Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Experiența mea la Pediatrie Pitești sau cum dracul nu e chiar atât de negru!


Trebuie să recunosc că mă ia cu fiori când ma gândesc la spitale. De fapt nu am întâlnit pe cineva care să se simtă prea confortabil când vine vorba despre asta. Dar, că vrem, că nu vrem, uneori suntem puși în situația de a ne lua de gât cu demonii noștri. Așa se face că zilele trecute am ajuns la  Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului de Pediatrie din Pitești cu fetița care a răcit și părea că nu respiră bine. Am intrat în sediul cel nou al urgențelor (inaugurat ieri, 23 martie 2016), iar portarul ne-a spus să intrăm la triaj pentru a spune ce problemă avem. Ne-am așteptat rândul și apoi am intrat. O doamnă doctor a luat la cunoștință situația noastră, după care a examinat fetița, a văzut că nu e în regulă, iar o asistentă ne-a condus la un pat de la "Urgențe minore". Până aici totul a decurs rapid și, contrar așteptărilor, fără incidente. În secunda doi, două asistente i-au luat sânge micuței, pentru o hemogramă și i-au făcut aerosoli cu adrenalină pentru că avea insuficiență respiratorie. În plus, am fost conduși și spre radiologie, pentru a-i face un RX pulmonar. Întoarse pe patul din urgență, fata a adormit liniștită, iar eu așteptam lângă ea să vină rezultatul analizei,  care a venit cam într-o oră. Văzând că unele valori nu se încadrau în intervalul normal de referință, doctorița UPU ne-a trimis la etajul 5, la o doamnă doctor despre care auzisem numai de bine. Aici, puiuța a fost din nou examinată atent și am fost sfătuită să rămânem internate, deoarece boala este de abia la debut, și, conform analizelor, pacienta va avea nevoie de aerosoli cu adrenalină câteva zile, hidrocortizon și de un antibiotic intravenos. M-am resemnat și am ales să urmez această recomandare chiar dacă nu mă tenta gândul de a rămâne în spital. Am solicitat o rezervă privată și am avut norocul să primesc una cu un singur pat (mai era una cu două paturi).

Despre condiții, personal medical, mâncare

Ne-am instalat repede (venisem cu bagajele făcute pentru că mă așteptam să rămânem internate) și vreau să vă spun că am remarcat din prima curățenia și condițiile bune din rezervă (pat, pătuț, cu lenjerii apretate, tv hd, frigider, dulap, masă, toate noi, iar în rezerva în care am stat este și o chiuvetă). Nici urmă de gândac, de mizerie, de miros urât. Ulterior, am observat că zilnic se dă cu mătura și se spală pe jos, iar deșeurile sunt colectate selectiv.

Asistentele, ce să vă spun, în toate cele patru zile cât am stat internată, o dată nu am fost tratată urât (asta deși nu am dat nici măcar un leu la nimeni). Din contră, mi s-a vorbit numai cu "mămica", mi s-a spus la orice pas ce tratament i se face fetiței și nu mai spun că de fiecare dată când veneau să pună antibioticul și cortizonul o luau cu frumosul pe pitica mea, îi spuneau că au venit să-i dea "apă la broscuță" (branulă). 

Despre tânăra doamnă doctor (aleg totuși să nu-i dau numele) am rămas cu o impresie excelentă. Zilnic a venit să vadă pacienta (într-o zi chiar de două ori) și poate ar fi venit și mai des dacă evoluția stării de sănătate ar fi impus-o. Acum doi ani fusesem internată cu ambii copii, la etajul 6, la un doctor cu vechime și am rămas atunci cu un gust amar. Pe lângă faptul că acesta schimbase un tratament de trei ori (trei antibiotice diferite schimbate în trei zile), nici nu binevoia să vină să vadă ce face pacientul, de fiecare dată îi consulta pe copii alt medic.

Cât despre mâncare, eu chiar am mâncat din ea, fără să am preconcepții stupide. Porțiile erau generoase, servite la ore fixe. Am servit acolo (ni s-a adus în salon): mâncare de mazăre, ciorbă de legume, mămăligă cu brânză, macaroane cu brânză, mâncare de cartofi, cartofi la cuptor cu pulpe. Repet, neașteptat de bună hrana în spital. 

În rest, fără să fiu acuzată de rasism, sau mai știu eu ce, trebuie să vă spun că țiganul, tot țigan. În fiecare zi asistam pe hol la țipete din partea lor, la deranj, la nesimțire, la un tupeu maxim. Nu știu ce e ăla bun simț, intră peste medici, țipă la asistente, cred că totul li se cuvine și că trebuie să fie tratați cu prioritate. Atât timp cât nu au fost angajați la un patron/stat nici măcar o zi, ce pretenții să ai să respecte ei înșiși un angajat sau măcar munca cuiva?

Concluzii:
Sunt sigură că sunt nemulțumiri de ambele părți: personal medical - pacienți, însă eu am câteva sugestii pentru cei din tabăra din care fac și eu parte: înainte de a cere respect, trebuie să și oferi; înainte de a cere condiții bune, trebuie să menții și tu măcar curățenia în salon; înainte de a te împinge în față cu copilul tău, considerându-l cel mai urgent caz dintre toate, poate ar trebui să te gândești că sunt alții care chiar au o problemă mai gravă.

În rest, sper să nu fiu acuzată că am parte de vreun beneficiu pentru acest articol. Am ales să-l scriu  obiectiv (sau subiectiv, catalogați cum vreți abordarea) strict din experiența mea, în speranța că, poate, va fi cuiva de folos, măcar pentru a vedea că nu e dracul chiar atât de negru la Pediatrie Pitești.

Comentarii

Crengu a spus…
Iti dai seama ca sunt oameni care stiu cum stau lucrurile si nu se grabesc sa acuze. In alta ordine de idei, hidrocortizon, adica dexametazona cumva? Ai grija ca e destul de pacatoasa, scade foarte mult sistemul imunitar si nu se recomanda prea multe cure cu ea intr.un an. Noi am evitat.o pe cat posibil, d.ra noastra nu o recomanda. Am folosit ventolin si flixotide la Matei si adrenalina la Miriam, bine ca au racit mult mai rar decat m.as fi asteptat. Sa fiti sanatosi, dragilor!
Raluca Nicula a spus…
Crengu, în cazul nostru, analizele au arătat că este mai mult decât necesar un hidrocortizon (nu a fost dexa). Aerosoli cu adrenalină încă facem, mai avem până sâmbătă (sper să nu ne prelungească).

Postări populare de pe acest blog

Zăpă Strit - „Cavalerii mesei oltenești”

Pe masă - zaibăr, gogoși și prăjituri, de-ți plouă-n gură, nu alta. Pe scaune, lume multă ca la spectacolele lui Fuego. Atmosfera - destinsă și caldă. Oare ce se-ntâmplă aici? S-o da ceva gratis? Or fi tigăi la promoție? Mai ceva, muică! Se lansează Cavalerii mesei oltenești (august, 2017, Editura Smart Publishing)! Zăpă Strit a dat iar lovitura, după succesul volumului său de debut „Dau totul pentru un secret”!

 A venit lume din toată țara la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu”! Ba chiar, unii au lăsat răcoarea Londrei, pentru canicula Piteștiului, doar pentru a o vedea în carne și oase pe cea care le descrețește frunțile, în fiecare zi, cu textele ei savuroase, pline de umor. N-ai cum să n-o iubești pe Adriana - Zăpă Strit! N-ai cum! Ți se cuibărește acolo în inimă și nu mai pleacă nici cu procuratura! Și știți de ce? Pentru că Adriana scrie onest și sensibil, așa cum e ea. Cuvintele ei curg cu lejeritate, dându-i și cititorului încredere să se deschidă, să se asculte pe dinăuntru …

Frances Hodgson Burnett - "Grădina secretă"

Dacă aș fi psiholog, aș recomanda această carte în tratamentul depresiilor, și spun asta cu toată convingerea. Citind-o, vei simți cum încolțesc în tine dragostea de natură și de frumos, la fel cum o fac trandafirii și crinii din fascinanta grădină secretă.

Cartea, care este una pentru copiii de toate vârstele, prezintă povestea unei fetițe din India rămasă orfană după ce holera îi seceră pe toți cei apropiați, ea fiind nevoită să plece în Anglia, la conacul unchiului Archibald Craven. Odată ajunsă la Misselthwaite Manor, începe o minunată aventură pentru Mary Lennox. Aici, ea va descoperi un conac cu 100 de camere, majoritatea încuiate, dar și o grădină secretă ale cărei porți au fost ferecate în urmă cu 10 ani, după ce stăpâna a murit. Bineînțeles că firea curioasă nu o poate ține pe copilă departe de grădina secretă și de povestea ei. În scurt timp, Mary cea sălbatică și "foarte încăpățânată", care nu știa și nici nu voia să-și facă prieteni, se schimbă complet, devine mai…

Hermann Hesse - „Siddhartha”

Am o slăbiciune pentru cărțile lui Hermann Hesse, scriitorul german care în 1946 a luat Premiul Nobel. Ce iubesc pur și simplu la operele lui? Sunt mai multe lucruri, dar, în principal, mă fascinează personajele sale, care-și caută cu stăruință sensul în viață.

„Siddhartha” a fost pentru mine o revelație. Citind această carte am avut un sentiment amestecat de pace și frumos pe care nu-l mai simțisem de foarte mult timp. Tocmai de aceea cred că nu-l voi uita niciodată pe Siddhartha, fiul de brahman care pleacă din casa tatălui său pentru a se descoperi. Și despre niciun alt lucru de pe lumea asta nu știu mai puțin ca despre mine, despre Siddhartha!

Urmărindu-i periplul prin India, m-am întrebat de ce, în general,  omul simte nevoia să-și ia lumea în cap ca să-și cunoască sufletul. Și m-am gândit că oricât de istovitor și de paradoxal ți-ar părea uneori acest drum al cunoașterii de sine, tot vei simți la un moment dat că merită cu vârf și îndesat tot efortul. Pentru că (nu-i așa?) farmecul…