Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Vechi sau nou? Aceasta e întrebarea...

Am avut astăzi o discuție cu câțiva colegi pe tema imobiliarelor. În timp ce unii (printre care și eu) susțineau că tot blocurile vechi sunt de încredere, ceilalți spuneau că nu și-ar achiziționa în vecii vecilor o locuință construită înainte de '89 sau chiar puțin după.
Ei bine dragilor, după părerea mea NU MERITĂ să-ți cumperi un apartament made in 2007-2008-2009. Comuniștii or fi făcut, or fi dres, dar în materie de construcții au fost ași. Clădiri bine proiectate, rezistente, făcute cu cap, ce mai. În schimb, în ziua de azi marii afaceriști se uită numai la profit și scad din calitate (materiale ieftine, construcții neconforme cu cerințele UE, astfel încât o să ai surpriza că după câțiva ani ''visul frumos s-a terminat''). Or fi ele noile apartamente futuriste, sofisticate sau copiate după model occidental, dar prefer să mă simt în siguranță în propria casă, nu să-mi fie teamă că la prima zguduire se duce pe apa sâmbetei și mă ia și pe mine cu ea.
Marii constructori argeșeni nu merită încrederea și nici banii mei. Sunt neserioși, profitori, șmecheri. Poate cu timpul mă vor convinge să cumpăr de la ei, dar până atunci e cale lungă! Nu dați buzna la aceste apartamente, gândiți-vă de ''n'' ori înainte. Decât să vă pară rău mai târziu...
P.S.: Chiar vreau să cunosc și părerea voastră, de aceea, dacă n-aveți poftă de-un comentariu, răspundeți repede în dreapta sus!

Comentarii

gamalia a spus…
Ehh parerea mea o stii... Eu sunt pentru nou... dar fiecare cu parerea lui.
Geocer a spus…
De fapt, nu comunistii construiau apartamente. Tot noi, astia de rand puneam osul la treaba.
Daca in ziua de azi, urmarind un profit cat mai mare, patronii te "fura" la materiale, pe vremea aceea ne furam singuri caciula si pe langa 2-3 blocuri se mai construia si cate o casa pe la tara. Deci, dupa umila mea parere nu merita nici unul nici celalalt. Daca as avea bani, mi-as face o casa asa cum vreau eu si as urmari lucrarile ca sa iasa totul bine. Dar cum nu am, sunt obligat sa locuiesc in continuare in apartamentul construit in 1988.
Mar a spus…
nou!
nu e chiar asa cum spui tu referitor la blocurile noi

eu am vrut sa iau un apartament nou acum 3 ani dar erau prea scumpe fata de cele vechi.
daca as avea de ales as alege un apartament nou indiscutabil. desigur ca m-as interesa cum a fost construit etc etc.
Anonim a spus…
Noi, in nici un caz. Stiu doar cateva blocuri periculoase, temelia la doar jumatate din cota minima. Zidurile asa de "groase" incat iti ureaza vecinii "sanatate" cand stranuti.
Pentru a avea curajul sa-ti iei un apartament nou trebuie sa ceri mai intai toate actele si atestatele acelei firme de constructii si apoi al blocului. Trebuie sa indeplineasca cerintele CE ca doar ne credem europeni de ceva vreme.
Cele vechi dinainte de '77 sunt si acelea cu "bulina" si nu merita sa ingropi un credit la banca de cateva decenii.
Cele dupa '77 sunt cu totul altceva, e adevarat ca s-au mai facut si niste case pe langa dar trebuiau sa fie conforme si erau verificate, deci dau un OK pentru acestea.
Casa facuta sub stricta supraveghere a propietarului e un vis, cam greu de atins. Nu poti sa stai zi de zi de "paza" si degeaba stai de paza daca nu ai habar de constructii, te pot fraierii cu tine de fata.
In Bucuresti sunt blocuri facute ca la carte insa si preturile sunt pe masura.

Cam asta am de zis despre locuintele Pitestiului.
irina wenz a spus…
in Romania nu se mai face nimic bun in ziua de azi asa ca teama ta in legatura cu siguranta si calitatea constructiilor noi este corecta din punctul meu de vedere...dar din cate stiu eu blocurile facute ''atunci'' nu sunt nici ele de laudat pt ca s-au facut la norma....cu cat mai repede si mai multe cu atat mai bine!...asta era deviza comunistilor...de-aia au iesit unele cam strambe si greu de ''prelucrat'' si de ''modernizat''...dar par a fi mai sigure decat cele noi!
Alina a spus…
Fie ca sunt noi, fie ca sunt vechi, oricum vei auzi zgomotele vecinilor, indeosebi cei de deasupra. Dar asta e traiul la bloc. V-as incuraja sa nadajduiti si sa va canalizati fortele catre o casa. Nu e chiar atat de greu. Noi am luat pamantul in ianuarie 2007. Un pret bun, fiindca nu ne-a trebuit in buricul targului. Ideea era sa scapam de oras. Mai exact voiam la tara.

Postări populare de pe acest blog

Cu umor despre viața cu cinci copii, în „Tata este gras”, de Jim Gaffigan

De când sunt mămică, am citit câteva cărți de parenting și am răsfoit bloguri de profil, toate scrise de femei. Niciodată nu am avut curiozitatea să aflu și versiunea masculină a poveștilor de familie. Ei bine, îmi place să cred că încep să recuperez acum, prin intermediul cărții „Tata este gras”, de Jim Gaffigan, carte apărută la Editura ACT și Politon în 2015!   Să vă spun întâi ceva despre autor ca să înțelegeți de la bun început cu cine avem de-a face. Jim Gaffigan este un actor american care a jucat în filme de comedie (Hot Pursuit, Going the Distance, 17 Again, Away We Go, The Love Guru etc). Dacă românii îl cunosc din aceste filme, americanii sunt pur și simplu înnebuniți după spectacolele sale de stand-up, în care vorbește despre viața de familie, despre mâncare, pasiuni și viață sedentară, într-un limbaj  curat și fără injurii, numit de conaționalii săi „politically correct”.
În colecția de eseuri „Tata este gras”, Gaffigan descrie (cum altfel, dacă nu cu un umor de râzi în hoh…

Frances Hodgson Burnett - "Grădina secretă"

Dacă aș fi psiholog, aș recomanda această carte în tratamentul depresiilor, și spun asta cu toată convingerea. Citind-o, vei simți cum încolțesc în tine dragostea de natură și de frumos, la fel cum o fac trandafirii și crinii din fascinanta grădină secretă.

Cartea, care este una pentru copiii de toate vârstele, prezintă povestea unei fetițe din India rămasă orfană după ce holera îi seceră pe toți cei apropiați, ea fiind nevoită să plece în Anglia, la conacul unchiului Archibald Craven. Odată ajunsă la Misselthwaite Manor, începe o minunată aventură pentru Mary Lennox. Aici, ea va descoperi un conac cu 100 de camere, majoritatea încuiate, dar și o grădină secretă ale cărei porți au fost ferecate în urmă cu 10 ani, după ce stăpâna a murit. Bineînțeles că firea curioasă nu o poate ține pe copilă departe de grădina secretă și de povestea ei. În scurt timp, Mary cea sălbatică și "foarte încăpățânată", care nu știa și nici nu voia să-și facă prieteni, se schimbă complet, devine mai…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…