Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Rani Manicka - "Zeița orezului"

Încep această postare cu o recomandare: Cumpără cartea asta și citește-o în vacanța de vară/concediu! E atât de frumoasă și de exotică, încât nu o vei mai putea lăsa din mână și, în plus, va fi ca o perlă a bibliotecii proprii. Găsești în cartea asta de toate: mitologie asiatică, tradiții, obiceiuri, gastronomie, caractere puternice și, desigur, o lume fascinantă și încântătoare.


 "Zeița orezului" este o saga malaysiană ce se întinde pe 576 de pagini și cuprinde viețile tumultuoase a patru generații. Romanul este scris din mai multe perspective, ca niște piese de puzzle care alcătuiesc un întreg plin de mistere ce se lasă pătruns spre final.

Totul începe cu povestea lui Lakshmi din Ceylon, care, amăgită de iluzia unei vieți bogate, se mărită, la doar 14 ani, cu bărbatul matur ales de mama ei. Odată ajunsă la casa bărbatului  din Malaysia, Lakshmi descoperă că bogățiile promise sunt o cocioabă și o palmă de pământ, iar, colac peste pupăză, salariul de 220 de ringgiți al soțului ei este vânat lună de lună de cămătari. În fața atâtor nevoi și probleme, Lakshmi nu se lasă bătută și reușește să economisească și să pună bazele unei familii numeroase, prin hărnicia, agerimea și flerul ei. Cei șase copii care i se nasc (dar și nepoții sau strănepoata) vor păstra cu toții imaginea de "Zeiță a orezului" atunci când vine vorba despre ea.

Cartea prezintă unele imagini cu un puternic impact emoțional (cum ar avertiza mass-media zilelor noastre): tunsul fetelor și dosirea sub pământ în timpul ocupației japoneze din cel de-al Doilea Război Mondial, strânsul picioarelor chinezoaicelor pentru a fi pe placul bărbaților, felul cum Raja, băiatul îmblânzitorului de șerpi, face o cobră să danseze privind-o în ochi, destinul crud al slujitoarei Mui Tsai, care naște prunci ce îi sunt luați pe rând de soțiile stăpânului ei... și câte și mai câte. 

Am descoperit multe citate faine pe parcursul ei (pe care le puteți găsi pe pagina de facebook a blogului), dar am rămas la unul despre alăptare, care m-a răscolit și m-a fascinat totodată:

"Mama m-a alăptat până la vârsta de aproape șapte ani. Alergam la joacă neastâmpărată cu prietenii mei până ce foamea sau setea mă îmboldeau s-o zbughesc înapoi acasă, la răcoare, unde o strigam nerăbdătoare pe mama. Și, indiferent ce făcea, îi dădeam la o parte sariul și-mi potriveam gura în dreptul movilițelor moi, slobode, de piele arămie. Îmi îngropam capul și umerii în culcușul sariului ei aspru de bumbac, ce-i purta parfumul, mă abandonam în dragostea nevinovată din laptele ei care îmi curgea în gură și în confortul cald al acelor sunete liniștite de supt pe care le făceam în îmbrățișarea pielii ei. Încercările vieții, anii plini de greutăți care au urmat n-au reușit să-mi șteargă amintirea acelui gust sau sunet" .

Senzația pe care am avut-o când am închis coperțile acestei cărți pentru ultima oară a fost aceea a unui dor neînțeles, dorul de o lume pe care am pătruns-o prin intermediul acestei scriituri deosebite, dar pe care o las în urmă fără să vreau. 

"Zeița orezului" este romanul de debut al lui Rani Manicka (wow! ce debut!). Manicka este din Malaysia, dar locuiește în Anglia. Nu cred că are rost să vă mai spun că este o romancieră de succes internațional!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Hermann Hesse - „Siddhartha”

Am o slăbiciune pentru cărțile lui Hermann Hesse, scriitorul german care în 1946 a luat Premiul Nobel. Ce iubesc pur și simplu la operele lui? Sunt mai multe lucruri, dar, în principal, mă fascinează personajele sale, care-și caută cu stăruință sensul în viață.

„Siddhartha” a fost pentru mine o revelație. Citind această carte am avut un sentiment amestecat de pace și frumos pe care nu-l mai simțisem de foarte mult timp. Tocmai de aceea cred că nu-l voi uita niciodată pe Siddhartha, fiul de brahman care pleacă din casa tatălui său pentru a se descoperi. Și despre niciun alt lucru de pe lumea asta nu știu mai puțin ca despre mine, despre Siddhartha!

Urmărindu-i periplul prin India, m-am întrebat de ce, în general,  omul simte nevoia să-și ia lumea în cap ca să-și cunoască sufletul. Și m-am gândit că oricât de istovitor și de paradoxal ți-ar părea uneori acest drum al cunoașterii de sine, tot vei simți la un moment dat că merită cu vârf și îndesat tot efortul. Pentru că (nu-i așa?) farmecul…

Zăpă Strit - „Cavalerii mesei oltenești”

Pe masă - zaibăr, gogoși și prăjituri, de-ți plouă-n gură, nu alta. Pe scaune, lume multă ca la spectacolele lui Fuego. Atmosfera - destinsă și caldă. Oare ce se-ntâmplă aici? S-o da ceva gratis? Or fi tigăi la promoție? Mai ceva, muică! Se lansează Cavalerii mesei oltenești (august, 2017, Editura Smart Publishing)! Zăpă Strit a dat iar lovitura, după succesul volumului său de debut „Dau totul pentru un secret”!

 A venit lume din toată țara la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu”! Ba chiar, unii au lăsat răcoarea Londrei, pentru canicula Piteștiului, doar pentru a o vedea în carne și oase pe cea care le descrețește frunțile, în fiecare zi, cu textele ei savuroase, pline de umor. N-ai cum să n-o iubești pe Adriana - Zăpă Strit! N-ai cum! Ți se cuibărește acolo în inimă și nu mai pleacă nici cu procuratura! Și știți de ce? Pentru că Adriana scrie onest și sensibil, așa cum e ea. Cuvintele ei curg cu lejeritate, dându-i și cititorului încredere să se deschidă, să se asculte pe dinăuntru …