Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Uite-o că nu e!

sursă foto
Fenomene paranormale se mai întâmplă prin Piteştiul ăsta cel plin de evenimente. După ce municipalitatea a hotărât să marcheze locul (nu teritoriul) fostei biserici Sfântul Nicolae cu ceas, minunea kitchsoasă n-a durat decât un pic. Acum, dacă treceţi prin zonă, n-o să mai vedeţi macheta cea cu turle de forma mămăligilor. Totul a dispărut. Să fie asta pentru că primarul şi-o fi dat seama că în loc să readucă în atenţie fostul monument, mai rău îi face de râs amintirea? Sau s-o fi gândit că înălţimea machetei o egalează pe cea a... Bocului?
Oricum ar fi, e bine că nu mai e!
Sau poate participă la emisiunea aia, Pimp my... kitsch! Doamne ajută!

Comentarii

papabembe a spus…
biserica e la loc sigur şi ultrasecret, adăpostită într-o bază militară de care nu ştie nimeni.
autorul faptei este chiar cel care a avut măreaţa idee a minusculului proiect (sau invers).
lucrarea de traforaj îşi caută acoperiş nou de cupru, că cel vechi s-a deteriorat. în acest sens, au fost contractaţi doi ţigani cazangii, care îşi vor pune mustăţile şi pălăriile la contribuţie şi vor restaura acoperişul, turlele, instalaţia electrică, de aer condiţionat şi de canalizare a monumentului istoric, care, alături de alte kitchioase, face faima oraşului nostru peste hotare.
eu am donat deja un sul de liţă.
Logatu a spus…
Va fi refacuta. Gratis. ;)
Geocer a spus…
Stiu ca o acoperisera cu o husa. Acum au luat-o de tot de-acolo?
gamalia a spus…
Am inteles ca vrea sa refaca acoperisul... Sa nu mai semene cu cazanul in care face mamaie tuica.
simf a spus…
vocile din capul lui remus mi-au transmis asa: acum nu se mai demoleaza biserici, ci se iau cu totul!
Andreea Lazar a spus…
Am vazut ca si tu ai piese preferate in postul de mai jos,poate ma ajuti sa strangem cateva piese care "ne inmoaie de tot",te astept pe blogul meu.
Andreea.
Raluca Nicula a spus…
papabembe, eu cred ca ideea a fost buna, numai ca n-a fost pusa in practica asa cum trebuia;
Logatu, asa se aude pe la Mioveni? :P
Geocer, pai da!
Gamalia, cata dreptate ai, chiar semanau cu ce ai zis tu :))
simf, :))
ArgesForum a spus…
Bine ca am scapat de ea. S-o tina primarul al el in vitrina.
Mişu a spus…
Gata, au luat-o de acolo! Yupiii! Să mai spună lumea că vorba scrisă n-are putere!
COSTI a spus…
Centrul Pitestiului a fost vaduvit (in sfarsit) de prezenta acestei "minunatii". Poporul, de fel nepretentios la valorile estetice, nu a pierdut ocazia de a se trage in poza cu kitsch-ul pe fundal. Altii, afectati de simbolistica, se inchinau cu piosenie ca la o catedrala. Am vazut si cativa tigani facandu-si calcule, in timp ce sorbeau din ochi sclipirea ridicolului acoperis din cupru...

Postări populare de pe acest blog

Cu umor despre viața cu cinci copii, în „Tata este gras”, de Jim Gaffigan

De când sunt mămică, am citit câteva cărți de parenting și am răsfoit bloguri de profil, toate scrise de femei. Niciodată nu am avut curiozitatea să aflu și versiunea masculină a poveștilor de familie. Ei bine, îmi place să cred că încep să recuperez acum, prin intermediul cărții „Tata este gras”, de Jim Gaffigan, carte apărută la Editura ACT și Politon în 2015!   Să vă spun întâi ceva despre autor ca să înțelegeți de la bun început cu cine avem de-a face. Jim Gaffigan este un actor american care a jucat în filme de comedie (Hot Pursuit, Going the Distance, 17 Again, Away We Go, The Love Guru etc). Dacă românii îl cunosc din aceste filme, americanii sunt pur și simplu înnebuniți după spectacolele sale de stand-up, în care vorbește despre viața de familie, despre mâncare, pasiuni și viață sedentară, într-un limbaj  curat și fără injurii, numit de conaționalii săi „politically correct”.
În colecția de eseuri „Tata este gras”, Gaffigan descrie (cum altfel, dacă nu cu un umor de râzi în hoh…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…

Bătrânul cu floare la pălărie

#dinscrierilemele

Îl văd în fiecare marți, când mă întorc de la facultate. E neschimbat. Același corp aplecat, cu picioare crăcănate și înțepenite. De fiecare dată, poartă o geacă de piele în culoarea ciocolatei, cam veche, probabil la modă prin anii 80. Pălăria gri, de postav, stă neclintită pe capul pleșuv. Să aibă în jur de 75 de ani, tot atât cât a avut bunicul meu înainte să se prăpădească. Dar bunicul meu a trăit la țară și nu avea nimic din postura aceasta sobră și elevată a bătrânului din fața mea. 
    Acum o lună, am aflat că-l cheamă Nelu Mihalcea. Stăteam cufundată într-o carte de-a lui Murakami, pe o bancă din parcul Tineretului. El, ca de obicei, hrănea porumbeii dintr-o pungă plină cu grâu. Un copil de vreo patru ani, bucălat și înfofolit într-o salopetă pufoasă de fâș, s-a apropiat și i-a strigat pe un ton alintat:
- Vleau să fac papa la polumbei!
- Îti plac porumbeii?
- Da. Și vleau papa la ei!
- Bagă mânuța și ia de aici! 
    Însoțitoarea micuțului, o bonă cam de seama m…