Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Citate din "Muntele Vrăjit", de Thomas Mann

După cum v-am promis în postarea anterioară, am revenit cu citate din "Muntele vrăjit". Nu sunt un culegător disperat de citate, dar selectez întotdeauna ceea ce-mi place și consider util în dezvoltarea mea psiho-emoțională. Așa că vă las în continuare cu câteva frânturi din această carte minunată, în speranța că vă vor fi și vouă de folos:


"Un suflet fără trup este tot atât de lipsit de omenie și tot atât de fioros ca și un trup fără suflet - și de altfel primul este o excepție rară, în vreme ce al doilea este regula";

CITIȚI ȘI:
Thomas Mann - "Muntele vrăjit"
Sven Hassel - "Gestapo"
Thomas Hardy - "Departe de lumea dezlănțuită"

"Muzica are și această putere, știe minunat să exercite o influență aidoma stupefiantelor";

"Cuvântul este gloria omului și numai el face ca viața omului să fie demnă";

"Atunci când ochii își vorbesc, se tutuiesc, chiar dacă buzele n-au spus vreodată nici măcar dumneata ";

 "Boala îl face pe om mai trupesc, îl aservește și mai mult trupului";

"Singurul fel de a contempla moartea în chip esențial și fără înflorituri constă în a o înțelege, a o percepe ca pe o parte, ca pe o împlinire și ca pe o condiție sacră a vieții, și în niciun caz - căci aceasta ar fi contrariul sănătății, nobleței, rațiunii și fidelității - nu trebuie să o separi de viață, să i-o opui sau chiar s-o transformi într-un argument împotriva ei";

"Așa cum un aliment nedigerat nu-l fortifică pe om, tot astfel timpul pe care l-a petrecut așteptând nu-l îmbătrânește";

"Nimic nu este mai dureros decât momentul când organismul nostru, partea animală din noi, ne împiedică să slujim rațiunea";

"Ce este timpul? O taină - ireală și atotputernică. O condiție a lumii fenomenale, o mișcare ce implică și se amestecă în existența și mișcarea corpurilor în spațiu";

"De ce s-ar  mai face politică dacă nu s-ar da prilejul unora  sau altora să se compromită din punct de vedere moral?"

"Rațiunii umane nu-i trebuie decât să vrea să fie mai tare decât fatalitatea, și este!"

"Libertatea locuiește în munți";

"Să te ocupi de matematici este cel mai bun leac împotriva desfrânării";

"Toleranța se transformă în crimă atunci când este aplicată Răului";

"Cunosc moartea, sunt unul din vechii ei slujitori și credeți-mă că o supraestimăm. Pot să vă asigur că e aproape un fleac";

"Civilizația nu e  deloc o chestiune de înțelepciune, de clarviziune sau de elocvență, ci mai curând de entuziasm, de beție și de desfătare";

"Există atâtea soiuri de prostie, iar inteligența nu-i nici ea mai bună";

"Talentul este superior inteligenței și prostiei, este o valoare a vieții";

"Bărbatul se îmbată cu propria dorință, iar femeia cere și așteaptă să fie îmbătată de dorința bărbatului";

"Dragostea trebuie să știe să sufere";

"Acela care nu este capabil să apere ideea, plătind cu ființa, cu brațul sau cu sângele său, nu este demn, și este vorba să rămâi om, oricât de spiritualizat ai fi".

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cu umor despre viața cu cinci copii, în „Tata este gras”, de Jim Gaffigan

De când sunt mămică, am citit câteva cărți de parenting și am răsfoit bloguri de profil, toate scrise de femei. Niciodată nu am avut curiozitatea să aflu și versiunea masculină a poveștilor de familie. Ei bine, îmi place să cred că încep să recuperez acum, prin intermediul cărții „Tata este gras”, de Jim Gaffigan, carte apărută la Editura ACT și Politon în 2015!   Să vă spun întâi ceva despre autor ca să înțelegeți de la bun început cu cine avem de-a face. Jim Gaffigan este un actor american care a jucat în filme de comedie (Hot Pursuit, Going the Distance, 17 Again, Away We Go, The Love Guru etc). Dacă românii îl cunosc din aceste filme, americanii sunt pur și simplu înnebuniți după spectacolele sale de stand-up, în care vorbește despre viața de familie, despre mâncare, pasiuni și viață sedentară, într-un limbaj  curat și fără injurii, numit de conaționalii săi „politically correct”.
În colecția de eseuri „Tata este gras”, Gaffigan descrie (cum altfel, dacă nu cu un umor de râzi în hoh…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…

Bătrânul cu floare la pălărie

#dinscrierilemele

Îl văd în fiecare marți, când mă întorc de la facultate. E neschimbat. Același corp aplecat, cu picioare crăcănate și înțepenite. De fiecare dată, poartă o geacă de piele în culoarea ciocolatei, cam veche, probabil la modă prin anii 80. Pălăria gri, de postav, stă neclintită pe capul pleșuv. Să aibă în jur de 75 de ani, tot atât cât a avut bunicul meu înainte să se prăpădească. Dar bunicul meu a trăit la țară și nu avea nimic din postura aceasta sobră și elevată a bătrânului din fața mea. 
    Acum o lună, am aflat că-l cheamă Nelu Mihalcea. Stăteam cufundată într-o carte de-a lui Murakami, pe o bancă din parcul Tineretului. El, ca de obicei, hrănea porumbeii dintr-o pungă plină cu grâu. Un copil de vreo patru ani, bucălat și înfofolit într-o salopetă pufoasă de fâș, s-a apropiat și i-a strigat pe un ton alintat:
- Vleau să fac papa la polumbei!
- Îti plac porumbeii?
- Da. Și vleau papa la ei!
- Bagă mânuța și ia de aici! 
    Însoțitoarea micuțului, o bonă cam de seama m…