Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Rani Manicka - "Zeița orezului"

Încep această postare cu o recomandare: Cumpără cartea asta și citește-o în vacanța de vară/concediu! E atât de frumoasă și de exotică, încât nu o vei mai putea lăsa din mână și, în plus, va fi ca o perlă a bibliotecii proprii. Găsești în cartea asta de toate: mitologie asiatică, tradiții, obiceiuri, gastronomie, caractere puternice și, desigur, o lume fascinantă și încântătoare.


 "Zeița orezului" este o saga malaysiană ce se întinde pe 576 de pagini și cuprinde viețile tumultuoase a patru generații. Romanul este scris din mai multe perspective, ca niște piese de puzzle care alcătuiesc un întreg plin de mistere ce se lasă pătruns spre final.

Totul începe cu povestea lui Lakshmi din Ceylon, care, amăgită de iluzia unei vieți bogate, se mărită, la doar 14 ani, cu bărbatul matur ales de mama ei. Odată ajunsă la casa bărbatului  din Malaysia, Lakshmi descoperă că bogățiile promise sunt o cocioabă și o palmă de pământ, iar, colac peste pupăză, salariul de 220 de ringgiți al soțului ei este vânat lună de lună de cămătari. În fața atâtor nevoi și probleme, Lakshmi nu se lasă bătută și reușește să economisească și să pună bazele unei familii numeroase, prin hărnicia, agerimea și flerul ei. Cei șase copii care i se nasc (dar și nepoții sau strănepoata) vor păstra cu toții imaginea de "Zeiță a orezului" atunci când vine vorba despre ea.

Cartea prezintă unele imagini cu un puternic impact emoțional (cum ar avertiza mass-media zilelor noastre): tunsul fetelor și dosirea sub pământ în timpul ocupației japoneze din cel de-al Doilea Război Mondial, strânsul picioarelor chinezoaicelor pentru a fi pe placul bărbaților, felul cum Raja, băiatul îmblânzitorului de șerpi, face o cobră să danseze privind-o în ochi, destinul crud al slujitoarei Mui Tsai, care naște prunci ce îi sunt luați pe rând de soțiile stăpânului ei... și câte și mai câte. 

Am descoperit multe citate faine pe parcursul ei (pe care le puteți găsi pe pagina de facebook a blogului), dar am rămas la unul despre alăptare, care m-a răscolit și m-a fascinat totodată:

"Mama m-a alăptat până la vârsta de aproape șapte ani. Alergam la joacă neastâmpărată cu prietenii mei până ce foamea sau setea mă îmboldeau s-o zbughesc înapoi acasă, la răcoare, unde o strigam nerăbdătoare pe mama. Și, indiferent ce făcea, îi dădeam la o parte sariul și-mi potriveam gura în dreptul movilițelor moi, slobode, de piele arămie. Îmi îngropam capul și umerii în culcușul sariului ei aspru de bumbac, ce-i purta parfumul, mă abandonam în dragostea nevinovată din laptele ei care îmi curgea în gură și în confortul cald al acelor sunete liniștite de supt pe care le făceam în îmbrățișarea pielii ei. Încercările vieții, anii plini de greutăți care au urmat n-au reușit să-mi șteargă amintirea acelui gust sau sunet" .

Senzația pe care am avut-o când am închis coperțile acestei cărți pentru ultima oară a fost aceea a unui dor neînțeles, dorul de o lume pe care am pătruns-o prin intermediul acestei scriituri deosebite, dar pe care o las în urmă fără să vreau. 

"Zeița orezului" este romanul de debut al lui Rani Manicka (wow! ce debut!). Manicka este din Malaysia, dar locuiește în Anglia. Nu cred că are rost să vă mai spun că este o romancieră de succes internațional!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Să o cunoaștem mai bine pe bloggerița și scriitoarea Zăpă Strit!

Cu ceva timp în urmă vă vorbeam pentru prima dată despre Zăpă Strit și prima ei carte: "Dau totul pentru un secret". Vă spuneam că m-a impresionat foarte mult cartea, făcând parte din acea categorie de scrieri care-ți alină sufletul și te ajută să te descoperi. Privind înapoi, acum, după ce stările și impresiile s-au așezat pe rafturile minții și ale sufletului, pot spune cu mâna pe inimă că această carte merită recitită o dată pe lună. De ce? Ca să zâmbim, ca să iubim, ca să ne reamintim cine suntem. 

CITIȚI ȘI:
În așteptarea ta, Rodica
În oglindă
Așa că, dacă pentru mine "Dau totul pentru un secret" a devenit o carte atât de importantă, poate și pentru restul fanilor Zăpă Strit este la fel. În consecință, scriitoarea merită să ajungă, nu unde și-a propus, nici unde am vedea-o noi, ci acolo unde TREBUIE, unde i-a fost dat să ajungă. Adică, sus de tot, pe culmile succesului și ale celebrității. Sunt sigură că v-am stârnit dorința de a o cunoaște mai bine pe Adriana, cr…

Cerșetorul

Fănuț avea trei lei în buzunar. Mama îi îndesase de dimineață în geaca uzată de fâș și-i dăduse indicații clare:
- Ia ăștia să-ți iei ceva de mâncare. Un pachet de biscuiți și un iaurt. Sau un senviș de la chioșcul de lângă școală. Ai înțeles? L-a pupat și i-a urat o zi frumoasă, privindu-l de la scară cum dispare după bloc. Fănuț s-a întâlnit cu Daniel, colegul lui, și au început să discute aprins despre teme, despre învățătoare și despre Arina, blonda cu ochi albaștri care vine mereu la școală îmbrăcată în ștrampi și fuste deasupra genunchilor.  Frunze de arțar și de tei cad și se așează pe trotuar, pavându-le calea celor doi în nuanțe calde de galben. E frig. Mâinile camarazilor sunt îndesate în buzunare. Un vânt tăios suflă dinspre munte, aducând cu el aroma rece a zăpezii.
-    A nins la munte, zice Fănuț.
-    Da, a început de ieri. Am văzut la știri.
-    De abia aștept să ningă și la noi, să ieșim prin parc cu săniile.
Fănuț își ridică privirea printre crengile aproape goale. Cerul…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…