Treceți la conținutul principal

10 ani de bloguit, în casă nouă

Da, în decembrie se fac 10 ani de când sunt bloggeriță. Din cauza unor probleme apărute pe această platformă și mai ales pentru că simt că mă limitează oarecum, am ales să transfer conținutul pe wordpress. Așadar, șampania virtuală pentru un deceniu de blogging o vom desface împreună în casă nouă, adică AICI!

Hristos a înviat! Ne întâlnim la birt...

Doamne, ce s-a mai îmbuibat tot rumânu de Paşte. Doamne, cât s-a mai distrat el în cinstea Învierii Tale. Numai friptane a mâncat, numai cu specialităţi s-a delectat. Şi, dă-i cu bere, dă-i cu vin că doar o dată pe an Înviază Iisus.
Mai în glumă, mai în serios, din Paşte n-a mai rămas decât... maţul. Doar ăla trebuie umplut, cu cât mai multe şi variate bucate. Cine merge să ia lumină? Ăla care trebuie să se întâlnească cu aia, ăla care mai apoi se duce în bar "să sărbătorească", aia care trebuie să-şi etaleze ţoalele noi, că doar nu degeaba a dat atâţia bani pe ele. Şi uite aşa, se alege prafu' de o mare sărbătoare creştinească. Totul devine un simplu motiv de băută şi dezmăţ... că vorba aia: "Doar o viaţă are omul".

Comentarii

Geocer a spus…
Sa-mi spui si mie la ce birt mergi, ca vreau sa fac cinste cu o bere. :))
ViorelaDi a spus…
Adevarat a inviat!

Ma gandeam sa incep cu ce nu mi-a placut mie la Pastele modern de Bucuresti. Dar nu, ca nu e nimic neobisnuit si-atunci la ce bun sa pierd din timpul si asa putin pe care-l am?

Mai bine sa-ti scriu ce minune de Paste personal bucurestean am avut noi:

Trebaluiala s-a terminat sambata la 11 fara 5 pm cand am iesit pe usa cu copiii, sa mergem in patru la biserica unde ne-am cununat, i-am botezat etc. sa luam lumina.

Pe strada, in metrou, si iar pe strada multime de lume cu lumanari in maini. Unii imbracati elegant (la costum, pantofi, esarfe/cravate, palarii), altii sport (blugi, adidasi, geaca), dar toti evident curati si calcati, ca la tara, unde toata lumea isi aduce aminte pana si de pantofi, care trebuie lustruiti chiar daca in drum spre biserica ploaia de pana atunci a desfundat drumurile.

Dar nu veselia de pe chipurile lor m-a impresionat si contaminat cel mai tare. De data asta nu. De data asta cel mai mult m-a impresionat parfumul lor - un amestec unic (si incredibil de discret) de esente alese de fiecare dupa gustul propriu.

Si amalgamarea acestui miros de om parfumat cu un alt parfum: parfumul de liliac de prin gradini - la noi in Bucuresti liliacul a inflorit brusc de Florii si de atunci se revarsa mai ales seara spre-in-deasupra-din sufletele noastre!

In sfarsit, am ajuns la biserica la 12 fara 5 - numai bine sa-si mai faca tati loc la estrada pentru cor sa cante la slujba.

Noi, mai mici, am fost acasa la bunici sa fim primii care le ureaza "Hristos a Inviat" si sa dormim in camera buna, ocrotiti de lumina care ardea la bucatarie.

A venit si tati pe la 5 dimineata si i-am deschis primind si noi lumina de la el, nedormitul dar straluminatul participant la toata slujba...

La noi a fost frumos ca niciodata de la Pastele trecut pana acum...
Raluca Nicula a spus…
Mă bucur foarte mult, Vio! Să vă dea Dumnezeu sărbători cel puţin la fel de frumoase şi de luminoase precum Paştele din acest an!
ViorelaDi a spus…
Am uitat sa felicitam pe George si Georgeta (se stiu ei) si sa le uram de sanatate si optimism si speranta!

O scapare mica uitata cu o imbratisare stransa, cu dor de a ne vedea si sarbatori impreuna.

La multi ani!

Postări populare de pe acest blog

Să o cunoaștem mai bine pe bloggerița și scriitoarea Zăpă Strit!

Cu ceva timp în urmă vă vorbeam pentru prima dată despre Zăpă Strit și prima ei carte: "Dau totul pentru un secret". Vă spuneam că m-a impresionat foarte mult cartea, făcând parte din acea categorie de scrieri care-ți alină sufletul și te ajută să te descoperi. Privind înapoi, acum, după ce stările și impresiile s-au așezat pe rafturile minții și ale sufletului, pot spune cu mâna pe inimă că această carte merită recitită o dată pe lună. De ce? Ca să zâmbim, ca să iubim, ca să ne reamintim cine suntem. 

CITIȚI ȘI:
În așteptarea ta, Rodica
În oglindă
Așa că, dacă pentru mine "Dau totul pentru un secret" a devenit o carte atât de importantă, poate și pentru restul fanilor Zăpă Strit este la fel. În consecință, scriitoarea merită să ajungă, nu unde și-a propus, nici unde am vedea-o noi, ci acolo unde TREBUIE, unde i-a fost dat să ajungă. Adică, sus de tot, pe culmile succesului și ale celebrității. Sunt sigură că v-am stârnit dorința de a o cunoaște mai bine pe Adriana, cr…

Cerșetorul

Fănuț avea trei lei în buzunar. Mama îi îndesase de dimineață în geaca uzată de fâș și-i dăduse indicații clare:
- Ia ăștia să-ți iei ceva de mâncare. Un pachet de biscuiți și un iaurt. Sau un senviș de la chioșcul de lângă școală. Ai înțeles? L-a pupat și i-a urat o zi frumoasă, privindu-l de la scară cum dispare după bloc. Fănuț s-a întâlnit cu Daniel, colegul lui, și au început să discute aprins despre teme, despre învățătoare și despre Arina, blonda cu ochi albaștri care vine mereu la școală îmbrăcată în ștrampi și fuste deasupra genunchilor.  Frunze de arțar și de tei cad și se așează pe trotuar, pavându-le calea celor doi în nuanțe calde de galben. E frig. Mâinile camarazilor sunt îndesate în buzunare. Un vânt tăios suflă dinspre munte, aducând cu el aroma rece a zăpezii.
-    A nins la munte, zice Fănuț.
-    Da, a început de ieri. Am văzut la știri.
-    De abia aștept să ningă și la noi, să ieșim prin parc cu săniile.
Fănuț își ridică privirea printre crengile aproape goale. Cerul…

În așteptarea ta, Rodica

Premiul I la Concursul Național de proză scurtă "Radu Rosetti", jud. Bacău, 2016

    M-a trezit sirena unei ambulanțe. Am ridicat capul de pe pernă buimăcit, fixându-mi ochii pe fereastră. Și azi plouă. Mi s-a luat de apa asta care pică și se așează în băltoace pe ciment. Norii subțiri cern o lumină difuză. Când plouă, ziua e o seară prelungă. Și nu-mi place asta, pentru că serile sunt pentru mine corvoade psihice. Mă ridic, mă frec la ochi și-mi caut papucii pe lângă pat. Casc. A dracu sirenă dacă tace! I-auzi! Alta! Asta o fi una de poliție? Niciodată nu le-am deosebit. Îmi car picioarele încremenite spre aragaz. Aprind chibritul, pun foc și fixez ibricul de inox deasupra flăcării. Am măsurat o ceașcă de apă pe care o torn în el. Aștept să fiarbă. Deranjul din bucătăria mea e ceva la ordinea zilei de când a plecat Rodica. Dacă ar vedea ea vasele nespălate din chiuvetă și de pe masă, cârpele de bucătărie mototolite și îndesate care pe unde sau petele uscate de pe gresie, și…