D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!
Zi caniculară de duminică. Trebuie să faci ceva să scapi din oraşul ăsta ca un cuptor, din care nu ies gata rumeniţi cozonaci, ci oameni. Aşa că nu îţi rămâne decât să onorezi o invitaţie fericită la ţară. Acolo unde vântul încă mai răsfaţă pletele copacilor, şi asta ca o dovadă că împărăţia pavelelor şi plasticului nu e atotstăpânitoare.
Am mers la râu, m-am scăldat ca-n vremurile bune, numai că de data asta într-o apă de juma' de metru. Şi n-am putut să nu remarc: criza, cu toată mediatizarea şi exagerarea, s-a mutat şi la ţară. Cum aşa? Păi nu vedeţi? Vâlsanul a intrat şi el într-o "recesiune naturală". Seceta aproape l-a înghiţit.
Am mers la râu, m-am scăldat ca-n vremurile bune, numai că de data asta într-o apă de juma' de metru. Şi n-am putut să nu remarc: criza, cu toată mediatizarea şi exagerarea, s-a mutat şi la ţară. Cum aşa? Păi nu vedeţi? Vâlsanul a intrat şi el într-o "recesiune naturală". Seceta aproape l-a înghiţit.
Comentarii