Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Grădinița de acasă: Cele mai bune auxiliare pentru vârsta de 2 ani

Am lucrat cu copilul pe diverse auxiliare încă de la vârsta de doi ani. Am cumpărat foarte multe materiale ajutătoare din diverse locuri (librării, marketuri, site-uri) și am remarcat două lucruri importante:
1. Unele cărți sunt făcute doar pentru profit și au nivel didactic 0 barat;
2. Unele își merită banii și sunt surprinzător de eficiente.

CITIȚI ȘI: Noi suntem doi frați în casă. Jocuri şi activităţi pentru copii mici

E de la sine înțeles că eu am dat peste ambele categorii, așa că mi-am putut face o părere pe care să o împart și cu voi. Vă spun de la început că nu am activitate didactică, nici măcar modulul pedagogic nu l-am urmat în facultate, dar vă împărtășesc din experiențele personale. 

Lăsați copiii să aleagă momentul!

Atunci când ne-am apucat pentru prima dată să învățăm din cărți, cred că era până într-un an și atunci îi arătam planșe cu: animale, fructe, mijloace de transport, jucării etc. El, mai rebel din fire, nu repeta după mine, dar știam că informația se înmagazinează în creierașul său, așa că am insistat să vorbesc de una singură, chiar dacă de multe ori nici nu era atent. În timp, a început chiar să lase joaca și să vină lângă mine să mă asculte și să mă vadă cum mă maimuțăresc imitând diverse animale. Așa am trecut ușor și la etapa activităților educative: colorat, liniat, modelat, pictat, lipit. Niciodată nu l-am îndrumat către activități de acest fel când era obosit, stresat, somnoros, flămând etc. Îi aruncam așa o pastilă: Vrei să colorăm? Vrei să citim o poveste? Vrei să facem un exercițiu? Dacă se arăta interesat, da, dacă nu, pas.  După ce a intrat la grădiniță, am remarcat că atunci când vine acasă nu mai e cu chef de activități din cărți și l-am înțeles foarte bine. Uneori, nici de joacă nu are chef, așa că...

Lăsați copiii să facă ce vor!

Cel mai bine este să vă ghideze copilul în activități, nu voi pe el. Lăsați-l să descopere ce îi place să facă și veți surprinde zorii unei pasiuni de-o viață. Nu îl forțați să facă anumite "exerciții" doar pentru că pe coperta cărții scrie 2-3 ANI, categoria sa de vârstă. Dacă micuțului îi place să coloreze, învățați-l lucruri prin colorat; dacă îi place să traseze linii, să inventeze povești după imagini, să  lipească etc., atunci încurajați-l în orice direcție. Dar, pentru a descoperi ce-i place, trebuie să-i prezentați o ofertă variată.
Până la 3 ani, pentru noi a funcționat foarte bine această carte, de care Darius a fost încântat peste măsură. 

Cartea asta este foarte bună pentru a dezvolta vocabularul copilului și a-l familiariza cu noțiunile de bază: animale, culori, forme, anotimpuri, activități casnice, igienă, circulație rutieră, etc. Imaginile sunt acroșante și îi vor captiva repede pe copii. 
Apoi, lui Darius i-au mai plăcut, la 2 ani, și cărțile din seria "Școala celor șapte pitici", Editura Litera. Le recomand mai departe, pentru că sunt bine făcute, cu imagini vii, de calitate și conțin diverse planșe.


Apoi, cărțile de povești de format mare, cu imagini cât mai expresive au fost iarăși în topul preferințelor piciului meu. De câte ori am recitit această carte (foto jos), numai noi știm, dar eu una visez și noaptea punguța cu doi bani, iar Darius a învățat imediat să strige prin casă "Cucurigu, boieri mari, / Dați punguța cu doi bani", când de abia începuse să vorbească binișor. 


În privința cărților de colorat, băiatul meu e fanul acestei serii, de la Girasol - sunt mai multe cărticele, dar lui îi  plac mult și autocolantele, așa că se îmbină perfect.


Cam astea ar fi, în mare, preferatele lui până la vârsta de 3 ani. În curând o să fac un top al celor între 3 și 4 ani, dar încă mai descoperim și exersăm până atunci (și așteptăm SUGESTII!). Să aveți spor!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cu umor despre viața cu cinci copii, în „Tata este gras”, de Jim Gaffigan

De când sunt mămică, am citit câteva cărți de parenting și am răsfoit bloguri de profil, toate scrise de femei. Niciodată nu am avut curiozitatea să aflu și versiunea masculină a poveștilor de familie. Ei bine, îmi place să cred că încep să recuperez acum, prin intermediul cărții „Tata este gras”, de Jim Gaffigan, carte apărută la Editura ACT și Politon în 2015!   Să vă spun întâi ceva despre autor ca să înțelegeți de la bun început cu cine avem de-a face. Jim Gaffigan este un actor american care a jucat în filme de comedie (Hot Pursuit, Going the Distance, 17 Again, Away We Go, The Love Guru etc). Dacă românii îl cunosc din aceste filme, americanii sunt pur și simplu înnebuniți după spectacolele sale de stand-up, în care vorbește despre viața de familie, despre mâncare, pasiuni și viață sedentară, într-un limbaj  curat și fără injurii, numit de conaționalii săi „politically correct”.
În colecția de eseuri „Tata este gras”, Gaffigan descrie (cum altfel, dacă nu cu un umor de râzi în hoh…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…

Bătrânul cu floare la pălărie

#dinscrierilemele

Îl văd în fiecare marți, când mă întorc de la facultate. E neschimbat. Același corp aplecat, cu picioare crăcănate și înțepenite. De fiecare dată, poartă o geacă de piele în culoarea ciocolatei, cam veche, probabil la modă prin anii 80. Pălăria gri, de postav, stă neclintită pe capul pleșuv. Să aibă în jur de 75 de ani, tot atât cât a avut bunicul meu înainte să se prăpădească. Dar bunicul meu a trăit la țară și nu avea nimic din postura aceasta sobră și elevată a bătrânului din fața mea. 
    Acum o lună, am aflat că-l cheamă Nelu Mihalcea. Stăteam cufundată într-o carte de-a lui Murakami, pe o bancă din parcul Tineretului. El, ca de obicei, hrănea porumbeii dintr-o pungă plină cu grâu. Un copil de vreo patru ani, bucălat și înfofolit într-o salopetă pufoasă de fâș, s-a apropiat și i-a strigat pe un ton alintat:
- Vleau să fac papa la polumbei!
- Îti plac porumbeii?
- Da. Și vleau papa la ei!
- Bagă mânuța și ia de aici! 
    Însoțitoarea micuțului, o bonă cam de seama m…