Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Din frumoasa blogosferă...

Vă prezint neşte unele care mi-au atras atenţia:
  • Papabembe îmi dedică mie şi lui Simf un text foarte drăguţ. Aş putea crede că dragul de el lucrează la textila, că prea ştie să croşeteze situaţii imprevizibile şi originale.
  • Blogul literar al lui Cristian Lisandru este ca un fursec: dulce, bun de savurat oricând, dar mai ales dimineaţa la cafea. Pentru că eu atunci mă delectez cel mai des cu creaţiile sale. Astăzi vă recomand să citiţi de ce cocorii au toate şansele să nu se mai întoarcă în ţara noastră. Şi le dau dreptate. Atât cocorilor, cât şi lui Cristian.
  • Dacă aţi nimeri la această postare a personajului Geocer, aţi crede că este cel mai al naibii bucătar. Nu e aşa, nu vă luaţi după aparenţe. El de fapt a recunoscut că lucrul pe care-l face cel mai bine la casa omului e să bată covoarele. Cu toate acestea, mâncarea de urzici pe care a gătit-o miroase atât de bine, încât sâmbătă, când mă duc la ţară, îmi fac şi eu acelaşi program ca şi el.
  • Ioana e melancolică în această perioadă. Posibil ca astenia de primăvară să fie motivul. Necuvintele ei sunt, de fapt, atât de cuvântătoare! Ioana e pintre preferatele mele din blogosferă. Mergeţi la ea şi veţi înţelege de ce.
  • Despre domnul Cocea ce aş putea eu să-mi permit să mai spun? Cel mai bine vorbesc despre dumnealui frumoasele reportaje şi articole, unele publicate pe blog, altele în ziar. "Bunica spăla cu săpun făcut în casă. Eu am în baie 15 sticle cu diferiţi detergenţi – pentru rufe albe, colorate, pentru parchet, gresie, marmură, faianţă, pentru scrobeală sau pentru moliciune. Progres? Toate chimicalele astea se scurg în apa planetei...". Citiţi continuarea, că merită!

În speranţa că v-au plăcut recomandările mele, vă las şi o melodie:


Comentarii

ioana a spus…
Scuza-ma, abia acum am reusit sa gasesc o "fereastra". Multumesc ca mi-ai gasit loc printre atatea scrieri interesante.
ps. cuvantul de verificare este: "flatirat" :))
Cristian Lisandru a spus…
Mulţumesc pentru menţionarea blogului meu, Raluca, o zi bună să ai!
Raluca Nicula a spus…
Ioana, era din termopan fereastra aia? :P
Cristian Lisandru, o zi buna si dvs.!
Geocer a spus…
In ceea ce ma priveste, ai gresit in mod flagrant : nu la casa omului, ci la casa femeii fac bat eu covoarele.

Postări populare de pe acest blog

Cu umor despre viața cu cinci copii, în „Tata este gras”, de Jim Gaffigan

De când sunt mămică, am citit câteva cărți de parenting și am răsfoit bloguri de profil, toate scrise de femei. Niciodată nu am avut curiozitatea să aflu și versiunea masculină a poveștilor de familie. Ei bine, îmi place să cred că încep să recuperez acum, prin intermediul cărții „Tata este gras”, de Jim Gaffigan, carte apărută la Editura ACT și Politon în 2015!   Să vă spun întâi ceva despre autor ca să înțelegeți de la bun început cu cine avem de-a face. Jim Gaffigan este un actor american care a jucat în filme de comedie (Hot Pursuit, Going the Distance, 17 Again, Away We Go, The Love Guru etc). Dacă românii îl cunosc din aceste filme, americanii sunt pur și simplu înnebuniți după spectacolele sale de stand-up, în care vorbește despre viața de familie, despre mâncare, pasiuni și viață sedentară, într-un limbaj  curat și fără injurii, numit de conaționalii săi „politically correct”.
În colecția de eseuri „Tata este gras”, Gaffigan descrie (cum altfel, dacă nu cu un umor de râzi în hoh…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…

Bătrânul cu floare la pălărie

#dinscrierilemele

Îl văd în fiecare marți, când mă întorc de la facultate. E neschimbat. Același corp aplecat, cu picioare crăcănate și înțepenite. De fiecare dată, poartă o geacă de piele în culoarea ciocolatei, cam veche, probabil la modă prin anii 80. Pălăria gri, de postav, stă neclintită pe capul pleșuv. Să aibă în jur de 75 de ani, tot atât cât a avut bunicul meu înainte să se prăpădească. Dar bunicul meu a trăit la țară și nu avea nimic din postura aceasta sobră și elevată a bătrânului din fața mea. 
    Acum o lună, am aflat că-l cheamă Nelu Mihalcea. Stăteam cufundată într-o carte de-a lui Murakami, pe o bancă din parcul Tineretului. El, ca de obicei, hrănea porumbeii dintr-o pungă plină cu grâu. Un copil de vreo patru ani, bucălat și înfofolit într-o salopetă pufoasă de fâș, s-a apropiat și i-a strigat pe un ton alintat:
- Vleau să fac papa la polumbei!
- Îti plac porumbeii?
- Da. Și vleau papa la ei!
- Bagă mânuța și ia de aici! 
    Însoțitoarea micuțului, o bonă cam de seama m…