Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Clişee ieftine

Nu pot să fiu spectatoare pasivă la spectacolul lumii. Aşa se face că evenimentele din ultima perioadă mi-au cam dat bătăi de cap, de fapt, nu evenimentele ci oamenii.
S-a întâmplat ce s-a întâmplat cu Michael Jackson, am regretat, am ascultat mai mult ca de obicei piesele sale (probabil ăsta a fost felul meu de a-i spune "Adio")... DAR: să spui ca presă cu vechime pe piaţă (şi deci cu maaaari pretenţii) că "s-a ridicat la cer", "Dumnezeu l-a vrut la el pentru că noi nu-l mai meritam" sau fel de fel de clişee lacrimogeno-retarde, mi se pare lipsă de profesionalism (dar, de fapt, mai putem vorbi despre profesionalism în majoritatea publicaţiilor? hmmm, asta-i altă poveste, tot tragică!). Tot în categoria "de plâns!" i-aş include şi pe cei atotştiutori. La ce mă refer? La cei care au apărut zilele astea pe la toate posturile de televiziune şi şi-au dat ei, domne, cu părerea despre Michael Jackson. De parcă s-ar fi jucat alături de el cu puţa în ţărână sau ar fi fost cel puţin prieteni de pahar cu el. Când în fapt, au citit o biografie de-a lui de pe nu ştiu ce site şi s-au apucat să comenteze pe marginea acesteia la emisiuni ai cărei realizatori, conştienţi de ratingul pe care îl aduce moartea marelui star pop, i-au primit cu braţele deschise.
Nu mă interesează cine a fost Michael şi ce a făcut. Mie îmi plac piesele sale, m-a interesat numai ca artist încă de când l-am ascultat pentru prima dată. Deci, pentru mine el nu a fost niciodată o persoană, a fost mai degrabă o extensie a propriilor hituri. Aşa că eu sunt indiferentă în aceste momente. Pentru mine Michael Jackson nu a murit. E încă în winamp, îl găsesc pe trilu, pe youtube. Şi nu, ăsta nu e un clişeu ieftin, da?

Comentarii

Dan Badea a spus…
Vad si eu niste posturi ca lumea despre Michael Jackson! Bravo, Raluca! Dupa ce presa l-a ingropat pe MJ facandu-l pedofil, acum au dat-o-n ipocrizie, facand emisiuni peste emisiuni, suplimente, etc., sa arate cat de tare a fost omul.

In cazul meu, pentru mine Michael Jackson a fost doar unul dintre marii artisti ai omenirii, nimic mai mult... Daca m-as lega de ceea ce facea el cu copiii, atunci as spune doar ,,A mai murit un nemernic!'', desi nu mai are rost, pentru ca o sa fie judecat de Dumnezeu. Nu a fost nici pe departe ,,cel mai mare artist al lumii''... Atunci ce putem spune de Jimy Hendrix, Jim Morrison, Curt Cobain, Elvis Presley, Sid Vicious-artisti care au murit tineri si foarte tineri si chiar au repreyentat ceva pentru generatiile din care au facut parte. Michael Jackson? Doar un stage men si cateva piese mai tari, in rest a reprezentat doar multe, multe zeci de milioane de dolari pentru armata de oameni care s/a aflat ali la randul in spatele sau!

Postări populare de pe acest blog

Ce părere aveţi?

Vă spun doar atât: face parte dintr-un proiect măreţ la care ţin foarte mult, deci, am nevoie de reacţii! "Acelaşi parc tivit de arţari i se arăta şi acum la fel de trist. Vrăbiile săgetau văzduhul atât de alert şi precipitat, încât i se părea că sunt nişte puncte pictate furios şi rapid de un artist cuprins de febra creaţiei. Nu se mai mişca. Încerca să simtă tot, să prindă acele momente tăiate şi răsuflate într-un cotlon fraged al minţii şi să le păstreze acolo ca într-o puşculiţă. Ori de câte ori îi mai apărea în cadru câte o faţă sau chiar câte o bancă de lemn, care sta ţeapănă şi inertă în aşteptarea unui trup cald, se oprea. Îşi fremăta întreaga faţă, scoţându-şi nevralgic ochii din orbite. Un nou fragment prindea contur şi nu trebuia să dea greş pentru nimic în lume. Scrâşnea din dinţi de parcă ar fi vrut să şi-i spargă şi, în acelaşi timp, cu un efort familiar, îşi dilata nările groase şi vinete. După câteva momente, istovit de atâta schimonoseală, părea că se dă bătut. D...

Câinii latră, ursul merge

Dacă ar fi să caracterizez cumva presa din Argeș, nu aș face-o prin prisma produselor media, ci prin prisma oamenilor care lucrează în această branșă. De mai bine de un an, am tot mers cu ei la conferințe, i-am citit, am interacționat. Când s-a deschis Argeș TV au dat buzna majoritatea cu cv-uri. Cum au venit, așa au plecat, iar apoi ce să facă și ei, ca niște câini cu cozile între picioare ce erau? S-au apucat să arunce cu tot ce puteau înspre tânărul colectiv care se formase: habar n-au cu ce se mănâncă presa (de parcă ei, lucrători la Washington Post de Pitești, aveau), sunt "pipițe și pițiponci", sunt "lingăii" lui Penescu, sunt pierduți. Acuze care ies de obicei din gura oamenilor frustrați. Ceea ce nu știu acești atotștiutori și atotcalomniatori este că la Argeș TV chiar s-a muncit și se muncește în continuare. Acei tineri, veniți majoritatea de pe băncile facultății, s-au format aici, și-au văzut lungul nasului și nu au deranjat pe nimeni (dintre colegi). Eu,...

Hai să facem un club al bloggerilor!

Am văzut mai demult un film cu un club de carte în memoria scriitoarei Jane Austen (ştiţi voi, Mândrie şi Prejudecată). Membrii se întâlneau săptămânal (parcă!) şi aveau ca temă să citească o carte scrisă de Austen şi să povestească apoi ce le-a plăcut, ce i-a marcat, în fine să facă un fel de recenzie personalizată a cărţii respective. Pe moment m-a încântat şi pe mine această idee, chiar îmi spuneam: cât de mişto e să întâlneşti câteva persoane cu care să împărtăşeşti pasiunea cititului. Am abandonat ideea la fel de simplu pe cum am întâlnit-o, fiind convinsă că în vecii vecilor n-aş avea cu cine să pun în practică aşa ceva. Şi totuşi. Astăzi am primit un mesaj pe twitter de la colega Ema (aşa suntem noi fete emancipate şi, deşi avem ocazia să vorbim face2face, folosim şi acest mijloc de comunicare) în care spunea cam aşa: "poate reusim sa facem si nou un fel de club de carteb(bookclub), ca tot mi-a venit pofta de citit :) Te gandesti si imi zici". Aşa că, dacă printre vo...