Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Tu ce părere ai?

Îl citesc pe Tudor Chirilă mult mai mult decât îl ascult. Iar post-ul ăsta mi se pare extraordinar. Citiţi-l şi spuneţi-mi ce învăţăminte trageţi voi din chestia aia? Eu am trei concluzii nefericite:

+ Oamenii sunt făţarnici. Ştiţi pilda cu vameşul şi fariseul? Fariseului îi plăcea să se laude cu credinţa sa, manifestându-se în gura mare, cu gesturi exagerate. Oamenii se dau iubitori de frumos, dar nu sunt, altfel, oricât de ocupaţi ar fi fost, s-ar fi oprit măcar o clipă să inspire prin toţi porii sunetul magnific al viorii;

+ Graba oamenilor le întunecă simţurile pentru minunile care-i înconjoară;

+ De ce copiii au fost cei care s-au oprit? Pentru că pentru ei aparenţele nu contează ca pentru cei maturi. Pentru prichindeii încă neatinşi de nebunia acestei lumi, viaţa e încă o joacă. Ei se pot opri pentru a admira, pentru a reflecta, pentru a-şi încânta sufletele! Noi nu! Şi atunci, cine de la cine ar trebui să ia aminte?

Comentarii

Anonim a spus…
Oamenii de azi se chinuie prea mult sa para ce nu sunt. Si asta incepe de mic, priviti "copiii" de azi, nu mai stiu de jocurile inocente ale copilariei, ei la 10-12 ani sunt pe net la agatzat sau prin oras pe strada mare la "scanat" dupa gagici/gagii.
Pacat de jocurile frumoase ale copilariei.
Din nefericire s-a impamantenit ideea ca tot ce inseamna sume mari de bani inseamna si pretul calitatii. Pe langa concluziile pe care le-ai extras mai pot spune ca banul a ajuns sa ne conduca si manevreze viata, facandu-ne sa trecem purtand ochelari de cal pe langa lucruri simple si frumoase.
Crengu a spus…
Oamenii vor minuni, dar nu sunt pregatiti sa le primeasca. Vor talente, dar nu sunt in stare sa le recunoasca. Si-n plus, nici n-ar avea timp pentru toate astea, mereu sunt pe fuga. Probabil ca s-au gandit ca el canta acolo ca sa stranga bani si cum majoritatea nu dau... Copiii sunt cei mai buni profesori, ar trebui sa luam aminte la ei!
dumis a spus…
Oamenii au inca o mentalitate gresita in privinta a multor lucruri. E ceva ce nu se poate schimba prea curand...din pacate.

Postări populare de pe acest blog

Recomandare de lectură: Revista iocan, numărul doi

Am aflat de curând despre lansarea singurei reviste de proză scurtă din România, iocan.Responsabili de acest proiect ambițios, care promite, sunt scriitorii Cristian Teodorescu, Florin Iaru și Marius Chivu. Evident că nu am stat pe gânduri și mi-am comandat și eu numărul doi al revistei,  direct de pe site-ul editurii Vellant (cu transport gratuit, prin Poșta Română), pentru că pe elefant.ro stocul se epuizase... Eu zic că și asta spune ceva.

Nu vă mint, m-am pus pe citit cu niște așteptări. Mari. Am un principiu legat de proza scurtă, nu citesc o povestire imediat după cealaltă, ca să am timp să le "simt" pe fiecare așa cum merită (am făcut asta chiar de curând cu volumul de povestiri "Dincolo de nisipuri" al lui Fănuș Neagu, apărut în colecția Biblioteca pentru toți a Jurnalului Național, care mă tot așteaptă de o săptămână pe noptieră - dar, na! Fănuș Neagu e Fănuș Neagu, nu se înghite nemestecat). În schimb, iocanul nu l-am putut lăsa din mână. Am citit pe nerăs…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…

În oglindă

#dinscrierilemele

 - Bunico, tălică te gândești la moarte? Am întrebat-o într-o zi, în timp ce mă fâțâiam ca o umbră după ea, prin bucătăria de vară. Zeama de găină scotea aburi pe plită.
 - Da’ ce-ți veni, Miruță? Nu mai bine cureți tu morcovu’ ăsta? Na cuțitu’!
Am luat morcovul, am luat cuțitul și m-am dus în colțul gheretei, unde, sub mătura din paie, era dosit gunoiul. M-am aplecat și am început să râcâi așchiile subțiri, portocalii, jos, pe ciment.
- De ce murim, mămăiță? Insistai eu.
- Fă, mamaie, tu vezi-ți de degete să rămână-ntregi! Moartea... las-o-n plata Domnului!
Mâinile ei mărunțeau ca un bucătar cu experiență solzii de ceapă, scoțând un sunet ce semăna cu toaca de la Mânăstirea Robaia, în zilele de sărbătoare.

- Moartea, Miruțo, e mai ușoară decât viața. Moartea nu te pune să faci de mâncare atunci când n-ai de niciunele, moartea nu te bate cu lemnul, ca un bărbat abțiguit. Moartea nici măcar nu te cicălește.
- Mămăiță, tălică-mi spui că moartea e mai bună decât viața, atunci …