Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

De ce trăiau înaintaşii noştri mai mult

Nu se stresau atât, deadline-urile lor erau impuse de natură şi nu de un şef iritant. Atunci când culegeau porumbul şi coseau iarba de pe tarlalele proprii, nu stătea nimeni cu mapa în spatele lor presându-i să se mişte mai cu talent.

Când mergeau la muncă, apa lor era ţinută în urcioare din lut, nu în bidoane de plastic, cauzatoare de cancer.

Îşi trimiteau scrisori şi telegrame, nu sms-uri şi beep-uri radiante.

Nu se uitau la televizor, adică nu-şi îmbâcseau creierul cu fel şi fel de tâmpenii; nu mergeau cu maşini superpoluante, ci cu biciclete care le dezmorţeau muşchii şi le umpleau plămânii de aer curat; nu mâncau hamburgeri, pizze, şaorme, cartofi prăjiţi de la McDonalds şi nu beau sucuri cu E-uri mai multe decât bule.
Făceau mai mult sex neprotejat, ceea ce evident, era un avantaj în special pentru femei, nemaifiind nevoite să înghită toxine cu tonele

Păstrau o adevărată comuniune cu natura.

Şeful lor nu era Băsescu. :)

Comentarii

Irina a spus…
Seful lor era Ceausescu!!:))
Raluca Nicula a spus…
Măcar ăla era tiran pe faţă...
Andreea B. a spus…
Da, dar atunci totul tinea de hazard.. Acum parca poti programa toate lucrurile. Chiar si cand sa faci si sa nasti un copil. Si, oricum, nu cred ca cineva ar mai fi capabil sa traiasca fara dead-line-uri. Daca nu i le-ar impune seful, si le-ar impune singur/a..
Raluca Nicula a spus…
@Andreea: Nu ştiu cât de bună e chestia asta cu programatu'. Cred că la un moment dat se întoarce totul împotriva noastră.
Geocer a spus…
Nu e nevoie sa te protejezi inghitind pastile. Exista si niste foite contraceptive (asta pentru cei care nu suporta prezervativul si pentru cele care nu vor sterilet).

Postări populare de pe acest blog

Să o cunoaștem mai bine pe bloggerița și scriitoarea Zăpă Strit!

Cu ceva timp în urmă vă vorbeam pentru prima dată despre Zăpă Strit și prima ei carte: "Dau totul pentru un secret". Vă spuneam că m-a impresionat foarte mult cartea, făcând parte din acea categorie de scrieri care-ți alină sufletul și te ajută să te descoperi. Privind înapoi, acum, după ce stările și impresiile s-au așezat pe rafturile minții și ale sufletului, pot spune cu mâna pe inimă că această carte merită recitită o dată pe lună. De ce? Ca să zâmbim, ca să iubim, ca să ne reamintim cine suntem. 

CITIȚI ȘI:
În așteptarea ta, Rodica
În oglindă
Așa că, dacă pentru mine "Dau totul pentru un secret" a devenit o carte atât de importantă, poate și pentru restul fanilor Zăpă Strit este la fel. În consecință, scriitoarea merită să ajungă, nu unde și-a propus, nici unde am vedea-o noi, ci acolo unde TREBUIE, unde i-a fost dat să ajungă. Adică, sus de tot, pe culmile succesului și ale celebrității. Sunt sigură că v-am stârnit dorința de a o cunoaște mai bine pe Adriana, cr…

Cerșetorul

Fănuț avea trei lei în buzunar. Mama îi îndesase de dimineață în geaca uzată de fâș și-i dăduse indicații clare:
- Ia ăștia să-ți iei ceva de mâncare. Un pachet de biscuiți și un iaurt. Sau un senviș de la chioșcul de lângă școală. Ai înțeles? L-a pupat și i-a urat o zi frumoasă, privindu-l de la scară cum dispare după bloc. Fănuț s-a întâlnit cu Daniel, colegul lui, și au început să discute aprins despre teme, despre învățătoare și despre Arina, blonda cu ochi albaștri care vine mereu la școală îmbrăcată în ștrampi și fuste deasupra genunchilor.  Frunze de arțar și de tei cad și se așează pe trotuar, pavându-le calea celor doi în nuanțe calde de galben. E frig. Mâinile camarazilor sunt îndesate în buzunare. Un vânt tăios suflă dinspre munte, aducând cu el aroma rece a zăpezii.
-    A nins la munte, zice Fănuț.
-    Da, a început de ieri. Am văzut la știri.
-    De abia aștept să ningă și la noi, să ieșim prin parc cu săniile.
Fănuț își ridică privirea printre crengile aproape goale. Cerul…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…