Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Alice în Țara Ororilor

Tocmai m-am întors din țara minunilor (mai degrabă ororilor), unde am călătorit cu Alice. Foarte nașpa a fost, vă avertizez. Pe lângă faptul că unui puști pur și simplu nu i-a tăcut gura pe tot parcursul filmului (Doamne, parcă și acum îmi mai blehăie prin urechi), nici producția în sine nu a fost una care să merite. Câteva efecte aruncate acolo, o poveste plictisitoare și previzibilă și gata mult vehiculatul "Alice în țara minunilor". Și dacă nu vedeam în trailer pisica aia rânjită și pe genialul Johnny Depp, poate luam și eu minunata decizie de a nu pierde timpul degeaba la mall. Două concluzii am tras după nefericita experiență:
1. Nu mai merg niciodată la un film pentru copii decât după ce le trece lor ora Colgate;
2. Nu mai judec un film după trailer (Mamă, de câte ori am zis asta!...)

Comentarii

papabembe a spus…
mamă, ce deştept sunt! eu am zis de la început că e un film de nessquick. ia cartea şi citeşte-o. e minunată, iar Lewis Carol e genial.
Geocer a spus…
Ma si mir sa vad atata desteptaciune la unul din tribul Zou Zou, trib cunoscut pentru nivelul scazut de cunostinte al membrilor sai :))
achilianu a spus…
Salut,
Vrei sa facem schib de link? Daca esti de acord, atunci lasa-mi un comment in care sa imi spui cu ce nume vrei sa te adaug in blogroll. Pe mine ma poti adauga cu numele Achilianu
Daca nu esti de acord, bafta pe mai departe...
sanatate...
gamalia a spus…
eram precisa...
Am vazut in schimb Cartea lui Eli. Mult mai mishto. Inca visez la Wolfman ;)) CRed ca ala e un film bun.
ioana a spus…
Alice asta: http://www.imdb.com/title/tt1461312/
a fost foarte interesant
Raluca Nicula a spus…
papabembe, ai dreptate. Povestea merita citita, pe cand filmul - nu pierzi absolut nimic daca nu-l vezi
Geocer, nu te lua de tribul Zou Zou. Din cate stiu, si eu mi-s o cazma prin cimitirul lor. Asa ca nu te lua de semenii mei :)
Achilianu, nu fac schimb de linkuri, e o chestie pe care mi-am impus-o inca de la inceput. Sorry
Gamalia: poate lui Florin i-ar placea, desi unele scene sunt prea violente pentru copilasi
Ioana, daca zici tu...
ioana a spus…
mda, ideea era ca asta merita vazut, desi este mult mai putin cunoscut decat varianta 2010. intamplator o zic eu.
Raluca Nicula a spus…
Ioana, te cred pe cuvant, tocmai de aia o sa incerc sa fac rost de el ;)

Postări populare de pe acest blog

Cu umor despre viața cu cinci copii, în „Tata este gras”, de Jim Gaffigan

De când sunt mămică, am citit câteva cărți de parenting și am răsfoit bloguri de profil, toate scrise de femei. Niciodată nu am avut curiozitatea să aflu și versiunea masculină a poveștilor de familie. Ei bine, îmi place să cred că încep să recuperez acum, prin intermediul cărții „Tata este gras”, de Jim Gaffigan, carte apărută la Editura ACT și Politon în 2015!   Să vă spun întâi ceva despre autor ca să înțelegeți de la bun început cu cine avem de-a face. Jim Gaffigan este un actor american care a jucat în filme de comedie (Hot Pursuit, Going the Distance, 17 Again, Away We Go, The Love Guru etc). Dacă românii îl cunosc din aceste filme, americanii sunt pur și simplu înnebuniți după spectacolele sale de stand-up, în care vorbește despre viața de familie, despre mâncare, pasiuni și viață sedentară, într-un limbaj  curat și fără injurii, numit de conaționalii săi „politically correct”.
În colecția de eseuri „Tata este gras”, Gaffigan descrie (cum altfel, dacă nu cu un umor de râzi în hoh…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…

Bătrânul cu floare la pălărie

#dinscrierilemele

Îl văd în fiecare marți, când mă întorc de la facultate. E neschimbat. Același corp aplecat, cu picioare crăcănate și înțepenite. De fiecare dată, poartă o geacă de piele în culoarea ciocolatei, cam veche, probabil la modă prin anii 80. Pălăria gri, de postav, stă neclintită pe capul pleșuv. Să aibă în jur de 75 de ani, tot atât cât a avut bunicul meu înainte să se prăpădească. Dar bunicul meu a trăit la țară și nu avea nimic din postura aceasta sobră și elevată a bătrânului din fața mea. 
    Acum o lună, am aflat că-l cheamă Nelu Mihalcea. Stăteam cufundată într-o carte de-a lui Murakami, pe o bancă din parcul Tineretului. El, ca de obicei, hrănea porumbeii dintr-o pungă plină cu grâu. Un copil de vreo patru ani, bucălat și înfofolit într-o salopetă pufoasă de fâș, s-a apropiat și i-a strigat pe un ton alintat:
- Vleau să fac papa la polumbei!
- Îti plac porumbeii?
- Da. Și vleau papa la ei!
- Bagă mânuța și ia de aici! 
    Însoțitoarea micuțului, o bonă cam de seama m…