luni, 15 decembrie 2008

"De Crăciun vreau o familie!"

Singura lor "vină" e că s-au născut într-o familie care nu-i vrea, nu-şi poate permite să-i vrea sau i-a vrut, dar i-a părăsit plecând pe lumea cealaltă. Şi totuşi, ei speră că într-o zi îşi vor găsi echilibrul, vor putea din nou să zâmbească în braţele calde ale unor persoane cărora să le spună: "mamă", "tată". Ei, copiii din centrele de plasament, poate n-au simţit ce e copilăria, preocupaţi fiind cu creşterea fraţilor mai mici. Dar în spatele acestei maturităţi forţate sunt tot nişte prichindei. Nişte inocenţi.

"Vreau să-mi petrec vacanţa alături de cei de la centru şi dacă dă Bunul Dumnezeu să-mi găsesc şi mămica ca să-mi fac vacanţa şi alături de familia mea pentru că îi iubesc foarte mult. Aş vrea să fiu lângă ei, fără certuri, să fim o familie şi să-mi facă mami şi mie un frăţior. Să fim sănătoşi, toată familia. Şi dacă nu se poate să ajung la părinţi vreau să mă simt bine oriunde o să fiu".

Aşa scria cu o săptămână în urmă un elev de şcoală generală într-o compunere din cadrul Olimpiadei Naţionale de Religie. Pentru scriitura sa n-a luat premiu. Dar a reuşit ceva mai mult de atât. A stors o lacrimă.

Un comentariu:

Alexandru spunea...

Din pacate caldura unui camin este ravnita de multi iar Craciunul este intodeauna un prilej de a rascoli sentimente ,amintiri ,trairi ce nu par niciodata a fi mai profunde decat atunci cand ai nevoie de caldura familiei inmiresmata de cozonac si brad si de sperante !