vineri, 12 decembrie 2008

Suflet înzăpezit

Iarna fără zăpadă mă deprimă. Când mă gândesc la copilărie şi la neaua de atunci mă apucă o nostalgie teribilă. Ce frumos era! Săniuş, frecuş, mâini roşii, obraji de gheaţă, zâmbet larg şi aburind, ţurţuri la ferestre. Şi chiar dacă mâine o să ningă de un metru, nimic nu va mai fi la fel. Aşa că sufăr acum pentru ce a fost şi întorc anii... cu ceasul minţii.

Un comentariu:

Alexandru spunea...

In fine gasesc un blog pe care sa pot discut acest aspect intradevar se pare ca in ultima perioada Bucurestiul nu a mai fost cuprins de infinitul si cratul alb a unei plapumi binefacatore de zapada.Si daca nu mai contenesc cu ajectivele este pentru faptul ca regret acele ierni geroase si pline de zapada din copilarie.Pe de alta parte sunt genul de om care iubeste iarna si acele peisaje ce pentru unuii sunt ocubre insa pentru mine sunt un element de echilibru si stabilitate!