Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Hermann Hesse - "Lupul de stepă"

Tocmai am terminat de citit "Lupul de stepă" (1927), al lui Hermann Hesse, și pot spune cu mâna pe inimă că nu este una dintre cărțile mele preferate, dar este unul dintre acele volume care îți dau temă pentru acasă, cam pentru tot restul vieții, așa...


Ca să fie clar, nu am fost niciodată un fan al romanului psihologic, dar de această dată nu am putut refuza "invitația" lui Hesse (laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, în 1946) care m-a cucerit încă de acum câțiva ani cu Povestirile lui. 

Harry Haller, personajul principal, un scriitor apropiat de vârsta de 50 de ani, ajunge într-un moment al vieții în care nu-și mai dorește să trăiască, dezamăgit fiind de societate, de burghezia pe care o hulește, dar al cărei exponent este, de relațiile interumane, de cultura vremii, de el însuși. Nimic nu pare să-i mai producă plăcere, astfel că decide să pună capăt acestei lupte permanente între el, omul cândva viu, și acest lup de stepă care sălășluiește înlăuntrul său și e gata la orice pas să-l atace și să-l sfâșie. Harry își duce crucea prin labirintul minților sale împrăștiate, în căutarea sensului și împlinirii vieții sale. Într-un moment de răscruce, o întâlnește pe Hermina, o proiecție psihologică a trecutului său, o tânără inteligentă, spontană și îndrăzneață care îl va ajuta să se înțeleagă și să se accepte. Nu neg, cartea e apăsătoare, te face să treci prin niște stări, să-ți pui niște întrebări, la fel cum poți parcurge pagini întregi fără să înțelegi nimic. Totul e parte din acest "teatru magic" al vieții, teatru pe care Harry a trebuit să-l joace ucigând sau poate ucigându-se. 

"Orice naștere înseamnă despărțire de cosmos, înseamnă limitare, desprindere de Dumnezeu, înnoire dureroasă. Întoarcerea în cosmos, suprimarea dureroasei individualizări, îndumnezeirea înseamnă a-ți fi lărgit atât de mult sufletul încât să poată cuprinde iarăși întregul univers" (pag. 71).

Comentarii

Crengu a spus…
Ferice de tine! Nu zic, si eu mai citesc, dar nu carti atat de profunde...
Raluca Nicula a spus…
Aveam nevoie de o asemenea scriitură, ca să-mi mai pun şi eu mintea la contribuție :)
Crengu a spus…
Apropo de scriitura, cum mai stai cu romanul?
Raluca Nicula a spus…
E în stand by... de vreo câțiva ani, deşi m-am gândit serios în ultimul timp să mă reapuc de treabă. Sper să se materializeze ceva vreodată, totuşi...

Postări populare de pe acest blog

Să o cunoaștem mai bine pe bloggerița și scriitoarea Zăpă Strit!

Cu ceva timp în urmă vă vorbeam pentru prima dată despre Zăpă Strit și prima ei carte: "Dau totul pentru un secret". Vă spuneam că m-a impresionat foarte mult cartea, făcând parte din acea categorie de scrieri care-ți alină sufletul și te ajută să te descoperi. Privind înapoi, acum, după ce stările și impresiile s-au așezat pe rafturile minții și ale sufletului, pot spune cu mâna pe inimă că această carte merită recitită o dată pe lună. De ce? Ca să zâmbim, ca să iubim, ca să ne reamintim cine suntem. 

CITIȚI ȘI:
În așteptarea ta, Rodica
În oglindă
Așa că, dacă pentru mine "Dau totul pentru un secret" a devenit o carte atât de importantă, poate și pentru restul fanilor Zăpă Strit este la fel. În consecință, scriitoarea merită să ajungă, nu unde și-a propus, nici unde am vedea-o noi, ci acolo unde TREBUIE, unde i-a fost dat să ajungă. Adică, sus de tot, pe culmile succesului și ale celebrității. Sunt sigură că v-am stârnit dorința de a o cunoaște mai bine pe Adriana, cr…

Cerșetorul

Fănuț avea trei lei în buzunar. Mama îi îndesase de dimineață în geaca uzată de fâș și-i dăduse indicații clare:
- Ia ăștia să-ți iei ceva de mâncare. Un pachet de biscuiți și un iaurt. Sau un senviș de la chioșcul de lângă școală. Ai înțeles? L-a pupat și i-a urat o zi frumoasă, privindu-l de la scară cum dispare după bloc. Fănuț s-a întâlnit cu Daniel, colegul lui, și au început să discute aprins despre teme, despre învățătoare și despre Arina, blonda cu ochi albaștri care vine mereu la școală îmbrăcată în ștrampi și fuste deasupra genunchilor.  Frunze de arțar și de tei cad și se așează pe trotuar, pavându-le calea celor doi în nuanțe calde de galben. E frig. Mâinile camarazilor sunt îndesate în buzunare. Un vânt tăios suflă dinspre munte, aducând cu el aroma rece a zăpezii.
-    A nins la munte, zice Fănuț.
-    Da, a început de ieri. Am văzut la știri.
-    De abia aștept să ningă și la noi, să ieșim prin parc cu săniile.
Fănuț își ridică privirea printre crengile aproape goale. Cerul…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…