Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Sărumâna, bună ziua!...,

... bine aţi venit la conferinţa de presă a Partidului Jos Prostia! Cine suntem noi? Suntem nişte tineri care am votat la prezidenţialele din 2009, dar care n-am avut câştig de cauză în faţa maşinăriilor de vot animate de mecanismul pur românesc al furtişagului, al brichetelor şi al găleţilor. Am asistat la un adevărat circ atât pe stradă, unde am văzut mai multe panouri cu antireclame decât fire de iarbă, cât şi la televizor, unde unii jurnalişti s-au dat cu marinarul pe faţă, uitând de principiile echidistanţei şi ale obiectivităţii. Tot noi suntem aceia care nu mai dăm un ban pe facultăţile româneşti, care au devenit în cele mai multe cazuri doar o bandă rulantă de livrat diplome. Tot noi vedem că preşedintele nostru se transformă pe zi ce trece într-un dictator şi nimeni nu are ce face, că românii sunt prostiţi pe faţă şi prin spate, că industria este extraproductivă, dar lipseşte cu desăvârşire, în sfârşit, că România devine o mare piaţă de desfacere... şi atât.
Dacă şi voi aveţi aceleaşi simţăminte ca noi, tinerii neluaţi în seamă, atunci înscrieţi-vă în partidul nostru ipotetic. Avem nevoie de membri, avem nevoie de oameni cu iniţiativă. Cotizaţia lunară este de 0 lei, adică echivalentul proiectelor anticriză valabile ale Guvernului actual.
update: NU CONFUZIONAŢI! Fundalul nu aparţine Partidului Democrat Liberal! PDL-ul de faţă se traduce prin Pui De Lei! Tot noi suntem şi ăştia. Votaţi-ne!!!

Comentarii

papabembe a spus…
şi eu, şi eu....
tovarăşa, vreau şi eu.
tovarăşa, uitaţi, Gogu mă împinge.
dacă o să rîmân repetent, pot să candidez la sectorul 5 în locul lui Marean?
tovarăşa!
Nuţi s-a pişat pe ea.
Geocer a spus…
Pai daca e partid nou, de ce esti tu pozata cu PDL-ul pe fundal?
Raluca Nicula a spus…
Geocer, PDL -ul ala cu care m-am pozat nu inseamna Partidul Democrat Liberal ci Pui De Lei. Ai inteles? Hai repede si inscrie-te printre primii, ca beneficiezi de o reducere la plata cotizatiei :))
Cristian Lisandru a spus…
Carevasăzică - VOTAŢI PARTIDUL PUI DE LEI! Când vă faceţi mari şi deveniţi direct LEI?
Raluca Nicula a spus…
Cristian Lisandru, se pare ca nu mai avem nicio sansa. In curand o sa ne numim pui de euro :)
Oana a spus…
Si eu, si eu, si eu :D
Geocer a spus…
Daca ai inscris-o deja pe Oana, eu nu mai vin in partidul tau. Tocmai am vazut-o pozata cu un pistol in mana si mi-e teama ca va veni cu el si la sedinte ca sa ne oblige s-o alegem presedinta !
Raluca Nicula a spus…
Geocer, nu te speria, n-ai vazut-o pe Oana cu pistolul in mana? Numai fioroasa nu e :P
EmaPirciu a spus…
da, dar George prefera seringi, otravuri, chestii din astea...
Adi a spus…
Deci foarte bine ai zis Partidul jos-prostia... si prostia (PDL-ul) pe fundal:)

Postări populare de pe acest blog

Ce părere aveţi?

Vă spun doar atât: face parte dintr-un proiect măreţ la care ţin foarte mult, deci, am nevoie de reacţii! "Acelaşi parc tivit de arţari i se arăta şi acum la fel de trist. Vrăbiile săgetau văzduhul atât de alert şi precipitat, încât i se părea că sunt nişte puncte pictate furios şi rapid de un artist cuprins de febra creaţiei. Nu se mai mişca. Încerca să simtă tot, să prindă acele momente tăiate şi răsuflate într-un cotlon fraged al minţii şi să le păstreze acolo ca într-o puşculiţă. Ori de câte ori îi mai apărea în cadru câte o faţă sau chiar câte o bancă de lemn, care sta ţeapănă şi inertă în aşteptarea unui trup cald, se oprea. Îşi fremăta întreaga faţă, scoţându-şi nevralgic ochii din orbite. Un nou fragment prindea contur şi nu trebuia să dea greş pentru nimic în lume. Scrâşnea din dinţi de parcă ar fi vrut să şi-i spargă şi, în acelaşi timp, cu un efort familiar, îşi dilata nările groase şi vinete. După câteva momente, istovit de atâta schimonoseală, părea că se dă bătut. D...

Câinii latră, ursul merge

Dacă ar fi să caracterizez cumva presa din Argeș, nu aș face-o prin prisma produselor media, ci prin prisma oamenilor care lucrează în această branșă. De mai bine de un an, am tot mers cu ei la conferințe, i-am citit, am interacționat. Când s-a deschis Argeș TV au dat buzna majoritatea cu cv-uri. Cum au venit, așa au plecat, iar apoi ce să facă și ei, ca niște câini cu cozile între picioare ce erau? S-au apucat să arunce cu tot ce puteau înspre tânărul colectiv care se formase: habar n-au cu ce se mănâncă presa (de parcă ei, lucrători la Washington Post de Pitești, aveau), sunt "pipițe și pițiponci", sunt "lingăii" lui Penescu, sunt pierduți. Acuze care ies de obicei din gura oamenilor frustrați. Ceea ce nu știu acești atotștiutori și atotcalomniatori este că la Argeș TV chiar s-a muncit și se muncește în continuare. Acei tineri, veniți majoritatea de pe băncile facultății, s-au format aici, și-au văzut lungul nasului și nu au deranjat pe nimeni (dintre colegi). Eu,...

Hai să facem un club al bloggerilor!

Am văzut mai demult un film cu un club de carte în memoria scriitoarei Jane Austen (ştiţi voi, Mândrie şi Prejudecată). Membrii se întâlneau săptămânal (parcă!) şi aveau ca temă să citească o carte scrisă de Austen şi să povestească apoi ce le-a plăcut, ce i-a marcat, în fine să facă un fel de recenzie personalizată a cărţii respective. Pe moment m-a încântat şi pe mine această idee, chiar îmi spuneam: cât de mişto e să întâlneşti câteva persoane cu care să împărtăşeşti pasiunea cititului. Am abandonat ideea la fel de simplu pe cum am întâlnit-o, fiind convinsă că în vecii vecilor n-aş avea cu cine să pun în practică aşa ceva. Şi totuşi. Astăzi am primit un mesaj pe twitter de la colega Ema (aşa suntem noi fete emancipate şi, deşi avem ocazia să vorbim face2face, folosim şi acest mijloc de comunicare) în care spunea cam aşa: "poate reusim sa facem si nou un fel de club de carteb(bookclub), ca tot mi-a venit pofta de citit :) Te gandesti si imi zici". Aşa că, dacă printre vo...