Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Movie week-end

Nu-mi mai plac filmele americane. M-am uitat astăzi la "The lake house" şi în ciuda recomandărilor nu mi s-a părut nimic special (poate doar distribuţia: Sandra Bulock şi Keanu Reeves în rolurile principale). Sesizez în toate producţiile de peste Ocean superficialitate. Şi în majoritatea cazurilor e păcat de firul epic, de ceea ce vor să transmită, dar nu reuşesc. Nu suport happy-endurile trase de păr.
În schimb, pot spune că am rămas cu ceva vizionând o oră şi jumătate "siropul" unei iubiri cu protagonişti din timpuri diferite, şi anume coloana sonoră. Asta chiar mi-a plăcut.




Paul McCartney - This never happened before

P.S.: Tot weekendul mă voi delecta cu biografii video ale unor scriitori celebri. :D Am început cu una dintre preferatele mele: Jane Austen. :D

Comentarii

Anonim a spus…
Cred ca uneori mai avem nevoie sa vizionam un film cu happy end, depinde si de dispozitie.
Ce-i drept multe din filmele de peste ocean vizeaza ratinguri mari prin punerea in scena a unor mari nume, dar publicul este cel mai aspru critic :)

Postări populare de pe acest blog

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Câinii latră, ursul merge

Dacă ar fi să caracterizez cumva presa din Argeș, nu aș face-o prin prisma produselor media, ci prin prisma oamenilor care lucrează în această branșă. De mai bine de un an, am tot mers cu ei la conferințe, i-am citit, am interacționat. Când s-a deschis Argeș TV au dat buzna majoritatea cu cv-uri. Cum au venit, așa au plecat, iar apoi ce să facă și ei, ca niște câini cu cozile între picioare ce erau? S-au apucat să arunce cu tot ce puteau înspre tânărul colectiv care se formase: habar n-au cu ce se mănâncă presa (de parcă ei, lucrători la Washington Post de Pitești, aveau), sunt "pipițe și pițiponci", sunt "lingăii" lui Penescu, sunt pierduți. Acuze care ies de obicei din gura oamenilor frustrați. Ceea ce nu știu acești atotștiutori și atotcalomniatori este că la Argeș TV chiar s-a muncit și se muncește în continuare. Acei tineri, veniți majoritatea de pe băncile facultății, s-au format aici, și-au văzut lungul nasului și nu au deranjat pe nimeni (dintre colegi). Eu,...