Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Simfonie fără vlagă

Ca niciodată! Să particip eu la Simfonie şi să nu simt nevoia de a căra după mine aparatul foto şi a imortaliza câte ceva demn de mediatizare. Neah! O simfonie fără vlagă. Eu aşa am perceput ediţia din acest an a marii sărbători piteştene.
Anul ăsta Simfonia a fost insipidă şi incoloră (de inodor nu poate fi problema, atâta timp cât şi acum mai am în nări mirosul de mici). Nu tu lalele în Piteşti, decât câteva ameţite pe te-miri-unde, nu tu parfum de sărbătoare cu fast, nu tu farmec. Mă întreb oare cum s-or fi simţit participanţii? S-au delectat simţurile lor cu ceva încântător? Mă îndoiesc tare!
Revenind la lalele. Voi chiar credeţi că oraşul ăsta trebuie să mai stea sub semnul lor, atâta timp cât de la an la an se răresc o dată cu spaţiile verzi? Cum se poate numi un municipiu "Oraşul lalelelor", din moment ce singurele lalele sunt plantate în faţa Primăriei şi în câteva locuri unde aproape că trec neobservate? De ce să nu ne reprofilăm? Hai să facem o Simfonie în care să ne mândrim într-adevăr cu ce avem, nu cu ce am avut sau am vrea să avem. În acest sens, propun ca de anul viitor să sărbătorim "Simfonia câinilor comunitari". Ăştia nu sunt deloc scumpi la vedere, se "plantează" în fiecare anotimp, se întreţin enervant de uşor, rezistă la şuturi, foamete, ameninţări, nu-i fură nici dracu'... Ce ziceţi? Nu-i mai corect aşa faţă de piteşteni?

Comentarii

Geocer a spus…
Eu am denumit-o Simfonia micilor. In mod sigur erau prin centru mai multi mici decat lalele
EmaPirciu a spus…
Nemultumitilor! Simfonia nu e pentru a le arata lalele pitestenilor... e pentru a aduce mititei si fripturi cetatenilor. Cu burta plina altfel se vede administratia locala.

Postări populare de pe acest blog

Ce părere aveţi?

Vă spun doar atât: face parte dintr-un proiect măreţ la care ţin foarte mult, deci, am nevoie de reacţii! "Acelaşi parc tivit de arţari i se arăta şi acum la fel de trist. Vrăbiile săgetau văzduhul atât de alert şi precipitat, încât i se părea că sunt nişte puncte pictate furios şi rapid de un artist cuprins de febra creaţiei. Nu se mai mişca. Încerca să simtă tot, să prindă acele momente tăiate şi răsuflate într-un cotlon fraged al minţii şi să le păstreze acolo ca într-o puşculiţă. Ori de câte ori îi mai apărea în cadru câte o faţă sau chiar câte o bancă de lemn, care sta ţeapănă şi inertă în aşteptarea unui trup cald, se oprea. Îşi fremăta întreaga faţă, scoţându-şi nevralgic ochii din orbite. Un nou fragment prindea contur şi nu trebuia să dea greş pentru nimic în lume. Scrâşnea din dinţi de parcă ar fi vrut să şi-i spargă şi, în acelaşi timp, cu un efort familiar, îşi dilata nările groase şi vinete. După câteva momente, istovit de atâta schimonoseală, părea că se dă bătut. D...

Concurs!!!

De dimineaţă am mers la chioşc şi am cumpărat Revista Tabu , numărul din septembrie. Ştiam că acolo se regăseşte Andreea Preda , fosta mea colegă de la Muntenia FM şi actualmente marketeriţă pe calea succesului, care povesteşte cum o concediere a însemnat pentru ea un pas către împlinirea unui vis. Revista s-a vândut cu o carte din colecţia Cotidianul , volum pe care eu îl aveam. Aşa că m-am gândit să pun la cale un concurs cu un premiu "cultural": "Portretul lui Dorian Gray" de Oscar Wilde. Tot ce trebuie să faceţi e să scrieţi la voi pe blog recenzia unei cărţi pe care aţi citit-o vara asta. După ce faceţi asta, anunţaţi-mă şi pe mine şi poate intraţi în posesia romanului care mie mi-a plăcut foarte mult. Mult succes, hai că nu e deloc greu! :D Data limită: marţi, 1 septembrie 2009, ora 19.00 !

Câinii latră, ursul merge

Dacă ar fi să caracterizez cumva presa din Argeș, nu aș face-o prin prisma produselor media, ci prin prisma oamenilor care lucrează în această branșă. De mai bine de un an, am tot mers cu ei la conferințe, i-am citit, am interacționat. Când s-a deschis Argeș TV au dat buzna majoritatea cu cv-uri. Cum au venit, așa au plecat, iar apoi ce să facă și ei, ca niște câini cu cozile între picioare ce erau? S-au apucat să arunce cu tot ce puteau înspre tânărul colectiv care se formase: habar n-au cu ce se mănâncă presa (de parcă ei, lucrători la Washington Post de Pitești, aveau), sunt "pipițe și pițiponci", sunt "lingăii" lui Penescu, sunt pierduți. Acuze care ies de obicei din gura oamenilor frustrați. Ceea ce nu știu acești atotștiutori și atotcalomniatori este că la Argeș TV chiar s-a muncit și se muncește în continuare. Acei tineri, veniți majoritatea de pe băncile facultății, s-au format aici, și-au văzut lungul nasului și nu au deranjat pe nimeni (dintre colegi). Eu,...