D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!
Am aflat chiar de Bunavestire că o port în pântece, se întâmpla în anul 2013, mult prea devreme după prima naștere. Dar ziua asta m-a întărit și mi-a dat speranță că ne vom descurca pe noul drum al familiei noastre, drumul către cea mai frumoasă realizare din viața unui om. Pentru că, da, de mică mi-am dorit să am doi copii, băiat și fată. Cineva acolo sus mă iubește dacă mi-a îndeplinit atâtea și atâtea vise frumoase.
Încă din primele zile de viață am remarcat deosebiri evidente între firea Ei și cea a Lui, dar și asemănări izbitoare, mai ales fizice. După câțiva ani nebuni și frumoși alături de cei doi iepurași ai familiei noastre, s-au conturat ușor și personalitățile lor: el - vulcanic, dar și isteț și sensibil, ea - delicată ca o floare, ascultătoare, răbdătoare și la fel de deschisă spre învățare.
"Delicata", cum ne place nouă să-i spunem, are instinctul unei mămici grijulii încă de mică. Toată ziua o vezi cum caută în coșul cu jucării păpușele și ursuleți de pluș, pe care îi aliniază în pat și îi învelește, nu înainte de a le da câte un pupic de noapte bună. Apoi, după ce îi lasă cinci minute să-și savureze somnul, mămica îi îmbracă, îi dezbracă, le dă să pape din mâncarea făcută în bucătăria ei de plastic. După ce am ieșit cu ea din spital, am sesizat la ea o nouă joacă: aceea de a consulta copilașii de plastic și pluș (să nu credeți că a scăpat vreunul). Drept stetoscop, a luat ciucurele de la draperie, l-a agățat de gât și cu moțul "asculta" plămânii și inima păpușilor.
Delicata dansează la orice oră. Cum aude câteva acorduri, începe să se miște și să-și agite mânuțele în aer. Melodiile ei preferate sunt "Dur, dur d'etre bebe" și cele de grădiniță, la acestea din urmă cunoscând și versurile.
Iubita mea cu păr de aur este cea mai frumoasă fetiță din lume, pentru că e a mea și pentru că fiecare copil în parte este cel mai bun pentru părinții săi. Cu pașii ei mici și fragili, ne umblă prin suflet și prin minte toată ziua și toată noaptea, fără să (ne) obosească. Zâmbetul ei larg îmi mângâie sufletul ca o aripă de înger. Mânuțele ei moi, care mă îmbrățișează cu putere, sunt cele mai frumoase bijuterii pe care le port. Ea e delicata mea, parte din mine, strop din iubirea mea.
Comentarii