antibiotice diferite schimbate în trei zile), nici nu binevoia să vină să vadă ce face pacientul, de fiecare dată îi consulta pe copii alt medic.
Cât despre mâncare, eu chiar am mâncat din ea, fără să am preconcepții stupide. Porțiile erau generoase, servite la ore fixe. Am servit acolo (ni s-a adus în salon): mâncare de mazăre, ciorbă de legume, mămăligă cu brânză, macaroane cu brânză, mâncare de cartofi, cartofi la cuptor cu pulpe. Repet, neașteptat de bună hrana în spital.
În rest, fără să fiu acuzată de rasism, sau mai știu eu ce, trebuie să vă spun că țiganul, tot țigan. În fiecare zi asistam pe hol la țipete din partea lor, la deranj, la nesimțire, la un tupeu maxim. Nu știu ce e ăla bun simț, intră peste medici, țipă la asistente, cred că totul li se cuvine și că trebuie să fie tratați cu prioritate. Atât timp cât nu au fost angajați la un patron/stat nici măcar o zi, ce pretenții să ai să respecte ei înșiși un angajat sau măcar munca cuiva?
Concluzii:
Sunt sigură că sunt nemulțumiri de ambele părți: personal medical - pacienți, însă eu am câteva sugestii pentru cei din tabăra din care fac și eu parte: înainte de a cere respect, trebuie să și oferi; înainte de a cere condiții bune, trebuie să menții și tu măcar curățenia în salon; înainte de a te împinge în față cu copilul tău, considerându-l cel mai urgent caz dintre toate, poate ar trebui să te gândești că sunt alții care chiar au o problemă mai gravă.
În rest, sper să nu fiu acuzată că am parte de vreun beneficiu pentru acest articol. Am ales să-l scriu obiectiv (sau subiectiv, catalogați cum vreți abordarea) strict din experiența mea, în speranța că, poate, va fi cuiva de folos, măcar pentru a vedea că nu e dracul chiar atât de negru la Pediatrie Pitești.
Comentarii