Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Pentru delicata mea

Am aflat chiar de Bunavestire că o port în pântece, se întâmpla în anul 2013, mult prea devreme după prima naștere. Dar ziua asta m-a întărit și mi-a dat speranță că ne vom descurca pe noul drum al familiei noastre, drumul către cea mai frumoasă realizare din viața unui om. Pentru că, da, de mică mi-am dorit să am doi copii, băiat și fată. Cineva acolo sus mă iubește dacă mi-a îndeplinit atâtea și atâtea vise frumoase.
Încă din primele zile de viață am remarcat deosebiri evidente între firea Ei și cea a Lui, dar și asemănări izbitoare, mai ales fizice. După câțiva ani nebuni și frumoși alături de cei doi iepurași ai familiei noastre, s-au conturat ușor și personalitățile lor: el - vulcanic, dar și isteț și sensibil, ea - delicată ca o floare, ascultătoare, răbdătoare și la fel de deschisă spre învățare.
"Delicata", cum ne place nouă să-i spunem, are instinctul unei mămici grijulii încă de mică. Toată ziua o vezi cum caută în coșul cu jucării păpușele și ursuleți de pluș, pe care îi aliniază în pat și îi învelește, nu înainte de a le da câte un pupic de noapte bună. Apoi, după ce îi lasă cinci minute să-și savureze somnul, mămica îi îmbracă, îi dezbracă, le dă să pape din mâncarea făcută în bucătăria ei de plastic. După ce am ieșit cu ea din spital, am sesizat la ea o nouă joacă: aceea de a consulta copilașii de plastic și pluș (să nu credeți că a scăpat vreunul). Drept stetoscop, a luat ciucurele de la draperie, l-a agățat de gât și cu moțul "asculta" plămânii și inima păpușilor.


Delicata dansează la orice oră. Cum aude câteva acorduri, începe să se miște și să-și agite mânuțele în aer. Melodiile ei preferate sunt "Dur, dur d'etre bebe" și cele de grădiniță, la acestea din urmă cunoscând și versurile. 
Iubita mea cu păr de aur este cea mai frumoasă fetiță din lume, pentru că e a mea și pentru că fiecare copil în parte este cel mai bun pentru părinții săi. Cu pașii ei mici și fragili, ne umblă prin suflet și prin minte toată ziua și toată noaptea, fără să (ne) obosească. Zâmbetul ei larg îmi mângâie sufletul ca o aripă de înger. Mânuțele ei moi, care mă îmbrățișează cu putere, sunt cele mai frumoase bijuterii pe care le port. Ea e delicata mea, parte din mine, strop din iubirea mea.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

După deget

Acesta este noul trend în politica românească: datul după deget. Băsescu jură pe Biblie că "nu i-a dat un pumn în plex sau în faţă" copilului de la Ploieşti (aţi observat pesemne că nu a jurat că nu l-a lovit), Geoană s-a dus să se "relaxeze", cu o zi înainte de marea confruntare, acasă la mogulul Vântu. Între un preşedinte mincinos, agresiv, beţiv, manipulator, jucător, actor şi unul Prostănac, moale, influenţabil, care nu gândeşte cu propriul creier , pe cine aţi alege dacă aţi avea ghinionul de neşansă ca duminică să se organizeze alegeri?

O, ce veste minunată!

Am câştigat locul II la concursul de proză arhiscurtă organizat de Mircea Popescu (Trilema) şi, odată cu el, 200 RON. Dacă v-aş spune că banii nu mă încălzesc, n-aţi crede. Dar eu vă spun (chiar dacă mi-am planificat deja ce o să fac cu ei). Am tresăltat văzând că unii cititori au crezut în PA-ul meu, am primit o dovadă că nu ar fi recomandat să mă opresc din scris. Cred că fiecare dintre noi cei care vrem să facem ceva cu frumoasele cuvinte, nu numai să le irosim, avem nevoie de acest imbold. Le mulţumesc votanţilor mei şi îi felicit pe toţi participanţii. Am citit acolo nişte texte extraordinare! În continuare vă las cu PA-ul meu cel purtător de noroc, care a intrat cu #5 în concurs: "Sunt un ceas de masă fericit. Ceea ce, pentru un anodin de condiţia mea, e o performanţă. În fiecare dimineaţă îi alung somnul, iar EA, drept răsplată, mă loveşte cu pumnul în cap. Şi tac. Şi rabd. Şi mai rău o doresc. Dar astăzi, astăzi neamul ceasornicelor, de la obelisc încoace, e invidios pe m

CA SĂ fiu eu fericită...

În această dimineaţă m-am trezit foarte greu (de când mi-am pus draperii e numai noapte în dormitor). Am venit la serviciu, tonomatul mi-a livrat o cafea neobişnuit de amară. Am intrat pe bloguri, nimic să mă atragă. Numai Farmville mă mai tentează, acolo mai mulg o vacă, mai cultiv nişte floarea soarelui, mai stau pe o bancă, în mijlocul naturii... Şi trebuie să recunosc, viaţa asta îmi surâde tare mult. Parcă m-aş lua şi eu după draga de Simf şi să schimb confortul urban cu libertatea rurală. Mi-ar plăcea să muncesc la câmp, în loc să-mi distrug ochii la calculator şi creierii cu stres. Să mă trezesc în zori, să simt cum respiră natura şi să pornesc, doar cu un ulcior de apă proaspătă, la muncile ogoarelor. Iar seara, după atâta muncă, să mă răsfăţ cu o delicatesă culinară preparată din legumele şi fructele culese tot de mâna mea. Aşa că, bărbate drag, pune mâna şi schimbă Prima casă de la bloc cu cea de-a doua: de la ţară. Promit că învăţ să-ţi cos cămăşile de in rupte atunci când