Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Thomas Mann - "Muntele vrăjit"

"Muntele vrăjit" este o carte după care nu poți citi prea repede altă carte, îți trebuie un  respiro, în care să se așeze toate stările prin care ai trecut de-a lungul celor peste 900 de pagini.

Hans Castorp, personajul principal, își vizitează vărul, pe Joachim Ziemssen, la sanatoriul internațional de boli pulmonare din Berghof, Elveția, unde acesta se află internat de câteva luni. Deși vizitatorul are în plan să rămână doar trei săptămâni alături de ruda sa, după câteva episoade de febră, se transformă și el în pacient al consilierului aulic Behrens, medicul șef, care îi recomandă să rămână "la orizontală" până se pune pe picioare. Dar problemele actuale scot la iveală altele mai vechi la plămâni, astfel că tânărul Castorp ajunge să-și petreacă SUS, pe muntele vrăjit, șapte ani.
Cum va suporta omul de la șes viața de la munte? Ce va face el în tot acest timp? Sunt întrebări la care cititorul va găsi răspunsurile alături de Hans. Un lucru este însă cert, încă de la bun început: sus, timpul pare că stă pe loc, iar boala și moartea sunt cuvintele de ordine. Cele cinci mese pe zi, curele de odihnă pe balcon, plimbările pe munte și discuțiile pe teme filozofice cu umanistul Settembrini și iezuitul Naphta fac parte din rutina zilnică a lui Castorp, care va fi nevoit să-și accepte soarta și să se folosească de orice prilej pentru a învăța.
Da, învățare, iată cheia acestui (bildungs)roman, iar tânărul recunoaște că, dacă ar fi rămas JOS, probabil ar fi fost un inginer naval obișnuit, pe când aici, la înălțime (sesizați metafora înălțimii!), are ocazia să-și cultive cea mai bună variantă a sa.
Din peisajul atât de complex al romanului, nu puteau lipsi nici fiorii amorului, pentru că Hans se îndrăgostește la prima vedere de Clavdia Chauchat, o pacientă  de la "masa rușilor bine", dar va trebui să biruiască această iubire prin renunțare și stăpânire de sine.
Cu adevărat savuroase sunt "bătăile" în idei dintre cei doi  intelectuali (Naphta și Settembrini) pentru salvarea sufletului învățăcelului lor Hans Castorp, iar Mann le dedică, generos, pagini întregi. De fapt, autorul pune mare preț pe formarea personajului principal, a cărui evoluție este evidentă la finalul cărții.

Thomas Mann (n. 6 iunie 1875 - d.12 august 1955) este, după cum se știe, laureat al premiului Nobel pentru Literatură, în 1929, în special pentru romanul "Casa Buddenbrook".
Ce am sesizat la Mann, în mod special, pe lângă pasiunea sa pentru profunzimea firii umane, este că are o precizie de geograf în descrieri și localizări și că nu este prea darnic cu trăsăturile fizice ale personajelor, atribuindu-le: ba un nas prea subțire, ba pomeți prea ridicați, ochi sașii, gură boțită etc.

Romanul poate să-ți placă la nebunie sau nu, nu există o cale de mijloc. Thomas Mann îți ține cartea în mâini datorită farmecului său de literat rafinat, iar atunci când termini de citit realizezi că ai rămas cu ceva constructiv, că și tu ai evoluat odată cu Hans.

"Tu spui că noi suntem aici nu ca să devenim mai inteligenți, ci ca să ne vindecăm. Dar trebuie să le poți împăca pe amândouă, băiete".

Comentarii

Crengu a spus…
Eu nu ma mai joc, imi iau tastele si plec! :p

Postări populare de pe acest blog

Să o cunoaștem mai bine pe bloggerița și scriitoarea Zăpă Strit!

Cu ceva timp în urmă vă vorbeam pentru prima dată despre Zăpă Strit și prima ei carte: "Dau totul pentru un secret". Vă spuneam că m-a impresionat foarte mult cartea, făcând parte din acea categorie de scrieri care-ți alină sufletul și te ajută să te descoperi. Privind înapoi, acum, după ce stările și impresiile s-au așezat pe rafturile minții și ale sufletului, pot spune cu mâna pe inimă că această carte merită recitită o dată pe lună. De ce? Ca să zâmbim, ca să iubim, ca să ne reamintim cine suntem. 

CITIȚI ȘI:
În așteptarea ta, Rodica
În oglindă
Așa că, dacă pentru mine "Dau totul pentru un secret" a devenit o carte atât de importantă, poate și pentru restul fanilor Zăpă Strit este la fel. În consecință, scriitoarea merită să ajungă, nu unde și-a propus, nici unde am vedea-o noi, ci acolo unde TREBUIE, unde i-a fost dat să ajungă. Adică, sus de tot, pe culmile succesului și ale celebrității. Sunt sigură că v-am stârnit dorința de a o cunoaște mai bine pe Adriana, cr…

Cerșetorul

Fănuț avea trei lei în buzunar. Mama îi îndesase de dimineață în geaca uzată de fâș și-i dăduse indicații clare:
- Ia ăștia să-ți iei ceva de mâncare. Un pachet de biscuiți și un iaurt. Sau un senviș de la chioșcul de lângă școală. Ai înțeles? L-a pupat și i-a urat o zi frumoasă, privindu-l de la scară cum dispare după bloc. Fănuț s-a întâlnit cu Daniel, colegul lui, și au început să discute aprins despre teme, despre învățătoare și despre Arina, blonda cu ochi albaștri care vine mereu la școală îmbrăcată în ștrampi și fuste deasupra genunchilor.  Frunze de arțar și de tei cad și se așează pe trotuar, pavându-le calea celor doi în nuanțe calde de galben. E frig. Mâinile camarazilor sunt îndesate în buzunare. Un vânt tăios suflă dinspre munte, aducând cu el aroma rece a zăpezii.
-    A nins la munte, zice Fănuț.
-    Da, a început de ieri. Am văzut la știri.
-    De abia aștept să ningă și la noi, să ieșim prin parc cu săniile.
Fănuț își ridică privirea printre crengile aproape goale. Cerul…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…