Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Calul... Traian

Cu ce greşeşte Băsescu în afirmaţiile sale jignitoare la adresa jurnaliştilor?
Cu multe, dar, în fapt, are numai de câştigat! Şi ştiţi de ce? Pentru că aşa cum el numeşte breasla jurnalistică pe oriunde apucă, la fel este aceasta privită şi judecată de către popor. Deci, ştie el, Traian de ce acuză şi denigrează.

Am privit reacţiile internauţilor la un articol postat pe un site de ştiri, în legătură cu afirmaţiile preşedintelui la adresa mass-media româneşti. Majoritatea au salutat jignirile, considerându-le justificate. Unii veneau chiar şi cu idei pentru stârpirea presei „de noroi” (senzaţională). Nimic rău în asta. Dar eu am primit din comentariile tuturor o dovadă incontestabilă că, pe lângă aceia care aprobă tot ce face şi ce spune Băsescu, sunt unii care taxează deciziile sale politice, sau de altă natură, dar dau aprobativ din cap când ex-şuviţatul denigrează presa românească.
Într-adevăr, una bucată presă de la noi se denigrează şi singură, nu-i nevoie de cineva sus-pus să observe şi să relateze ţării, că doar n-o fi nici lumea atât de încuiată, surdă, oarbă (sper!).
Încă de pe vremea când era primar al Capitalei, Băsescu era luat în vizorul presei, nelipsind aproape niciodată din buletinele de ştiri. Atunci i-a plăcut, pentru că i-a prins bine această mediatizare. Ulterior, s-a dovedit a fi un „cal troian”, care, o dată ajuns în ogorul încăpător al spaţiului public, a început să necheze şi să-şi arunce copitele în stânga şi-n dreapta, pocnind jurnaliştii în orgolii (şi bine ar fi fost dacă ar fi fost lovit doar cine trebuia!).
Personajul nu se va lăsa intimidat de reacţiile ziariştilor, pentru că, după cum am spus la început, în majoritate, românii îi ţin partea. Presa este privită ca un ceva indiscret, neprofesionist, o afacere profitabilă, un joc de interese. Şi-a pierdut rolul principal, în ochii multora, acela de a informa, săpându-şi singură groapa în care toată lumea, avizată sau nu, informată sau doar cu „gura mare”, consideră de cuviinţă să o împroaşte cu ţărână.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Să o cunoaștem mai bine pe bloggerița și scriitoarea Zăpă Strit!

Cu ceva timp în urmă vă vorbeam pentru prima dată despre Zăpă Strit și prima ei carte: "Dau totul pentru un secret". Vă spuneam că m-a impresionat foarte mult cartea, făcând parte din acea categorie de scrieri care-ți alină sufletul și te ajută să te descoperi. Privind înapoi, acum, după ce stările și impresiile s-au așezat pe rafturile minții și ale sufletului, pot spune cu mâna pe inimă că această carte merită recitită o dată pe lună. De ce? Ca să zâmbim, ca să iubim, ca să ne reamintim cine suntem. 

CITIȚI ȘI:
În așteptarea ta, Rodica
În oglindă
Așa că, dacă pentru mine "Dau totul pentru un secret" a devenit o carte atât de importantă, poate și pentru restul fanilor Zăpă Strit este la fel. În consecință, scriitoarea merită să ajungă, nu unde și-a propus, nici unde am vedea-o noi, ci acolo unde TREBUIE, unde i-a fost dat să ajungă. Adică, sus de tot, pe culmile succesului și ale celebrității. Sunt sigură că v-am stârnit dorința de a o cunoaște mai bine pe Adriana, cr…

Cerșetorul

Fănuț avea trei lei în buzunar. Mama îi îndesase de dimineață în geaca uzată de fâș și-i dăduse indicații clare:
- Ia ăștia să-ți iei ceva de mâncare. Un pachet de biscuiți și un iaurt. Sau un senviș de la chioșcul de lângă școală. Ai înțeles? L-a pupat și i-a urat o zi frumoasă, privindu-l de la scară cum dispare după bloc. Fănuț s-a întâlnit cu Daniel, colegul lui, și au început să discute aprins despre teme, despre învățătoare și despre Arina, blonda cu ochi albaștri care vine mereu la școală îmbrăcată în ștrampi și fuste deasupra genunchilor.  Frunze de arțar și de tei cad și se așează pe trotuar, pavându-le calea celor doi în nuanțe calde de galben. E frig. Mâinile camarazilor sunt îndesate în buzunare. Un vânt tăios suflă dinspre munte, aducând cu el aroma rece a zăpezii.
-    A nins la munte, zice Fănuț.
-    Da, a început de ieri. Am văzut la știri.
-    De abia aștept să ningă și la noi, să ieșim prin parc cu săniile.
Fănuț își ridică privirea printre crengile aproape goale. Cerul…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…