Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Alice în Țara Ororilor

Tocmai m-am întors din țara minunilor (mai degrabă ororilor), unde am călătorit cu Alice. Foarte nașpa a fost, vă avertizez. Pe lângă faptul că unui puști pur și simplu nu i-a tăcut gura pe tot parcursul filmului (Doamne, parcă și acum îmi mai blehăie prin urechi), nici producția în sine nu a fost una care să merite. Câteva efecte aruncate acolo, o poveste plictisitoare și previzibilă și gata mult vehiculatul "Alice în țara minunilor". Și dacă nu vedeam în trailer pisica aia rânjită și pe genialul Johnny Depp, poate luam și eu minunata decizie de a nu pierde timpul degeaba la mall. Două concluzii am tras după nefericita experiență:
1. Nu mai merg niciodată la un film pentru copii decât după ce le trece lor ora Colgate;
2. Nu mai judec un film după trailer (Mamă, de câte ori am zis asta!...)

Comentarii

papabembe a spus…
mamă, ce deştept sunt! eu am zis de la început că e un film de nessquick. ia cartea şi citeşte-o. e minunată, iar Lewis Carol e genial.
Geocer a spus…
Ma si mir sa vad atata desteptaciune la unul din tribul Zou Zou, trib cunoscut pentru nivelul scazut de cunostinte al membrilor sai :))
achilianu a spus…
Salut,
Vrei sa facem schib de link? Daca esti de acord, atunci lasa-mi un comment in care sa imi spui cu ce nume vrei sa te adaug in blogroll. Pe mine ma poti adauga cu numele Achilianu
Daca nu esti de acord, bafta pe mai departe...
sanatate...
gamalia a spus…
eram precisa...
Am vazut in schimb Cartea lui Eli. Mult mai mishto. Inca visez la Wolfman ;)) CRed ca ala e un film bun.
ioana a spus…
Alice asta: http://www.imdb.com/title/tt1461312/
a fost foarte interesant
Raluca Nicula a spus…
papabembe, ai dreptate. Povestea merita citita, pe cand filmul - nu pierzi absolut nimic daca nu-l vezi
Geocer, nu te lua de tribul Zou Zou. Din cate stiu, si eu mi-s o cazma prin cimitirul lor. Asa ca nu te lua de semenii mei :)
Achilianu, nu fac schimb de linkuri, e o chestie pe care mi-am impus-o inca de la inceput. Sorry
Gamalia: poate lui Florin i-ar placea, desi unele scene sunt prea violente pentru copilasi
Ioana, daca zici tu...
ioana a spus…
mda, ideea era ca asta merita vazut, desi este mult mai putin cunoscut decat varianta 2010. intamplator o zic eu.
Raluca Nicula a spus…
Ioana, te cred pe cuvant, tocmai de aia o sa incerc sa fac rost de el ;)

Postări populare de pe acest blog

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Zăpă Strit - „Cavalerii mesei oltenești”

Pe masă - zaibăr, gogoși și prăjituri, de-ți plouă-n gură, nu alta. Pe scaune, lume multă ca la spectacolele lui Fuego. Atmosfera - destinsă și caldă. Oare ce se-ntâmplă aici? S-o da ceva gratis? Or fi tigăi la promoție? Mai ceva, muică! Se lansează Cavalerii mesei oltenești (august, 2017, Editura Smart Publishing)! Zăpă Strit a dat iar lovitura, după succesul volumului său de debut „Dau totul pentru un secret”!

 A venit lume din toată țara la Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu”! Ba chiar, unii au lăsat răcoarea Londrei, pentru canicula Piteștiului, doar pentru a o vedea în carne și oase pe cea care le descrețește frunțile, în fiecare zi, cu textele ei savuroase, pline de umor. N-ai cum să n-o iubești pe Adriana - Zăpă Strit! N-ai cum! Ți se cuibărește acolo în inimă și nu mai pleacă nici cu procuratura! Și știți de ce? Pentru că Adriana scrie onest și sensibil, așa cum e ea. Cuvintele ei curg cu lejeritate, dându-i și cititorului încredere să se deschidă, să se asculte pe dinăuntru …

Hermann Hesse - „Siddhartha”

Am o slăbiciune pentru cărțile lui Hermann Hesse, scriitorul german care în 1946 a luat Premiul Nobel. Ce iubesc pur și simplu la operele lui? Sunt mai multe lucruri, dar, în principal, mă fascinează personajele sale, care-și caută cu stăruință sensul în viață.

„Siddhartha” a fost pentru mine o revelație. Citind această carte am avut un sentiment amestecat de pace și frumos pe care nu-l mai simțisem de foarte mult timp. Tocmai de aceea cred că nu-l voi uita niciodată pe Siddhartha, fiul de brahman care pleacă din casa tatălui său pentru a se descoperi. Și despre niciun alt lucru de pe lumea asta nu știu mai puțin ca despre mine, despre Siddhartha!

Urmărindu-i periplul prin India, m-am întrebat de ce, în general,  omul simte nevoia să-și ia lumea în cap ca să-și cunoască sufletul. Și m-am gândit că oricât de istovitor și de paradoxal ți-ar părea uneori acest drum al cunoașterii de sine, tot vei simți la un moment dat că merită cu vârf și îndesat tot efortul. Pentru că (nu-i așa?) farmecul…