Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

D a, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Eu desagă, ea catâr

Viața mea e plină de evenimente. Unele plăcute, altele neplăcute, dar toate interesante. Iată ce-am pățit în timpul unei filmări:
Eram la Centrul Cultural, unde se decernau "Premiile revistei Argeș". Lume multă, scaune puține, eu - binecrescută (din păcate pentru mine în acele momente). M-am gândit să nu mă perind prin fața lumii vârând microfonul în ochii de(z)gustătorilor de cultură, așa că am rămas cuminte undeva în spatele tuturor și, inclusiv, în spatele unei doamne cu o pălărie imensă. Diva (categoric soacră cu ochi la ceafă), deranjată de atitudinea mea umilă, se întoarce deformată de atâta dispreț și-mi aruncă, din scaunul pe care se lăfăia nestingherită, o replică pe care și acum o aud la fel de clar: "Domnișoară, nu te supăra, dar nu suport să-mi stea cineva în spate". După cum cred că v-ați dat seama, nu-i stăteam în spate, pentru că nici eu nu eram o desagă și nici ea un catâr. Am protestat în sinea mea și m-am dat într-o parte. Norocul meu a fost că nu am nimerit lângă o persoană care nu suporta să aibă pe cineva în stânga.
P.S.: Mă întreb ce se făcea tanti pe vremea cozilor la ouă și lapte? Rămânea mereu ultima? Respectul său față de ceilalți, pe care l-a dovedit cu vârf și îndesat, îmi spune că nu!

Comentarii

Vasile Andreica a spus…
pfff, oamenii.
(Zorba)
ioana a spus…
i-as fi spus ca eu suport sa stea cineva in fata mea, deci ca nu e ncio problema :))
Raluca Nicula a spus…
@Ioana: data viitoare asta o sa spun :))
Andreea a spus…
hm..esti prea bine crescuta, eu una nu ma dadea la o parte si as mai fi comentat si cate ceva la adresa "cucoanei"

Postări populare de pe acest blog

După deget

Acesta este noul trend în politica românească: datul după deget. Băsescu jură pe Biblie că "nu i-a dat un pumn în plex sau în faţă" copilului de la Ploieşti (aţi observat pesemne că nu a jurat că nu l-a lovit), Geoană s-a dus să se "relaxeze", cu o zi înainte de marea confruntare, acasă la mogulul Vântu. Între un preşedinte mincinos, agresiv, beţiv, manipulator, jucător, actor şi unul Prostănac, moale, influenţabil, care nu gândeşte cu propriul creier , pe cine aţi alege dacă aţi avea ghinionul de neşansă ca duminică să se organizeze alegeri?

O, ce veste minunată!

Am câştigat locul II la concursul de proză arhiscurtă organizat de Mircea Popescu (Trilema) şi, odată cu el, 200 RON. Dacă v-aş spune că banii nu mă încălzesc, n-aţi crede. Dar eu vă spun (chiar dacă mi-am planificat deja ce o să fac cu ei). Am tresăltat văzând că unii cititori au crezut în PA-ul meu, am primit o dovadă că nu ar fi recomandat să mă opresc din scris. Cred că fiecare dintre noi cei care vrem să facem ceva cu frumoasele cuvinte, nu numai să le irosim, avem nevoie de acest imbold. Le mulţumesc votanţilor mei şi îi felicit pe toţi participanţii. Am citit acolo nişte texte extraordinare! În continuare vă las cu PA-ul meu cel purtător de noroc, care a intrat cu #5 în concurs: "Sunt un ceas de masă fericit. Ceea ce, pentru un anodin de condiţia mea, e o performanţă. În fiecare dimineaţă îi alung somnul, iar EA, drept răsplată, mă loveşte cu pumnul în cap. Şi tac. Şi rabd. Şi mai rău o doresc. Dar astăzi, astăzi neamul ceasornicelor, de la obelisc încoace, e invidios pe m

CA SĂ fiu eu fericită...

În această dimineaţă m-am trezit foarte greu (de când mi-am pus draperii e numai noapte în dormitor). Am venit la serviciu, tonomatul mi-a livrat o cafea neobişnuit de amară. Am intrat pe bloguri, nimic să mă atragă. Numai Farmville mă mai tentează, acolo mai mulg o vacă, mai cultiv nişte floarea soarelui, mai stau pe o bancă, în mijlocul naturii... Şi trebuie să recunosc, viaţa asta îmi surâde tare mult. Parcă m-aş lua şi eu după draga de Simf şi să schimb confortul urban cu libertatea rurală. Mi-ar plăcea să muncesc la câmp, în loc să-mi distrug ochii la calculator şi creierii cu stres. Să mă trezesc în zori, să simt cum respiră natura şi să pornesc, doar cu un ulcior de apă proaspătă, la muncile ogoarelor. Iar seara, după atâta muncă, să mă răsfăţ cu o delicatesă culinară preparată din legumele şi fructele culese tot de mâna mea. Aşa că, bărbate drag, pune mâna şi schimbă Prima casă de la bloc cu cea de-a doua: de la ţară. Promit că învăţ să-ţi cos cămăşile de in rupte atunci când