Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Frances Hodgson Burnett - "Grădina secretă"


Dacă aș fi psiholog, aș recomanda această carte în tratamentul depresiilor, și spun asta cu toată convingerea. Citind-o, vei simți cum încolțesc în tine dragostea de natură și de frumos, la fel cum o fac trandafirii și crinii din fascinanta grădină secretă.

Cartea, care este una pentru copiii de toate vârstele, prezintă povestea unei fetițe din India rămasă orfană după ce holera îi seceră pe toți cei apropiați, ea fiind nevoită să plece în Anglia, la conacul unchiului Archibald Craven. Odată ajunsă la Misselthwaite Manor, începe o minunată aventură pentru Mary Lennox. Aici, ea va descoperi un conac cu 100 de camere, majoritatea încuiate, dar și o grădină secretă ale cărei porți au fost ferecate în urmă cu 10 ani, după ce stăpâna a murit. Bineînțeles că firea curioasă nu o poate ține pe copilă departe de grădina secretă și de povestea ei. În scurt timp, Mary cea sălbatică și "foarte încăpățânată", care nu știa și nici nu voia să-și facă prieteni, se schimbă complet, devine mai tolerantă, mai sociabilă, chiar mai frumoasă și cu o poftă teribilă de a contempla natura. Mentor în descoperirea tuturor comorilor pe care câmpia englezească le oferă îi va fi un băiat al locului, Dickon, fratele Marthei, servitoarea de la conac. Alături de acest băiețel, care vorbește cu animalele și cunoaște rostul vieții vegetale, domnișoara Mary va fi martora miracolelor naturii. În plus, Mary va contribui la însănătoșirea vărului ei, Colin, băiatul lui Archibald Craven, un copil care și-a petrecut primii zece ani din viață stând la pat, îmbolnăvit de temeri și de indiferența unicului său părinte. 
"Grădina secretă" este o carte care, după cum am scris mai sus, poate fi o terapie prin frumos. Scriitoarea ne aduce aproape de ceea ce contează cu adevărat în lumea asta: legătura cu pământul de unde venim și unde ne vom întoarce. Totodată, în grădina secretă învățăm cu toții să acceptăm ciclul vieții și al morții, primind îndemnul de a scoate la suprafață sentimentele negre și bolnave pentru a încolți în sufletul nostru sămânța binecuvântată a dragostei.
Frances Hodgson Burnett este o scriitoare britanică, născută în 1849 în Manchester. Ea a căpătat notorietate odată cu publicarea romanului "Micul lord" (1886), un bestseller al vremii.

Conform IMDB, "Grădina secretă" a fost ecranizată în mai multe rânduri (1949, 1975, 1987,  1993, 2001), iar eu am văzut-o pe cea din 1993, atunci când eram micuță.


Comentarii

Aimée a spus…
Eu inca mai astept sa dezvalui tu secretul cititului atator carti, cu copil mic si treburi pe cap. Te pup!
Raluca Nicula a spus…
"Secretul" e că mi-am propus să citesc 30 de cărți anul ăsta, așa ca să recuperez :D
Aimée a spus…
Da, da, lasa, nu ma pacalesti tu pe mine, ca nu asta te-am intrebat! :-p
Unknown a spus…
ha ha ha! eu inca nu sunt psiholog, insa am terminat psihologie anultrecut si pot spune ca aceasta carte chiar m-a ajutat. am trecut printr o perioada mai grea si chiar m-a ajutat mult, de altfel, aceasta carte m-a determinat sa imi fac si un blog. am scirs doar un articol despre aceasta carte si mai am de lucrat dar sper sa ma tin de el.

Postări populare de pe acest blog

Ce părere aveţi?

Vă spun doar atât: face parte dintr-un proiect măreţ la care ţin foarte mult, deci, am nevoie de reacţii! "Acelaşi parc tivit de arţari i se arăta şi acum la fel de trist. Vrăbiile săgetau văzduhul atât de alert şi precipitat, încât i se părea că sunt nişte puncte pictate furios şi rapid de un artist cuprins de febra creaţiei. Nu se mai mişca. Încerca să simtă tot, să prindă acele momente tăiate şi răsuflate într-un cotlon fraged al minţii şi să le păstreze acolo ca într-o puşculiţă. Ori de câte ori îi mai apărea în cadru câte o faţă sau chiar câte o bancă de lemn, care sta ţeapănă şi inertă în aşteptarea unui trup cald, se oprea. Îşi fremăta întreaga faţă, scoţându-şi nevralgic ochii din orbite. Un nou fragment prindea contur şi nu trebuia să dea greş pentru nimic în lume. Scrâşnea din dinţi de parcă ar fi vrut să şi-i spargă şi, în acelaşi timp, cu un efort familiar, îşi dilata nările groase şi vinete. După câteva momente, istovit de atâta schimonoseală, părea că se dă bătut. D...

Câinii latră, ursul merge

Dacă ar fi să caracterizez cumva presa din Argeș, nu aș face-o prin prisma produselor media, ci prin prisma oamenilor care lucrează în această branșă. De mai bine de un an, am tot mers cu ei la conferințe, i-am citit, am interacționat. Când s-a deschis Argeș TV au dat buzna majoritatea cu cv-uri. Cum au venit, așa au plecat, iar apoi ce să facă și ei, ca niște câini cu cozile între picioare ce erau? S-au apucat să arunce cu tot ce puteau înspre tânărul colectiv care se formase: habar n-au cu ce se mănâncă presa (de parcă ei, lucrători la Washington Post de Pitești, aveau), sunt "pipițe și pițiponci", sunt "lingăii" lui Penescu, sunt pierduți. Acuze care ies de obicei din gura oamenilor frustrați. Ceea ce nu știu acești atotștiutori și atotcalomniatori este că la Argeș TV chiar s-a muncit și se muncește în continuare. Acei tineri, veniți majoritatea de pe băncile facultății, s-au format aici, și-au văzut lungul nasului și nu au deranjat pe nimeni (dintre colegi). Eu,...

Hai să facem un club al bloggerilor!

Am văzut mai demult un film cu un club de carte în memoria scriitoarei Jane Austen (ştiţi voi, Mândrie şi Prejudecată). Membrii se întâlneau săptămânal (parcă!) şi aveau ca temă să citească o carte scrisă de Austen şi să povestească apoi ce le-a plăcut, ce i-a marcat, în fine să facă un fel de recenzie personalizată a cărţii respective. Pe moment m-a încântat şi pe mine această idee, chiar îmi spuneam: cât de mişto e să întâlneşti câteva persoane cu care să împărtăşeşti pasiunea cititului. Am abandonat ideea la fel de simplu pe cum am întâlnit-o, fiind convinsă că în vecii vecilor n-aş avea cu cine să pun în practică aşa ceva. Şi totuşi. Astăzi am primit un mesaj pe twitter de la colega Ema (aşa suntem noi fete emancipate şi, deşi avem ocazia să vorbim face2face, folosim şi acest mijloc de comunicare) în care spunea cam aşa: "poate reusim sa facem si nou un fel de club de carteb(bookclub), ca tot mi-a venit pofta de citit :) Te gandesti si imi zici". Aşa că, dacă printre vo...