Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

John Braine - "Viața în înalta societate"

Dacă săptămâna trecută am zburdat visătoare "Departe de lumea dezlănțuită", într-o Anglie rurală încântătoare și sălbatică, zilele acestea am văzut cum arăta "Viața în înalta societate" din Anglia interbelică.


Cartea lui John Braine este o continuare a romanului "Drumul spre înalta societate" și îl prezintă pe Joe Lampton, săracul devenit bogat după ce s-a căsătorit cu fiica unui magnat al oțelului din Warley. Deși acum are o soție frumoasă, doi copii, bani și mașini, Joe trăiește într-o continuă frustrare că nu va fi niciodată mai mult decât un simplu angajat al socrului său. El se simte străin în casa în care locuiește, în patul lui, în lumea lui, iar singura sa realitate este fiica Barbara, pe care o venerează. 


CITIȚI ȘI:
Thomas Hardy - "Departe de lumea dezlănțuită"
Hermann Hesse - "Lupul de stepă"

Prins ca un leu într-o cușcă, eroul lui Braine își găsește consolare în alcool și în aventuri amoroase, nerealizând că  astfel își distruge viața de familie. După ce află de infidelitatea soției sale, deși are ocazia să o ia de la zero și să se rupă de ultimii 10 ani din viață, Lampton alege să nu o facă și descoperă chiar că eșecul său ca soț și tată i se datorează în totalitate.
Concluzia... Îmi place autorul, dar nu mă încântă cartea în mod deosebit. John Braine scrie bine, am apreciat vivacitatea dialogului, dar m-am trezit de multe ori cu nostalgii după descrierile amănunțite ale concetățeanului său, Thomas Hardy. Clar mă încântă mai mult viața la țară a lui Gabriel Oak, decât cea de oraș, luxoasă și desfrânată, a lui Joe Lampton. 

Am această carte de la Ema (Mulțumesc, Ema!) și este o ediție care a apărut cu Jurnalul Național, în 2010.

CITATE:

"Braconierii pocăiți sunt cei mai buni paznici de vânătoare";

"În lumea de azi, a discuta despre efectul negativ al iubirii prea mari asupra copiilor e ca și cum ai ține o prelegere despre pericolul obezității când bântuie foamea".

Comentarii

EmaPirciu a spus…
Cu mare drag. Si mie mi-a placut mai mult prima carte.

Postări populare de pe acest blog

După deget

Acesta este noul trend în politica românească: datul după deget. Băsescu jură pe Biblie că "nu i-a dat un pumn în plex sau în faţă" copilului de la Ploieşti (aţi observat pesemne că nu a jurat că nu l-a lovit), Geoană s-a dus să se "relaxeze", cu o zi înainte de marea confruntare, acasă la mogulul Vântu. Între un preşedinte mincinos, agresiv, beţiv, manipulator, jucător, actor şi unul Prostănac, moale, influenţabil, care nu gândeşte cu propriul creier , pe cine aţi alege dacă aţi avea ghinionul de neşansă ca duminică să se organizeze alegeri?

O, ce veste minunată!

Am câştigat locul II la concursul de proză arhiscurtă organizat de Mircea Popescu (Trilema) şi, odată cu el, 200 RON. Dacă v-aş spune că banii nu mă încălzesc, n-aţi crede. Dar eu vă spun (chiar dacă mi-am planificat deja ce o să fac cu ei). Am tresăltat văzând că unii cititori au crezut în PA-ul meu, am primit o dovadă că nu ar fi recomandat să mă opresc din scris. Cred că fiecare dintre noi cei care vrem să facem ceva cu frumoasele cuvinte, nu numai să le irosim, avem nevoie de acest imbold. Le mulţumesc votanţilor mei şi îi felicit pe toţi participanţii. Am citit acolo nişte texte extraordinare! În continuare vă las cu PA-ul meu cel purtător de noroc, care a intrat cu #5 în concurs: "Sunt un ceas de masă fericit. Ceea ce, pentru un anodin de condiţia mea, e o performanţă. În fiecare dimineaţă îi alung somnul, iar EA, drept răsplată, mă loveşte cu pumnul în cap. Şi tac. Şi rabd. Şi mai rău o doresc. Dar astăzi, astăzi neamul ceasornicelor, de la obelisc încoace, e invidios pe m

CA SĂ fiu eu fericită...

În această dimineaţă m-am trezit foarte greu (de când mi-am pus draperii e numai noapte în dormitor). Am venit la serviciu, tonomatul mi-a livrat o cafea neobişnuit de amară. Am intrat pe bloguri, nimic să mă atragă. Numai Farmville mă mai tentează, acolo mai mulg o vacă, mai cultiv nişte floarea soarelui, mai stau pe o bancă, în mijlocul naturii... Şi trebuie să recunosc, viaţa asta îmi surâde tare mult. Parcă m-aş lua şi eu după draga de Simf şi să schimb confortul urban cu libertatea rurală. Mi-ar plăcea să muncesc la câmp, în loc să-mi distrug ochii la calculator şi creierii cu stres. Să mă trezesc în zori, să simt cum respiră natura şi să pornesc, doar cu un ulcior de apă proaspătă, la muncile ogoarelor. Iar seara, după atâta muncă, să mă răsfăţ cu o delicatesă culinară preparată din legumele şi fructele culese tot de mâna mea. Aşa că, bărbate drag, pune mâna şi schimbă Prima casă de la bloc cu cea de-a doua: de la ţară. Promit că învăţ să-ţi cos cămăşile de in rupte atunci când