Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Rani Manicka - "Zeița orezului"

Încep această postare cu o recomandare: Cumpără cartea asta și citește-o în vacanța de vară/concediu! E atât de frumoasă și de exotică, încât nu o vei mai putea lăsa din mână și, în plus, va fi ca o perlă a bibliotecii proprii. Găsești în cartea asta de toate: mitologie asiatică, tradiții, obiceiuri, gastronomie, caractere puternice și, desigur, o lume fascinantă și încântătoare.


 "Zeița orezului" este o saga malaysiană ce se întinde pe 576 de pagini și cuprinde viețile tumultuoase a patru generații. Romanul este scris din mai multe perspective, ca niște piese de puzzle care alcătuiesc un întreg plin de mistere ce se lasă pătruns spre final.

Totul începe cu povestea lui Lakshmi din Ceylon, care, amăgită de iluzia unei vieți bogate, se mărită, la doar 14 ani, cu bărbatul matur ales de mama ei. Odată ajunsă la casa bărbatului  din Malaysia, Lakshmi descoperă că bogățiile promise sunt o cocioabă și o palmă de pământ, iar, colac peste pupăză, salariul de 220 de ringgiți al soțului ei este vânat lună de lună de cămătari. În fața atâtor nevoi și probleme, Lakshmi nu se lasă bătută și reușește să economisească și să pună bazele unei familii numeroase, prin hărnicia, agerimea și flerul ei. Cei șase copii care i se nasc (dar și nepoții sau strănepoata) vor păstra cu toții imaginea de "Zeiță a orezului" atunci când vine vorba despre ea.

Cartea prezintă unele imagini cu un puternic impact emoțional (cum ar avertiza mass-media zilelor noastre): tunsul fetelor și dosirea sub pământ în timpul ocupației japoneze din cel de-al Doilea Război Mondial, strânsul picioarelor chinezoaicelor pentru a fi pe placul bărbaților, felul cum Raja, băiatul îmblânzitorului de șerpi, face o cobră să danseze privind-o în ochi, destinul crud al slujitoarei Mui Tsai, care naște prunci ce îi sunt luați pe rând de soțiile stăpânului ei... și câte și mai câte. 

Am descoperit multe citate faine pe parcursul ei (pe care le puteți găsi pe pagina de facebook a blogului), dar am rămas la unul despre alăptare, care m-a răscolit și m-a fascinat totodată:

"Mama m-a alăptat până la vârsta de aproape șapte ani. Alergam la joacă neastâmpărată cu prietenii mei până ce foamea sau setea mă îmboldeau s-o zbughesc înapoi acasă, la răcoare, unde o strigam nerăbdătoare pe mama. Și, indiferent ce făcea, îi dădeam la o parte sariul și-mi potriveam gura în dreptul movilițelor moi, slobode, de piele arămie. Îmi îngropam capul și umerii în culcușul sariului ei aspru de bumbac, ce-i purta parfumul, mă abandonam în dragostea nevinovată din laptele ei care îmi curgea în gură și în confortul cald al acelor sunete liniștite de supt pe care le făceam în îmbrățișarea pielii ei. Încercările vieții, anii plini de greutăți care au urmat n-au reușit să-mi șteargă amintirea acelui gust sau sunet" .

Senzația pe care am avut-o când am închis coperțile acestei cărți pentru ultima oară a fost aceea a unui dor neînțeles, dorul de o lume pe care am pătruns-o prin intermediul acestei scriituri deosebite, dar pe care o las în urmă fără să vreau. 

"Zeița orezului" este romanul de debut al lui Rani Manicka (wow! ce debut!). Manicka este din Malaysia, dar locuiește în Anglia. Nu cred că are rost să vă mai spun că este o romancieră de succes internațional!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

După deget

Acesta este noul trend în politica românească: datul după deget. Băsescu jură pe Biblie că "nu i-a dat un pumn în plex sau în faţă" copilului de la Ploieşti (aţi observat pesemne că nu a jurat că nu l-a lovit), Geoană s-a dus să se "relaxeze", cu o zi înainte de marea confruntare, acasă la mogulul Vântu. Între un preşedinte mincinos, agresiv, beţiv, manipulator, jucător, actor şi unul Prostănac, moale, influenţabil, care nu gândeşte cu propriul creier , pe cine aţi alege dacă aţi avea ghinionul de neşansă ca duminică să se organizeze alegeri?

O, ce veste minunată!

Am câştigat locul II la concursul de proză arhiscurtă organizat de Mircea Popescu (Trilema) şi, odată cu el, 200 RON. Dacă v-aş spune că banii nu mă încălzesc, n-aţi crede. Dar eu vă spun (chiar dacă mi-am planificat deja ce o să fac cu ei). Am tresăltat văzând că unii cititori au crezut în PA-ul meu, am primit o dovadă că nu ar fi recomandat să mă opresc din scris. Cred că fiecare dintre noi cei care vrem să facem ceva cu frumoasele cuvinte, nu numai să le irosim, avem nevoie de acest imbold. Le mulţumesc votanţilor mei şi îi felicit pe toţi participanţii. Am citit acolo nişte texte extraordinare! În continuare vă las cu PA-ul meu cel purtător de noroc, care a intrat cu #5 în concurs: "Sunt un ceas de masă fericit. Ceea ce, pentru un anodin de condiţia mea, e o performanţă. În fiecare dimineaţă îi alung somnul, iar EA, drept răsplată, mă loveşte cu pumnul în cap. Şi tac. Şi rabd. Şi mai rău o doresc. Dar astăzi, astăzi neamul ceasornicelor, de la obelisc încoace, e invidios pe m

CA SĂ fiu eu fericită...

În această dimineaţă m-am trezit foarte greu (de când mi-am pus draperii e numai noapte în dormitor). Am venit la serviciu, tonomatul mi-a livrat o cafea neobişnuit de amară. Am intrat pe bloguri, nimic să mă atragă. Numai Farmville mă mai tentează, acolo mai mulg o vacă, mai cultiv nişte floarea soarelui, mai stau pe o bancă, în mijlocul naturii... Şi trebuie să recunosc, viaţa asta îmi surâde tare mult. Parcă m-aş lua şi eu după draga de Simf şi să schimb confortul urban cu libertatea rurală. Mi-ar plăcea să muncesc la câmp, în loc să-mi distrug ochii la calculator şi creierii cu stres. Să mă trezesc în zori, să simt cum respiră natura şi să pornesc, doar cu un ulcior de apă proaspătă, la muncile ogoarelor. Iar seara, după atâta muncă, să mă răsfăţ cu o delicatesă culinară preparată din legumele şi fructele culese tot de mâna mea. Aşa că, bărbate drag, pune mâna şi schimbă Prima casă de la bloc cu cea de-a doua: de la ţară. Promit că învăţ să-ţi cos cămăşile de in rupte atunci când