Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!
Un comentariu

John Steinbeck - "Pășunile Raiului"

V-am zis! V-am zis că m-am îndrăgostit de scrierile lui John Steinbeck! Am terminat de citit "Șoareci și oameni" și am rămas într-o reverie frumoasă din care nu puteam ieși. Reveria asta mă îndemna să mai citesc măcar o carte a acestui autor, despre care Dallas Morning News scria: "A cunoscut și a înțeles America și pe americani mai bine decât oricare alt scriitor din secolul XX".

John Steinbeck s-a născut în 1902, în Salinas - California. A urmat cursurile unei facultăți de biologie marină pe care nu a terminat-o niciodată. Deși primele tentative literare nu au fost reușite, nu s-a descurajat. Și bine a făcut, pentru că, în 1962, cu șase ani înainte să moară, a primit Premiul Nobel pentru Literatură, lăsând în urmă opere apreciate de public și critici.


Steinbeck a devenit unul dintre preferații mei, și nici măcar nu i-am citit operele cele mai bune (urmează!). Ce mă atrage cel mai mult ar fi greu de spus! Pur și simplu, tot ce a așternut el pe foaie îmi intră direct la suflet și mă face să-mi doresc să citesc mii și mii de pagini ce-i poartă semnătura.

Operele lui Steinbeck pot fi sintetizate și comentate, dar vor pierde sigur, în acest fel, din esență și din frumusețe. Romanele acestui autor trebuie citite și trăite la intensitate maximă, are grijă de asta autorul. 

În consecință, nu am prea multe să vă spun despre "Pășunile Raiului, decât că este un roman alcătuit din mai multe povestiri ce au legătură între ele. Cadrul natural este însă, așa cum o arată și numele, unul de basm: "o vale largă, acoperită cu pășuni înverzite, mărginite de coline care le feresc de neguri și de vânt, cu stejari falnici înălțându-se deasupra pajiștilor întinse". Ai crede că-n acest decor de vis se petrec numai lucruri idilice, dar cele 20 de familii care viețuiesc aici, după un secol, își poartă dramele, neîmplinirile, satisfacțiile sau decăderile ca oricare altă ființă de pe Terra: copii cu probleme mintale, surori prostituate, adulți care nu-și găsesc locul și rostul în lumea asta - acestea fiind doar  câteva exemple.

Pe lângă loc, povestirile mai au în comun parcursul: pornesc optimist, se desfășoară imprevizibil și sfârșesc prin moarte sau prin declin. 

Și din nou constat că aș mai citi încă o carte de-a lui Steinbeck! Zic pas, totuși, pentru că mă așteaptă pe noptieră bijuteria unei scriitoare de Pulitzer!
Etichete:

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Ce părere aveţi?

Vă spun doar atât: face parte dintr-un proiect măreţ la care ţin foarte mult, deci, am nevoie de reacţii! "Acelaşi parc tivit de arţari i se arăta şi acum la fel de trist. Vrăbiile săgetau văzduhul atât de alert şi precipitat, încât i se părea că sunt nişte puncte pictate furios şi rapid de un artist cuprins de febra creaţiei. Nu se mai mişca. Încerca să simtă tot, să prindă acele momente tăiate şi răsuflate într-un cotlon fraged al minţii şi să le păstreze acolo ca într-o puşculiţă. Ori de câte ori îi mai apărea în cadru câte o faţă sau chiar câte o bancă de lemn, care sta ţeapănă şi inertă în aşteptarea unui trup cald, se oprea. Îşi fremăta întreaga faţă, scoţându-şi nevralgic ochii din orbite. Un nou fragment prindea contur şi nu trebuia să dea greş pentru nimic în lume. Scrâşnea din dinţi de parcă ar fi vrut să şi-i spargă şi, în acelaşi timp, cu un efort familiar, îşi dilata nările groase şi vinete. După câteva momente, istovit de atâta schimonoseală, părea că se dă bătut. D...
16 comentarii
Citiți mai multe

Câinii latră, ursul merge

Dacă ar fi să caracterizez cumva presa din Argeș, nu aș face-o prin prisma produselor media, ci prin prisma oamenilor care lucrează în această branșă. De mai bine de un an, am tot mers cu ei la conferințe, i-am citit, am interacționat. Când s-a deschis Argeș TV au dat buzna majoritatea cu cv-uri. Cum au venit, așa au plecat, iar apoi ce să facă și ei, ca niște câini cu cozile între picioare ce erau? S-au apucat să arunce cu tot ce puteau înspre tânărul colectiv care se formase: habar n-au cu ce se mănâncă presa (de parcă ei, lucrători la Washington Post de Pitești, aveau), sunt "pipițe și pițiponci", sunt "lingăii" lui Penescu, sunt pierduți. Acuze care ies de obicei din gura oamenilor frustrați. Ceea ce nu știu acești atotștiutori și atotcalomniatori este că la Argeș TV chiar s-a muncit și se muncește în continuare. Acei tineri, veniți majoritatea de pe băncile facultății, s-au format aici, și-au văzut lungul nasului și nu au deranjat pe nimeni (dintre colegi). Eu,...
21 de comentarii
Citiți mai multe

Hai să facem un club al bloggerilor!

Am văzut mai demult un film cu un club de carte în memoria scriitoarei Jane Austen (ştiţi voi, Mândrie şi Prejudecată). Membrii se întâlneau săptămânal (parcă!) şi aveau ca temă să citească o carte scrisă de Austen şi să povestească apoi ce le-a plăcut, ce i-a marcat, în fine să facă un fel de recenzie personalizată a cărţii respective. Pe moment m-a încântat şi pe mine această idee, chiar îmi spuneam: cât de mişto e să întâlneşti câteva persoane cu care să împărtăşeşti pasiunea cititului. Am abandonat ideea la fel de simplu pe cum am întâlnit-o, fiind convinsă că în vecii vecilor n-aş avea cu cine să pun în practică aşa ceva. Şi totuşi. Astăzi am primit un mesaj pe twitter de la colega Ema (aşa suntem noi fete emancipate şi, deşi avem ocazia să vorbim face2face, folosim şi acest mijloc de comunicare) în care spunea cam aşa: "poate reusim sa facem si nou un fel de club de carteb(bookclub), ca tot mi-a venit pofta de citit :) Te gandesti si imi zici". Aşa că, dacă printre vo...
22 de comentarii
Citiți mai multe