luni, 15 martie 2010

Aşa am gândit întotdeauna, dar n-am spus niciodată...

Tată, de Grigore Vieru

Lui Gheorghe Banariuc
şi Vadim Gheorghelaş
Tată, eu nu ştiu de ce
Nu te-au pus în cântece
Ca pe măiculiţa mea
Care viaţă datu-mi-a.
Tu ca dânsa ne iubeşti
Şi ca ea îmbătrâneşti,
Tată.

Rele-n viaţă sunt de-ajuns,
Dacă plângi, tu plângi pe-ascuns.
Mai iei câte-un păhăruţ,
Dar nu uiţi să ne săruţi,
Tată.

La necaz şi bucurii
Tu ai, tată, mulţi copii,
Că şi mama-i pruncul tău,
O fereşti de tot ce-i rău.
Asta-i bogăţia ta
Şi nu-ţi trebuie alta,
Tată.

Nu ne spui vorbe de dor,
Dar ades în locul lor
Mâna tu pe cap ne-o pui
Şi mai dragă vorbă nu-i.
Mai mult taci decât vorbeşti,
Dar noi ştim că ne iubeşti,
Tată.

Ştim, tati, chiar dacă nu ne mai priveşti trist şi bolnav din patul tău, ci vesel şi lipsit de griji, din Grădina lui Dumnezeu!

2 comentarii:

Mihai Paul Codunas spunea...

Cat parintii va sunt aproape si inca sanatosi, bucurati-va de ei. Nu uitati ca viata este cea mai scurta cale catre moarte. Da, imbratisati-va tatal. Stiti cat de mult conteaza pentru el? Stiti cat de privilegiati sunteti ca aveti cui spune tata?
Te imbratisez, Raluca.

Raluca Nicula spunea...

Multumesc, Mihai. Nimic nu e mai placut decat o imbratisare calda si sincera.