Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Ben Okri - "În Arcadia"


Sunt fericită, tare fericită că am terminat de citit cartea asta! Când m-am pus să o citesc, nu credeam în veci că o voi duce până la sfârșit. De ce? Pentru că stilul mi se părea prea apăsător, că nu reușeam neam să stabilesc o conexiune cu ideea și personajele. Pe parcurs, mi-am schimbat atitudinea ușor-ușor, am început să văd, printre rândurile încărcate de întrebări și frământări, o sămânță de încredere. Și da, recunosc că nu aș putea citi o carte totalmente pesimistă și greoaie, că doar nu-s masochistă (cred...)!

"În Arcadia" este o călătorie inițiatică în care pornește o echipă de filmare alcătuită din persoane care au eșuat în plan personal și profesional: "Echipa celor șase ratați ai iadului. Dacă nu ne ucidem între noi, vom crea o nouă religie". Protagoniștii sunt frustrați de eșecul vieților lor și văd acest nou proiect, ale cărui etape le sunt revelate pe parcurs, ca pe o binevenită evadare din cotidian. 

Cartea orbitează în jurul tabloului lui Nicolas Poussin - "Păstorii din Arcadia" și te face să te întrebi care este Arcadia ta, locul tău de evadare și de fericire netulburată, pornind de la mesajul ET IN ARCADIA EGO (Și eu am fost în Arcadia).


Și ca să vă dumiriți ce e și cu Arcadia asta, vă redau definiția din DEX:

ARCÁDIA s.f. Curent literar italian și european ale cărui principii au fost elaborate de membrii academiei „Arcadia” (întemeiată la 1690) și care orientau poezia către arta bucolică, simplă și clară a elegiei grecești și latine. [Pron. -di-a. / < it. arcadia, cf. Arcadia – provincie din Grecia antică, patria mitică a artei bucolice (SURSA: dexonline.ro).

Romanul tratează tema morții în raport cu viața, a artei în raport cu omul și, ca orice operă de acest gen, e plin de filosofări ce pot plictisi și chiar agasa, la un moment dat (mă refer aici la cei profani, ca mine). Dar după ce am închis coperțile pentru ultima dată, am realizat că am reușit și eu să trec cu bine prin această călătorie, care m-a marcat într-o oarecare măsură, la fel ca și pe eroii de față. 

Ben OKRI e un nume cu greutate în literatura africană. S-a născut în 1959 în nordul Nigeriei. Pentru romanul poetic "Drumul înfometat" (pe care sper să-l citesc într-o bună zi!) a luat premiul Booker. "În Arcadia" a fost publicat în 2002.

Câteva citate:

"O cameră de filmat este un instrument al diavolului";
"Nimic nu este mai groaznic decât un cinic care începe să profețească";
"Lumina poate fi produsă artificial. Întunericul, din punct de vedere tehnologic, nu poate fi produs de oameni. În societate, este adevărat tocmai contrariul: este mai ușor să creezi întuneric decât să creezi lumină";
 "Toată omenirea nu este decât o singură ființă, un copil, o celulă, o idee, un gând, o dramă închisă într-un stadiu";
"Arta țâșneste și din înstrăinare și din pierdere. Arta înlocuiește ceea ce am pierdut din suflet. Este o substituire magică";
"Ultimele zile ale lucrurilor frumoase sunt cele mai artistice";
"Arta este găsirea unui nou tărâm natal și în același timp plecarea într-o călătorie";
"Nu mă deranjează eșecul; trebuie să treci peste el pentru a atinge măreția";
"Luați-vă de mâini și considerați natura ca fiind cea mai importantă! Viața nu are un sens mai măreț decât să se transforme în florile dragostei. În acest fel, moartea emană lumină și iadul este înlăturat";
"Pictura este o inscripție pe pielea timpului".

 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cu umor despre viața cu cinci copii, în „Tata este gras”, de Jim Gaffigan

De când sunt mămică, am citit câteva cărți de parenting și am răsfoit bloguri de profil, toate scrise de femei. Niciodată nu am avut curiozitatea să aflu și versiunea masculină a poveștilor de familie. Ei bine, îmi place să cred că încep să recuperez acum, prin intermediul cărții „Tata este gras”, de Jim Gaffigan, carte apărută la Editura ACT și Politon în 2015!   Să vă spun întâi ceva despre autor ca să înțelegeți de la bun început cu cine avem de-a face. Jim Gaffigan este un actor american care a jucat în filme de comedie (Hot Pursuit, Going the Distance, 17 Again, Away We Go, The Love Guru etc). Dacă românii îl cunosc din aceste filme, americanii sunt pur și simplu înnebuniți după spectacolele sale de stand-up, în care vorbește despre viața de familie, despre mâncare, pasiuni și viață sedentară, într-un limbaj  curat și fără injurii, numit de conaționalii săi „politically correct”.
În colecția de eseuri „Tata este gras”, Gaffigan descrie (cum altfel, dacă nu cu un umor de râzi în hoh…

Frances Hodgson Burnett - "Grădina secretă"

Dacă aș fi psiholog, aș recomanda această carte în tratamentul depresiilor, și spun asta cu toată convingerea. Citind-o, vei simți cum încolțesc în tine dragostea de natură și de frumos, la fel cum o fac trandafirii și crinii din fascinanta grădină secretă.

Cartea, care este una pentru copiii de toate vârstele, prezintă povestea unei fetițe din India rămasă orfană după ce holera îi seceră pe toți cei apropiați, ea fiind nevoită să plece în Anglia, la conacul unchiului Archibald Craven. Odată ajunsă la Misselthwaite Manor, începe o minunată aventură pentru Mary Lennox. Aici, ea va descoperi un conac cu 100 de camere, majoritatea încuiate, dar și o grădină secretă ale cărei porți au fost ferecate în urmă cu 10 ani, după ce stăpâna a murit. Bineînțeles că firea curioasă nu o poate ține pe copilă departe de grădina secretă și de povestea ei. În scurt timp, Mary cea sălbatică și "foarte încăpățânată", care nu știa și nici nu voia să-și facă prieteni, se schimbă complet, devine mai…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…