Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Profesia fără profesionalism

Spuneam şi scriam cu câteva zile în urmă că am încredere că presa locală se va reabilita, atât în ochii cititorilor, cât şi în mintea jurnaliştilor. Îmi place să cred că n-am fost eu prea optimistă sau, mai grav, că n-am aberat în necunoştinţă de cauză.

Una dintre şansele de „ridica ştacheta” este aceea a accederii în piaţa media, în posturile de reporteri, redactori, redactori-şefi, crainici, moderatori, realizatori, exclusiv, a studenţilor şi absolvenţilor de Jurnalism. Iar cei care nu se încadrează în această primă cerinţă, dar îşi doresc o carieră ca ziarişti, să aibă un talent nativ care să recompenseze lipsa studiilor specializate.
Mi-ar plăcea să existe un club al jurnaliştilor argeşeni; în care să se întâlnească, să se păruiască (dacă vor), să schimbe idei şi păreri, să se cunoască dincolo de faţa pe care fiecare o afişează şi, cel mai important, să se coalizeze în faţa intereselor şi presiunilor care apar în profesie.

Efectele unei prese de calitate se vor resimţi clar asupra publicului: acesta, încet-încet, îşi va modifica mentalitatea întinată de atâtea violuri, crime, toate senzaţionale şi bombastice. Va învăţa să ceară o presă în folosul comunităţii, şi nu una care denigrează, pătează, deformează sau înjunghie (ea însăşi) lumea întreagă. Altfel, jurnalismul va rămâne, în senzaţionalul lui, o profesie fără profesionalism.

Comentarii

Crengu a spus…
Deocamdata,daca s-ar infiinta un club ar jurnalistilor argeseni,cred ca stii si tu de cine ar fi condus sau ce oameni ar face parte din el:aceiasi care,cum discutam la un seminar,tin breasla jurnalistica argeseana inchisa pentru studenti si absolventi de jurnalism!

Nu vreau sa spun ca ar trebui sa asteptam "sa se treaca" cei de acum ca sa putem noi schimba ceva! :p

Vreau si eu sa fiu optimista!Vreau sa cred ca se vor trezi curand,sau macar la timp si vor renunta la aceasta lipsa de profesionalism care duce senzationalul la extrem!
anamaria a spus…
eu sunt de parere ca presa,in romania,este in formare,inca nu si a gasit un format potrivit si inca mai cauta,partea proasta e ca incearca sa-si formeze cititorii.....insa nu cum ar trebui.datoria noastra e sa ne luptam sa impunem ce am invatat,sa ne bagam acolo unde simtim ca trebuie sa fim,in presa(presa scrisa,radio,tv).inca mai avem cate ceva de invatat si de la generatile trecute,insa eu zic ca merita sa luptam cateodata chiar cu ei pentru a schimba ceva in presa romaneasca.sunt la fel de optimista ca tine si incerc cu fiecare ocazie sa fac ceva;toate se vor schimba,dar in timp!;)

Postări populare de pe acest blog

Cu umor despre viața cu cinci copii, în „Tata este gras”, de Jim Gaffigan

De când sunt mămică, am citit câteva cărți de parenting și am răsfoit bloguri de profil, toate scrise de femei. Niciodată nu am avut curiozitatea să aflu și versiunea masculină a poveștilor de familie. Ei bine, îmi place să cred că încep să recuperez acum, prin intermediul cărții „Tata este gras”, de Jim Gaffigan, carte apărută la Editura ACT și Politon în 2015!   Să vă spun întâi ceva despre autor ca să înțelegeți de la bun început cu cine avem de-a face. Jim Gaffigan este un actor american care a jucat în filme de comedie (Hot Pursuit, Going the Distance, 17 Again, Away We Go, The Love Guru etc). Dacă românii îl cunosc din aceste filme, americanii sunt pur și simplu înnebuniți după spectacolele sale de stand-up, în care vorbește despre viața de familie, despre mâncare, pasiuni și viață sedentară, într-un limbaj  curat și fără injurii, numit de conaționalii săi „politically correct”.
În colecția de eseuri „Tata este gras”, Gaffigan descrie (cum altfel, dacă nu cu un umor de râzi în hoh…

Frances Hodgson Burnett - "Grădina secretă"

Dacă aș fi psiholog, aș recomanda această carte în tratamentul depresiilor, și spun asta cu toată convingerea. Citind-o, vei simți cum încolțesc în tine dragostea de natură și de frumos, la fel cum o fac trandafirii și crinii din fascinanta grădină secretă.

Cartea, care este una pentru copiii de toate vârstele, prezintă povestea unei fetițe din India rămasă orfană după ce holera îi seceră pe toți cei apropiați, ea fiind nevoită să plece în Anglia, la conacul unchiului Archibald Craven. Odată ajunsă la Misselthwaite Manor, începe o minunată aventură pentru Mary Lennox. Aici, ea va descoperi un conac cu 100 de camere, majoritatea încuiate, dar și o grădină secretă ale cărei porți au fost ferecate în urmă cu 10 ani, după ce stăpâna a murit. Bineînțeles că firea curioasă nu o poate ține pe copilă departe de grădina secretă și de povestea ei. În scurt timp, Mary cea sălbatică și "foarte încăpățânată", care nu știa și nici nu voia să-și facă prieteni, se schimbă complet, devine mai…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…